Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Vizita reprezentanților Ministerului Finanțelor la Basarabeasca: Probleme locale discutate direct cu autoritățile și antreprenorii

Pe 13 mai 2025, secretara de stat a Ministerului Finanțelor, Cristina Ixari, însoțită de Eudochia Chebici, consultant principal al Direcției bugetele locale, a efectuat o vizită de lucru în raionul Basarabeasca. Această deplasare face parte dintr-un program mai amplu al Ministerului, care își propune conectarea reală a politicilor financiare naționale cu realitățile locale, dincolo de granițele Chișinăului.

Reuniunea cu autoritățile publice locale a scos în evidență o serie de provocări care afectează administrația locală: deficitul de cadre calificate, salariile demotivante, problemele legate de colectarea și redistribuirea impozitelor, dar și chestiuni punctuale precum taxa pentru salubrizare, delimitarea și evaluarea terenurilor, lipsa fondurilor pentru alimentația copiilor în școli sau întârzierea aprobării bugetelor locale.

Cristina Ixari a subliniat, în contextul acestor discuții:

„Politica noastră trebuie să răspundă realităților din comunitatea locală. Suntem aici ca să vă ascultăm și să găsim împreună soluții.”

Foto: BAStv

Printre cele mai sensibile teme abordate s-au numărat:

  • Bugetul provizoriu, care nu permite angajarea cheltuielilor esențiale, inclusiv pentru salarii și alimentația elevilor;
  • Fondul rutier, diminuat drastic din cauza scăderii populației, ceea ce afectează proiectele de infrastructură;
  • Salariile în administrație, în continuă scădere – exemplu concret: salariul unui angajat a scăzut de la 3.700 la 2.700 lei;
  • Distribuirea inechitabilă a taxelor și fondurilor, inclusiv impozitul pe venit care, în opinia reprezentanților locali, nu se întoarce proporțional în bugetul orașului;
  • Taxa de salubrizare, aplicată pe baza persoanelor înregistrate la domiciliu, fără a reflecta realitatea migrației masive – gospodării în care mama rămâne cu 3 copii plecați peste hotare, dar plătește taxă pentru toți.

„Impozitul pe venit este distribuit în mod nedrept. Dați-ne acei bani, ca să putem face ceva cu ei – pentru că noi i-am colectat, iar ei pur și simplu au fost luați. Orașelor li se returnează doar 50% din impozitul pe venit, în timp ce satelor – 100%. Calea ferată supraviețuiește cu greu, iar un oraș mic are nevoie de fiecare leu. Avem nevoie de acei 50% care acum se pierd prin impozite. Pentru ca orașele mici ca Basarabeasca să se poată dezvolta, trebuie să li se întoarcă acel impozit pe venit,” spune Piotr Pușcari, primarul orașului Basarabeasca.

Foto: BAStv

Populația raionului este în continuă scădere, ceea ce duce și la reducerea automatizată a fondurilor alocate. Această scădere afectează inclusiv posibilitatea de a angaja specialiști în contabilitate sau inginerie cadastrală, fapt recunoscut în mod repetat de autoritățile din Sadaclia și Bascalia.

La întrevederea cu mediul de afaceri local, antreprenorii au vorbit despre dificultățile cu care se confruntă în relația cu autoritățile fiscale și vamale:

  • Lipsa unei persoane responsabile pentru proiecte în primării,
  • Probleme în utilizarea sistemelor informatice ale Trezoreriei,
  • Creșterea prețurilor la materiale de construcții și lipsa cofinanțării locale,
  • Neclarități în metodologia de calcul a taxelor pentru case sau terenuri.

Unul dintre participanți a remarcat:

 „Cum să atragem specialiști când salariul pentru scrierea de proiecte este 5.000 de lei? Cine rămâne în sate pentru acest salariu?”  menționează Egor Nichita.

Natalia Cara, președinta raionului Basarabeasca, a subliniat că toate aceste aspecte se răsfrâng asupra capacității administrației de a atrage și implementa proiecte:

„Avem exemple când oamenii cresc profesional aici, apoi pleacă în Chișinău sau peste hotare pentru un salariu mai mare.”

Eudochia Chebici a încurajat administrațiile locale să redacteze demersuri oficiale, să transmită solicitări folosind canalele oficiale de comunicare ca de exemplu adresa de gmail a cancelariei:

„Nu veniți doar cu nemulțumiri. Spuneți exact ce doriți, ce trebuie modificat, propuneți. Cancelaria primește și răspunde. Scrieți, transmiteți!” 

În încheiere, Cristina Ixari a reiterat că succesul guvernării depinde de colaborarea strânsă între centru și local:

„Legile nu se fac doar la Chișinău. Dacă vrem ca lucrurile să se schimbe, trebuie să începem de la noi – de la ordine, de la comunicare și asumare.”

Autoarea: Andreea Cheian

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(DOC) Ședința Consiliului Raional Basarabeasca: ce subiecte se află pe ordinea de zi

Vineri, 16 mai, este planificată o nouă ședință a Consiliului Raional Basarabeasca. Pe ordinea de zi figurează 17 puncte de bază, majoritatea fiind legate de alocarea resurselor bugetare, pregătirea instituțiilor de învățământ pentru noul an școlar, precum și de activitatea structurilor din domeniul social.

Printre subiectele-cheie se numără aprobarea bugetului raional pentru anul 2025 în a doua lectură, rectificarea bugetului deja adoptat, precum și distribuirea fondurilor disponibile. Educația va fi un alt domeniu de interes major: consilierii urmează să discute despre pregătirea școlilor pentru anul de învățământ 2025–2026, organizarea odihnei de vară pentru copii și alocarea unor mijloace financiare suplimentare instituțiilor de învățământ.

În cadrul ședinței, va fi examinată și propunerea privind desemnarea candidaților pentru componența Consiliului Electoral de Circumscripție Raională. De asemenea, consilierii vor discuta despre aprobarea unui program de combatere a hepatitelor virale pentru perioada 2025–2028 și despre procurarea unui automobil de serviciu pentru o instituție medicală din raion.

Alte subiecte incluse pe ordinea de zi vizează casarea echipamentelor uzate, aprobarea registrului monumentelor istorice din raionul Basarabeasca și chestiuni privind darea în arendă a unor spații aflate în gestiunea consiliului raional.

Spre finalul ședinței, urmează a fi supusă analizei activitatea vicepreședintelui raionului Basarabeasca responsabil de domeniul economic.

Ședința Consiliului Raional Basarabeasca va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook a redacției BAStv.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Sezonul sportiv 2025 deschis oficial în raionul Basarabeasca – Carabetovca, gazda competițiilor

Pe data de 11 mai 2025, satul Carabetovca a fost gazda deschiderii oficiale a sezonului sportiv din raionul Basarabeasca, eveniment organizat de Secția Cultură și Sport a Consiliului Raional Basarabeasca, în colaborare cu Primăria locală.

Programul a început cu o serie de probe individuale, printre care atletism, ridicarea greutăților, armwrestling, șah și dame.

Organizarea competițiilor a fost asigurată de Primăria Carabetovca, care a contribuit la buna desfășurare a tuturor etapelor sportive.

După încheierea competițiilor individuale, a avut loc tragerea la sorți și turneul de fotbal între echipele reprezentative ale localităților raionului. Cinci echipe au intrat în competiție: Basarabeasca, Abaclia („Gloria”), Sadaclia, Carabetovca și Iserlia.

Trofeul „Cupa Solidarității – 2025” a fost câștigat de echipa FC Carabetovca, care a demonstrat un joc solid și bine coordonat. Clasamentul final a fost următorul:

  • Locul I: FC Carabetovca
  • Locul II: FC Basarabeasca
  • Locul III: FC „Gloria” Abaclia
  • Locul IV: FC Sadaclia
  • Locul V: FC Iserlia

Toate echipele au fost premiate cu diplome, mențiuni și recompense financiare oferite de Consiliul Raional Basarabeasca

Foto; Facebook/Primaria Carabetovca

Începând cu anul 2024, competițiile raionale sunt organizate prin rotație în toate localitățile din raion. Anul trecut, evenimentul a avut loc în Sadaclia, în 2025 a fost organizat la Carabetovca, în ce localitate se va organiza viitoarea competiție rămâne de văzut.

Această inițiativă urmărește implicarea tuturor comunităților locale în promovarea sportului și modului sănătos de viață.

Autoarea: Andreea Cheian

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Elevii Liceului «Matei Basarab» din Basarabeasca au vizionat documentarul „Siberia din oase” – o lecție vie despre suferință, curaj și memorie

Pe 8 mai elevii Liceului Teoretic «Matei Basarab» din Basarabeasca s-au alăturat demersului educațional național prin vizionarea filmului documentar „Siberia din oase”, realizat de regizoarea Leontina Vatamanu. Proiecția a avut loc în cadrul inițiativei Ministerului Educației și Cercetării, în baza ordinului nr. 646/2025, menită să promoveze valorile memoriei istorice, ale rezilienței și solidarității în rândul tinerilor.

Documentarul aduce în prim-plan mărturiile a patru supraviețuitori ai deportărilor din 6–7 iulie 1949, punând în lumină o pagină dureroasă din istoria Basarabiei. Elevii au urmărit cu emoție poveștile dramatice ale celor ridicați din casele lor și trimiși în exilul înghețat al Siberiei, în perioada 1941–1949.

Profesorii au subliniat importanța unei astfel de inițiative pentru cultivarea empatiei, a memoriei colective și a înțelegerii trecutului ca fundament al responsabilității civice.

Prin astfel de activități, Liceul Teoretic «Matei Basarab» din Basarabeasca își reafirmă angajamentul de a forma tineri conștienți de trecutul lor și capabili să construiască un viitor mai empatic și solidar.

Autoare: Ludmila Podgurschii

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Donație de carte la IPLT „Constantin Stere” din Abaclia

La data de 17 aprilie, Liceul Teoretic „Constantin Stere” din satul Abaclia, raionul Basarabeasca, a primit o donație de cărți din partea Liceului Teoretic „Emil Racoviță” din orașul Galați, România.

Evenimentul a avut loc în cadrul campaniei „Donează o carte pentru un frate”, organizată de Asociația „Maluri de Prut”. Campania este coordonată de președintele asociației, Mihai Crețu. Direcția de Învățământ General (DÎG) Basarabeasca aduce mulțumiri tuturor celor implicați în această activitate, subliniind că fiecare carte este un sprijin valoros pentru cei care au nevoie de ea.

Autoarea: Andreea Cheian

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Elevii din Basarabeasca s-au remarcat la etapa raională a Concursului EuroQuiz 2025

Elevii din clasele a IX-a – a XII-a din raionul Basarabeasca au participat cu entuziasm la etapa raională a Concursului EuroQuiz 2025, desfășurat la inițiativa Biroului pentru Integrare Europeană, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Asociația de Jocuri Intelectuale din Republica Moldova.

Competiția a avut drept scop încurajarea lucrului în echipă, îmbogățirea cunoștințelor despre Europa și Uniunea Europeană, precum și dezvoltarea abilităților de gândire critică, promovarea cetățeniei active și valorilor democratice în rândul tinerilor.

După o confruntare strânsă și plină de provocări intelectuale, echipa IP Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din s. Sadaclia a fost desemnată câștigătoare și va reprezenta raionul Basarabeasca la Marea Finală – etapa națională a EuroQuiz, care va avea loc pe 7 mai.

EuroQuiz 2025 continuă să fie o platformă valoroasă pentru tineri, contribuind la formarea unei generații informate, motivate și implicate civic.

Autoare: Ludmila Podgurschii

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Lucrările elevilor din Basarabeasca, expuse la Parlamentul Republicii Moldova

Pe 15 aprilie 2025, în incinta Parlamentului Republicii Moldova, a avut loc vernisajul unei expoziții dedicate celor mai bune lucrări ale copiilor din cadrul proiectelor artistice „Flori pentru mama” și „Compoziție de Paște”. Două eleve a școlii de arte din Basarabeasca Alexandra Apostol și Ana Ermacov au avut ocazia să-și expună lucrările. Evenimentul a reunit creațiile elevilor din mai multe instituții de învățământ și centre de creație din Republica Moldova și România.

Expoziția a fost organizată în colaborare cu profesori de arte plastice din mai multe localități, în cadrul Proiectului transfrontalier „Culorile și muzica plaiului”, parte a programului educațional extracurricular „Școala de Arte „Alexei Stârcea” – 60 de ani. Tradiții, actualități, perspective”.

Printre instituțiile participante s-a numărat și Școala de Arte din Basarabeasca, reprezentată de profesoara Tatiana Casîm, care a coordonat lucrările elevilor selecționate pentru această expoziție națională.

Programul a inclus, de asemenea, o vizită ghidată în plenara Parlamentului, oferind tinerilor o imagine directă asupra locului unde se iau decizii importante pentru întreaga țară.

Autoarea: Andreea Cheian

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

 

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Sadaclia și Abaclia își propun modernizarea drumurilor locale prin programul guvernamental „Europa este aproape”

Două localități din raionul Basarabeasca – Sadaclia și Abaclia – și-au anunțat oficial intenția de a participa la ediția 2025 a Programului Național „Europa este aproape”, lansat recent de Guvernul Republicii Moldova. Acest program vizează modernizarea infrastructurii rutiere în localitățile țării, cu un buget total de 500 de milioane de lei, urmărind construcția și reabilitarea a circa 130 de kilometri de drumuri și trotuare până la finele anului curent în 100 de localități.

Programul guvernamental le oferă primăriilor posibilitatea de a depune proiecte pentru:

  • construcția de drumuri locale, prin amenajarea stratului de fundație și aplicarea a două straturi de beton asfaltic;
  • reabilitarea drumurilor existente prin frezarea stratului deteriorat și aplicarea unui nou strat asfaltic;
  • amenajarea trotuarelor sau pistelor pentru bicicliști, utilizând dale de pavaj sau beton asfaltic.

Finanțarea maximă disponibilă per proiect este de 10 milioane de lei, în funcție de dimensiunea localității:

  • până la 2 milioane de lei pentru localități cu până la 1500 de locuitori;
  • până la 5 milioane de lei pentru localități cu până la 1500 de locuitori aflate în proces de amalgamare voluntară;
  • localitățile de peste 1500 de locuitori vor putea obține finanțare de până la 9 milioane de lei, asigurând o contribuție de 10%.

Primăria satului Abaclia a emis, la data de 14 aprilie 2025, dispoziția nr. 43 privind inițierea consultărilor publice în vederea identificării unui sector de drum care să fie inclus în proiectul ce urmează a fi depus pentru finanțare. Acțiunea se desfășoară în conformitate cu prevederile legale referitoare la transparența decizională și implicarea cetățenilor în procesul de luare a deciziilor.

Consultările publice vor avea loc pe 16 aprilie 2025, la ora 14:00, în incinta Casei de Cultură din sat. Scopul acestora este de a colecta opiniile cetățenilor cu privire la selecția unui sector de drum care necesită reabilitare și care să răspundă nevoilor urgente ale comunității.

Satul Abaclia, cu o populație de până la 1500 de locuitori și aflat în proces de amalgamare voluntară, este eligibil pentru o finanțare de până la 5 milioane de lei.

Cu aceeași inițiativă vine și Primăria Sadaclia cu o dispoziție privind începerea consultărilor publice pentru selectarea unei străzi locale, cu o lungime de până la 3 kilometri, care va fi propusă spre finanțare în cadrul programului „Europa este aproape”.

Primarul localității, Ion Galeru, a invitat publicul să participe la acest proces, subliniind necesitatea identificării unei singure străzi care să întrunească toate condițiile tehnice pentru a fi modernizată prin reparație capitală. În mesajul adresat locuitorilor, au fost menționate două străzi prioritare:

  • Strada Mihail Frunze – drumul care leagă cele două cimitire din localitate;
  • Strada Maxim Gorki – situată în fața cimitirului vechi.

Atât Abaclia, cât și Sadaclia demonstrează un nivel ridicat de implicare în atragerea fondurilor guvernamentale pentru dezvoltarea infrastructurii locale.

Autoarea: Andreea Cheian

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Raionul Basarabeasca se alătură cercetărilor statistice în gospodării organizate de Biroul Național de Statistică

În perioada 14 aprilie – 13 iulie 2025, Biroul Național de Statistică (BNS) va desfășura cercetarea „Activitățile copiilor” în orașul Basarabeasca și satele: Carabetovca, Sadaclia și Bașcalia, o inițiativă esențială pentru evaluarea implicării minorilor în diverse activități, inclusiv cele economice și casnice. Această cercetare este parte a „Anchetei Forței de Muncă” și vizează copiii cu vârste între 5 și 17 ani și se va realiza prin interviuri față în față, asistate de dispozitive electronice (metoda CAPI), în prezența și cu consimțământul părinților sau tutorilor.​

În raionul Basarabeasca, unde gospodăriile cu copii reprezintă o proporție semnificativă, această cercetare oferă oportunitatea de a obține date relevante pentru dezvoltarea politicilor locale. Conform datelor din 2023, gospodăriile cu copii au venituri mai mici decât cele fără copii, iar în mediul rural, ponderea gospodăriilor cu persoane plecate peste hotare este mai mare decât în mediul urban. ​

Cercetarea se aliniază la standardele internaționale privind munca copiilor, incluzând Convențiile Organizației Internaționale a Muncii nr. 138 și 182, precum și Convenția cu privire la Drepturile Copilului. În Republica Moldova, aceste standarde sunt integrate în cadrul legal național, reflectând angajamentul țării față de protecția drepturilor copilului.

Cercetarea se va desfășura pe un eșantion reprezentativ la nivel național și regional, excluzând localitățile din partea stângă a Nistrului și municipiul Bender. Pentru copiii de 5-11 ani, răspunsurile vor fi oferite de părinți sau tutori, în prezența copiilor, iar copiii de 12-17 ani vor răspunde singuri.​

Rezultatele cercetării, care vor fi publicate la sfârșitul anului 2025, vor servi ca bază pentru analiza și monitorizarea politicilor din domeniul protecției copilului, inclusiv Programul național și Planul de acțiuni pentru protecția copilului pe anii 2022-2026. Aceste date vor sprijini autoritățile locale și naționale în elaborarea și implementarea de măsuri eficiente pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale copiilor.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Avertisment privind prevenirea incendiilor în raionul Basarabeasca

Serviciul Prevenție al Secției Situații Excepționale Basarabeasca avertizează locuitorii raionului Basarabeasca asupra pericolului incendiilor cauzate de ardere necontrolată a vegetației uscate. În fiecare an, astfel de incendii provoacă pagube materiale, afectează mediul și, uneori, pun în pericol vieți omenești.

Cauze și riscuri:

  1. Aprinderea vegetației uscate și a gunoiului menajer poate declanșa incendii de proporții, mai ales în condiții de vânt și temperaturi ridicate.
  2. Focarele din apropierea pădurilor sau a terenurilor agricole pot duce la pierderi semnificative.
  3. Arderea necontrolată afectează fertilitatea solului, flora, fauna și poluează mediul înconjurător.

Măsuri de prevenire:

  • Nu folosiți foc deschis în locuri cu risc de incendiu sau timp de vânt.
  • Evitați aprinderea focului la mai puțin de 50 m de clădiri sau materiale combustibile.
  • Supravegheați copiii și interziceți-le jocul cu surse de foc (chibrituri, brichete).
  • Anunțați autoritățile locale pentru gestionarea resturilor vegetale.

În caz de incendiu, apelați imediat numărul de urgență 112.

Cetățenii sunt îndemnați să respecte aceste reguli pentru a preveni incidente grave.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼