Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Proiect de peste 2 milioane lei pentru gestionarea deșeurilor, implementat la Sadaclia: au fost achiziționate 1000 de tomberoane

Primăria satului Sadaclia a anunțat lansarea celei de-a doua etape a proiectului „Sistem integrat de gestionare a deșeurilor pe teritoriul satului Sadaclia”. Proiectul, în valoare de peste 2 milioane de lei, este finanțat prin intermediul Oficiului Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului din cadrul Fondului Național de Mediu, gestionat de Ministerul Mediului, și reprezintă singura inițiativă  de acest tip implementată în raionul Basarabeasca.

Potrivit Primăriei Sadaclia, proiectul „Sistem integrat de gestionare a deșeurilor pe teritoriul satului Sadaclia”, în valoare totală de 2 034 000 lei, se va implementa în două etape. În cadrul primei etape, a fost achiziționat un tractor multifuncțional cu toate accesoriile necesare, o investiție de 1 088 750 lei, destinată pentru efectuarea lucrărilor de salubrizare, gestionare a deșeurilor și întreținere a spațiilor publice. Etapa a II-a a proiectului vizează dotarea gospodăriilor și instituțiilor publice cu tomberoane noi, care vor fi utilizate temporar pentru depozitarea deșeurilor menajere.

Primarul localității, Ion Galeru, a declarat că, la această etapă, au fost achiziționate 1000 de tomberoane a câte 120 litri. Acestea urmează a fi repartizate gospodăriilor care au încheiate contracte de salubrizare. Alte 5 tomberoane a câte 250 litri vor fi repartizate instituțiilor publice din localitate. Valoarea totală a tomberoanelor se ridică la 534 000 lei.

La moment, aproximativ 900 de gospodării din localitate au deja încheiate contracte de salubrizare cu Întreprinderea Municipală Sadaclia. Contractele suplimentare, anunță autoritățile locale, vor putea fi încheiate după darea în exploatare a proiectului:

„În timpul apropiat, doar după ce va fi dat în exploatare proiectul, vor fi încheiate contracte adiționale de transmitere gratuită a tomberoanelor”, a precizat primarul.

Ion Galeru subliniază că importanța proiectului depășește sfera administrativă, având implicații directe în protecția mediului, sănătate publică și dezvoltare locală. Printre avantaje, acesta menționează reducerea impactului negativ al deșeurilor asupra mediului și al riscurilor pentru sănătatea publică, prevenind apariția bolilor cauzate de acumularea de deșeuri necontrolate și de poluare.

„Proiectul de sistem integrat de gestionare a deșeurilor (SIGD) este esențial pentru o gestionare eficientă și sustenabilă a deșeurilor, având multiple importanțe, atât din perspectiva mediului, cât și din cea socială și economică.

(…) Un sistem integrat de gestionare a deșeurilor nu doar că îmbunătățește calitatea vieții cetățenilor, dar contribuie semnificativ la protejarea mediului și la dezvoltarea durabilă a societății. Implementarea acestuia necesită colaborare între autorități, comunități și sectorul privat pentru a asigura succesul pe termen lung”, concluzionează primarul.

Primăria Sadaclia a transmis public mulțumiri tuturor celor implicați în cadrul proiectului:

„Mulțumim tuturor celor care au oferit sprijin la descărcarea tomberoanelor și tuturor celor implicați în realizarea acestui proiect. Împreună facem Sadaclia mai curată și mai frumoasă”, se arată în comunicatul publicat pe pagina instituției.

Pe termen lung, implementarea unui sistem integrat ajută autoritățile locale să respecte reglementările și standardele legale privind gestionarea deșeurilor, evitând astfel sancțiunile și amenziile, explică Ion Galeru. Mai mult, proiectele de gestionare a deșeurilor pot genera locuri de muncă în diverse domenii, inclusiv în domenii ce țin de colectarea, sortarea, reciclarea și educația publicului.

Prin această inițiativă, administrația locală își propune să consolideze un sistem modern și eficient de gestionare a deșeurilor, care să răspundă cerințelor de mediu și să contribuie la crearea unui mediu sănătos pentru locuitorii satului Sadaclia.

Sursa foto: Primăria Sadaclia
Sursa foto: Primăria Sadaclia
Sursa foto: Primăria Sadaclia
Sursa foto: Primăria Sadaclia

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Instrucțiuni Util

Crește riscul intoxicațiilor cu monoxid de carbon. Salvatorii din Basarabeasca vin cu avertizări și recomandări

Odată cu răcirea vremii se înmulțesc cazurile de intoxicație cu monoxid de carbon. Serviciul Prevenție al Secției Situații Excepționale Basarabeasca atrage atenția populației asupra pericolelor acestui gaz invizibil și oferă recomandări esențiale pentru prevenirea tragediilor.

Cum apare intoxicația cu monoxid de carbon

Specialiștii explică faptul că monoxidul de carbon se formează în urma arderii incomplete în sobe, șeminee, aragazuri, radiatoare pe combustibil lichid sau în încăperi unde motoarele autovehiculelor sunt pornite. Ventilația insuficientă este una dintre principalele cauze ale acumulării gazului toxic.

Simptomele la care trebuie să fim atenți

Pentru că semnele intoxicației pot fi ușor confundate cu cele ale gripei, pompierii recomandă prudență.

Simptomele pot varia în funcție de nivelul expunerii:

  • Expunere ușoară: dureri de cap, amețeli;
  • Expunere moderată: dureri de cap puternice, somnolență, vomă, puls accelerat, vedere încețoșată, reducerea reflexelor;
  • Expunere severă: piele cu tentă roșiatică, convulsii, pierderea cunoștinței, risc major de deces.

Dacă starea de rău dispare imediat la aer curat, aerisiți încăperea.

Primul ajutor

În cazul în care o persoană a inhalat monoxid de carbon, trebuie acționat rapid:

  • scoaterea victimei la aer curat, evitând expunerea salvatorilor;
  • aerisirea încăperii;
  • apelarea imediată la 112 și indicarea suspiciunii de intoxicație, pentru ca echipajele să intervină cu oxigen — singurul antidot eficient;
  • resuscitare cardio-respiratorie, dacă este necesar;
  • evitarea reintrării în încăpere până la înlăturarea sursei de risc de către specialiști.

Cum prevenim intoxicațiile

Autoritățile recomandă verificarea periodică a instalațiilor de gaz și a sobelor, menținerea unei bune ventilări a locuinței și neutilizarea improvizațiilor.

Flacăra aragazului trebuie să fie albastră — dacă devine portocalie sau apar urme de fum pe mobilă, este un semn de ardere defectuoasă.

Oamenii sunt rugați să nu blocheze grilele de aerisire, să nu supraîncarce sobele și să nu lase obiecte inflamabile în apropierea surselor de căldură. Noaptea sau la plecarea de acasă, focul trebuie stins.

Serviciul Situații Excepționale Basarabeasca amintește: la orice suspiciune de pericol, apelați numărul 112.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Moldova

(VIDEO) Stirile Alternative în limbajul mimico-gestual din 15 noiembrie – Media TV Cimișlia

Stirile Alternative în limbajul mimico-gestual din 15 noiembrie, realizate de Media TV Cimislia în cadrul proiectului finanțat din Fondul de susținere al mass media al Ministerului Culturii din Republica Moldova.

Știrile pe scurt:

  • Pentru bunurile neîngrijite dîn orasul Cimișlia, proprietarii vor plăti impozite mai mari
  • Schimb de terenuri ca proprietari dintre CO Cimișlia și CR Cimișlia
  • Poliția criminalistică din Cimișlia promovează activitatea lor printre tineri
  • 14 copii nou-născuți a.2025 la Selemet – omagiați
  • Omagiu longevității și înțelepciunii – 3 locuitoare din Selemet au trecut vârsta de 90 de ani
  • Turneul de fotbal – Toamna de Aur în raionul Cimislia- câștigat de FC Sagaidac
  • Sărbătoarea Vinului la Comrat
  • Vox_Are nevoie de Strategie or.Basarabeasca.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Moldova

(VIDEO) Stirile Alternative în limbajul mimico-gestual din 8 noiembrie – Media TV Cimișlia

Stirile Alternative în limbajul mimico-gestual din 8 noiembrie, realizate de Media TV Cimislia în cadrul proiectului finanțat din Fondul de susținere al mass media al Ministerului Culturii din Republica Moldova.

Știrile pe scurt:

  • 7 noiembrie, ziua care a schimbat lumea
  • Orașul Cimișlia se gătește de o nouă porțiune de centură
  • După ultimile ploi merele se vând la suc
  • Comuna Codreni așteaptă oaspeții la Hram de Sf.Dumitru
  • La groapa de gunoi din or.Cimislia sunt probleme cu depozitarea deseurilor
  • Podcast de studiere a limbii române pentru bulgari
  • Săptămâna Voluntarilor la Basarabeasca
  • Femei compozitoare din Turcia în concert la Comrat.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(VIDEO) Cum s-a desfășurat Săptămâna Voluntariatului în raionul Basarabeasca

Activitățile dedicate Săptămânii Voluntariatului s-au desfășurat în localitățile raionului Basarabeasca, în perioada 20–30 octombrie, reunind locuitori de toate vârstele. Aceștia au participat la acțiuni de înverzire, ecologizare, activități caritabile și competiții sportive, contribuind la consolidarea spiritului comunitar. Aflați mai multe în reportajul redacției BAStv.

Printre primele entități din raionul Basarabeasca care au aderat la campanie se numără instituțiile de învățământ din satele Abaclia și Bașcalia. În curțile școlilor, elevii-voluntari au plantat arbori și au amenajat spațiile verzi.

La Basarabeasca, beneficiarii Centrului Comunitar Multifuncțional „Recunoștința” au participat la o acțiune de amenajare a teritoriului instituției. Beneficiarii centrului s-au implicat activ în cadrul acestei activități.

În satul Carabetovca, tinerii voluntari, coordonați de preotul bisericii ortodoxe din localitate, părintele Constantin, au făcut curățenie în Parcul Eroilor și au instalat un sistem de irigare. Potrivit părintelui, parcul și monumentul ridicat în memoria eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial au o valoare simbolică deosebită pentru locuitorii satului.

La Sadaclia, voluntarii au organizat un eveniment dedicat persoanelor în etate, cu gustări, program artistic și concursuri, iar la final le-au împărțit oaspeților pachete cu alimente.

Persoanele în etate invitate la eveniment s-au arătat profund recunoscătoare organizatorilor pentru emoțiile oferite.

Săptămâna Voluntariatului a inclus și activități sportive, printre care și o activitate organizată de profesorii Școlii Sportive Raionale Basarabeasca. Sub genericul „Unitate prin sport”, au fost desfășurate meciuri amicale de fotbal, ștafete și masterclass-uri. Copiii s-au întrecut în probe care le-au testat îndemânarea și spiritul de echipă, în timp ce părinții și antrenorii îi susțineau din tribune.

Cele 12 evenimente au fost organizate în cadrul proiectului „Voluntariat 2.0 – noi oportunități pentru fapte bune!”, implementat în raionul Basarabeasca de Asociația Obștească „Centrul de Inițiative ale Tinerilor FEED-BACK”, cu sprijinul proiectului „Consolidarea coeziunii sociale în Moldova prin dialog și dezvoltare comunitară”, derulat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), cu sprijinul Guvernului Elveției. La nivel raional, au fost implicate toate instituțiile de învățământ din satele raionului Basarabeasca, Școala Sportivă, Centrul „Recunoștința”, organizații non-guvernamentale și grupuri de inițiativă. În total, în cadrul activităților au fost implicate peste 200 de persoane.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Primăria Sadaclia a primit un tractor multifuncțional în cadrul unui proiect ecologic de gestionare a deșeurilor

Primăria satului Sadaclia a intrat în posesia unui tractor multifuncțional cu toate accesoriile necesare, achiziție realizată în cadrul proiectului „Implementarea unui sistem integrat de gestionare a deșeurilor de pe teritoriul satului Sadaclia”. Tractorul are o valoare totală de 1 088 750 de lei, dintre care 10% reprezintă contribuția primăriei.

Primarul localității, Ion Galeru, a declarat că această achiziție este prima investiție de acest gen din istoria localității, marcând un pas important în direcția modernizării infrastructurii ecologice din sat:

„Împreună contribuim la crearea unui sat mai curat, mai verde și mai responsabil față de mediu. Acestea nu sunt doar realizări punctuale, ci pași mari înainte, care ne apropie de un trai mai bun și mai sigur pentru toți”, a menționat primarul.

Autoritățile locale aduc mulțumiri Ministerului Mediului, Guvernului Republicii Moldova și Oficiului Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului pentru sprijinul oferit.

Noul tractor multifuncțional va fi utilizat pentru îmbunătățirea serviciilor de salubrizare și gestionare a deșeurilor, dar și pentru lucrări publice, contribuind la creșterea calității vieții locuitorilor din Sadaclia.

Proiectul a fost finanțat prin intermediul Oficiului Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului, instituție din cadrul Fondului Național de Mediu, gestionat de Ministerul Mediului al Republicii Moldova.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Moldova

(VIDEO) Stirile Alternative în limbajul mimico-gestual din 1 noiembrie – Media TV Cimișlia

Stirile Alternative în limbajul mimico-gestual din 1 noiembrie, realizate de Media TV Cimislia în cadrul proiectului finanțat din Fondul de susținere al mass media al Ministerului Culturii din Republica Moldova.

Știrile pe scurt:

  • Forumul Democratiei Locale 2025 la Cimislia
  • Vox Populi – Transparenta procesului decizional la CR Cimișlia
  • Vizită de lucru la Consiliul Raional de Participare Cahul
  • Zilele Filmului Românesc au ajuns și la Cimislia
  • Drum nou între satele Cîrnățenii Noi și Sălcuța Nouă Căușeni
  • Orașul Basarabeasca în culorile toamnei.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Ala Condriuc, mamă a șase copii, luptă cu cancerul: șansa la viață – un tratament în Germania

Ala Condriuc, mamă a șase copii din Basarabeasca, luptă de câțiva ani cu o formă gravă de cancer. Singura ei șansă la viață este un tratament costisitor în Germania. În prezent, femeia este sprijinită de o fundație românească, care a reușit să colecteze o parte din suma necesară, însă drumul până la atingerea obiectivului este încă lung.

Ala Condriuc s-a născut și a locuit întreaga sa viață în Basarabeasca. Împreună cu soțul ei, Dmitrii, cresc și educă șase copii. Boala a apărut pe neașteptate, transformând fiecare zi într-o luptă continuă. În ciuda durerii și a slăbiciunii, Ala încearcă să rămână puternică pentru micuții ei – zâmbește, gătește, stând în scaunul cu rotile, le citește povești copiilor și le spune că totul va fi bine.

„Sunt o mamă. O mamă care luptă cu cancerul pentru cei șase copii care mă așteaptă în fiecare dimineață să le zâmbesc, să-i îmbrățișez și să le spun că totul va fi bine. Dar trăiesc cu o teamă cumplită: teama că s-ar putea să nu-i mai văd crescând”, mărturisește femeia.

Boala nu o cruță, însă Ala nu renunță. Femeia a urmat cure dificile de tratament în Republica Moldova și Turcia, iar apoi, cu ultima speranță, a plecat în Germania. Acolo, medicii i-au confirmat că există șanse de recuperare, însă costul tratamentului constituie suma de 70 000 de euro – o sumă uriașă pentru o familie numeroasă.

Femeia povestește că, în Republica Moldova, urmează doar un tratament pentru menținerea stării generale, însă metastazele osoase continuă să-i afecteze organismul. Singura ei șansă de a se salva este tratamentul din Germania.

Strângerea fondurilor este organizată de fundația caritabilă românească Asociația „Învingem SMA”, care, de regulă, sprijină doar copiii bolnavi, dar a făcut o excepție în cazul Alei, având în vedere familia ei numeroasă.

„Am așteptat răspunsul acestui fond un an și jumătate. De obicei, ei acceptă doar copii, dar au făcut o excepție pentru mine, pentru că am mulți copii. Am mari speranțe în acest fond, ei strâng bani foarte repede. Pentru o mamă bolnavă, suma asta e un munte de netrecut. Cu ajutorul oamenilor buni, am reușit deja să adun 12 700 de euro din cei 70 000. Fiecare donație înseamnă o clipă în plus alături de copiii mei”, spune Ala.

Astăzi, Ala face un apel emoționant către toți cei care pot contribui la salvarea ei:

„Ajutați-mă să trăiesc. Ajutați-mă să rămân mama celor șase copii care au nevoie de mine. Fiecare donație, fiecare rugăciune, fiecare gest înseamnă viață. Pentru mine. Pentru ei.”

Cum o poți ajuta pe Ala Condriuc:

Donează cu mențiunea „Ala”

Revolut: ainsma

BT Pay: +40 7561 45 906

PayPal: paypal.me/invingemsma

Beneficiar: Asociația Învingem SMA

RON: RO40BTRLRONCRT0566150301

EURO: RO87BTRLEURCRT0566150301

USD: RO91BTRLUSDCRT0566150301

GBP: RO45BTRLGBPCRT0566150301

SWIFT: BTRLRO22XXX

Donație online: https://invingemsma.com/doneaza

BAStv face apel către toți oamenii cu suflet mare să o sprijine pe Ala Condriuc – o mamă care visează la un singur lucru: să supraviețuiască pentru a-și crește cei șase copii.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Campanie de informare: pericolele utilizării necorespunzătoare a buteliilor cu gaz și a instalațiilor de gaze naturale

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) continuă campania națională „Minimalizarea riscurilor de producere a cazurilor de explozii şi incendii cauzate de exploatarea buteliilor cu gaz lichefiat şi instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale”. Activitățile se desfășoară în toate regiunile țării, inclusiv în raionul Basarabeasca.

Potrivit Secţiei Situaţii Excepţionale Basarabeasca, exploatarea buteliilor cu gaz propan în locuințe prezintă un pericol major pentru viața și sănătatea oamenilor. Salvatorii îndeamnă cetățenii să evite utilizarea și încărcarea buteliilor în interiorul caselor. Dacă acestea totuși sunt folosite, buteliile trebuie amplasate în cutii metalice în exterior, la o distanță de cel puțin 5 metri de intrarea în locuință.

Buteliile de rezervă se păstrează doar în aer liber, iar cele deteriorate sau cu furtunuri defecte trebuie înlocuite imediat. Totodată, cetățenii sunt sfătuiți să verifice instalațiile care funcționează pe bază de gaze naturale și să solicite ajutorul specialiștilor autorizați în caz de defecțiuni.

Recomandări importante:

  • Nu lăsați mâncarea pe foc nesupravegheată;
  • După utilizarea aragazului, închideți robinetele și ventilați încăperea;
  • În cazul în care se simte miros de gaz, opriți imediat alimentarea, aerisiți locuința și nu folosiți aparate electrice sau surse de foc;
  • Verificați etanșeitatea buteliilor și a furtunurilor doar cu apă și săpun, nu cu flacără;
  • Nu depozitați butelii în apropierea surselor de căldură și evitați expunerea lor directă la soare.

În ceea ce privește instalațiile de gaze naturale, specialiștii recomandă efectuarea verificării anuale și ventilarea permanentă a încăperilor unde există aparate alimentate cu gaze. Este strict interzisă folosirea improvizațiilor sau racordurilor ilegale.

În caz de miros de gaz:

  • Închideți toate robinetele;
  • Deschideți ușile și ferestrele;
  • Nu aprindeți focul și nu acționați întrerupătoarele electrice;
  • Apelați imediat serviciul unic de urgență 112.

Reprezentanții IGSU reamintesc:

„Nu fiți indiferenți! Fiți prudenți, protejați-vă familia și locuința. Printr-un comportament preventiv, vă salvați viața și bunurile.”

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Atenționare pentru locuitorii raionului Basarabeasca: măsuri de prevenire a incendiilor și intoxicațiilor în sezonul rece

Odată cu sosirea sezonului rece, crește riscul de intoxicații cu produsele arderii și de producere a incendiilor cauzate de utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire. În acest context, secţia Situaţii Excepţionale Basarabeasca îndeamnă populația să respecte măsurile de siguranță și prevenire a situațiilor de urgență.

Specialiștii recomandă:

  • Verificarea și testarea sobelor, a echipamentelor de încălzire și a instalațiilor care funcționează pe bază de combustibil gazos, de către persoane autorizate;
  • Curățarea și repararea coșurilor de fum înainte de începerea sezonului rece și ori de câte ori este necesar;
  • Verificarea atentă a sobelor și a sistemelor de evacuare a fumului, pentru a evita apariția fisurilor prin care pot scăpa scântei;
  • Utilizarea lemnelor de dimensiuni corespunzătoare vetrei sobei și menținerea ușițelor focarului și cenușarului închise în timpul funcționării;
  • Interzicerea depozitării materialelor combustibile în încăperile unde sunt amplasate sobele;
  • Supravegherea permanentă a copiilor în încăperile unde funcționează mijloace de încălzire;
  • Evitarea folosirii lichidelor inflamabile pentru aprinderea focului;
  • Neuscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe ori în apropierea acestora;
  • Asigurarea unei ventilații corespunzătoare a încăperilor cu aparate alimentate cu gaze naturale;
  • Instalarea detectoarelor de fum și/sau de gaze în locuințe.

Secţia Situaţii Excepţionale Basarabeasca subliniază că prin comportament preventiv, fiecare cetățean își poate salva viața și bunurile.

În caz de urgență, apelați imediat 112.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼