Categorii
Actualitate În Moldova

O nouă schemă de înșelăciune prin apeluri telefonice. CNAM avertizează cetățenii să fie vigilenți

Compania Națională de Asigurări în Medicină avertizează cu privire la un nou tip de fraudă care implică apeluri telefonice înșelătoare. Cetățenii sunt îndemnați să fie vigilenți și să raporteze orice apeluri prin care li se solicită date bancare sau plata unor datorii inexistente pentru asigurarea medicală obligatorie.

Potrivit unui anunț publicat pe pagina web a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, escrocii folosesc o nouă schemă de înșelăciune, prin intermediul apelurilor telefonice. Aceștia se prezintă drept angajați ai CNAM și informează victimele că ar avea datorii restante la plata primei de asigurare medicală obligatorie. Ulterior, victimelor li se cer datele bancare sau plata unor sume de bani, susținând că astfel ar rezolva problema datoriei.

CNAM precizează că angajații săi nu contactează cetățenii telefonic pentru a-i informa despre datorii și recomandă ca orice astfel de apel să fie întrerupt imediat, iar incidentul să fie raportat autorităților. De asemenea, persoanele care au fost contactate de escroci sunt îndemnate să nu divulge informații personale sau date bancare prin telefon în astfel de situații.

Pentru a verifica situația personală în ceea ce privește statutul în sistemul de asigurare medicală obligatorie, persoanele interesate pot accesa pagina web a CNAM, la secțiunea „Servicii”, subrubrica „Verificarea statutului AOAM”. De asemenea, pentru întrebări ce țin de asigurarea medicală, cetățenii pot apela serviciul telefonic Info CNAM la numărul de telefon 0 800 99999.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼