Categorii
Actualitate În Moldova

Rezultatele preliminare ale examenelor naționale de absolvire a gimnaziului: Cimișlia, în topul clasamentelor la istorie și limbă română

Elevii din raionul Cimișlia au încheiat cu succes sesiunea națională de examene de absolvire a gimnaziului, înregistrând rezultate remarcabile la mai multe discipline. Pentru prima dată, toate probele au fost monitorizate riguros, în cadrul unui proces amplu la nivel național, care a implicat peste 1000 de persoane, delegate să asigure corectitudinea examinării în toate instituțiile de învățământ din țară.

În perioada 2-12 iunie 2025, în cele 16 instituții de învățământ din raionul Cimișlia, s-au desfășurat examenele naționale, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Elevii din clasa a IX-a au fost evaluați la cel puțin trei discipline, în funcție de limba de instruire: Istoria românilor și universală (323 elevi), Matematica (325 elevi), Limba și literatura română (306 elevi), Limba și literatura rusă (17 elevi) și Limba și literatura română pentru alolingvi (17 elevi).

Toate testele susținute la nivel național au fost evaluate de cele cinci Comisii Republicane de Evaluare, formate din aproximativ 300 de profesori cu experiență, desemnați pentru a asigura un proces corect și uniform de notare:

„Ne-am dorit un examen corect și integru, la nivelul întregii țări, astfel încât rezultatele să reflecte cu adevărat cunoștințele elevilor. Putem spune că nivelul de integritate a fost, în mare parte, atins – vedem o apropiere a rezultatelor de cele pe care le anticipam, pe baza experienței de anul trecut și a performanțelor de la testele PISA. Imaginea este, anul acesta, mai clară decât în anii precedenți. Totuși, este evident că mai avem încă de lucru în ceea ce privește asigurarea deplină a integrității”, a explicat Ministrul Educației, Dan Perciun.

Potrivit rezultatelor preliminare, afișate pe data de 24 iunie, raionul Cimișlia se evidențiază prin performanțele obținute la examenul de Istorie a românilor și universală, unde rata de promovare a fost de 98%, cu 4 puncte procentuale peste rezultatul de anul trecut și cu 3 puncte peste media națională (95%). Astfel, raionul Cimișlia se clasează pe locul II la nivel național, după municipiul Chișinău.

La nivel republican, disciplina „Istoria românilor și universală” a înregistrat cea mai mare notă medie din sesiunea de examene – 6,51, deși ușor mai mică decât media anului precedent, care a fost de 6,92.

Un alt rezultat remarcabil a fost înregistrat la Limba și literatura română, unde rata de promovare a fost de 99%, plasând raionul pe locul III în topul național, după Chișinău (locul II) și înaintea municipiului Bălți (locul IV).

În sesiunea din 2024, cea mai ridicată medie a fost înregistrată la disciplina „Limba și literatura română”, cu un scor de 6,99. În acest an, nota medie a scăzut semnificativ – 6,49.

La disciplina Matematică, rata de promovare în raionul Cimișlia a fost de 71%, ceea ce plasează raionul pe locul 18 în clasamentul național. Deși este sub media pe țară, care se ridică la 77,8%, se observă o creștere notabilă de 7 puncte procentuale față de anul precedent, reflectând o tendință pozitivă în ceea ce privește rezultatele elevilor. La nivel republican, nota medie a fost de 6,07 – semnificativ mai mică decât media înregistrată în sesiunea din anul 2024, care a fost de 6,84.

La examenul de Limbă și literatură română pentru alolingvi, raionul Cimișlia a înregistrat o rată de promovare de 80%, clasându-se, astfel, pe locul 18 în topul național, ușor sub media pe țară, care este de 82,7%. Totodată, la nivel republican, această probă a înregistrat cea mai mică notă medie – 5,90, în scădere semnificativă față de anul trecut, când media a fost de 6,80.

Elevii au avut dreptul să depună contestații în intervalul de 24 de ore de la afișarea rezultatelor, urmând ca între 26 și 30 iunie să aibă loc reevaluarea lucrărilor contestate. Rezultatele finale vor fi afișate la data de 2 iulie 2025.

Reprezentanții Direcției Generale de Învățământ Cimișlia adresează mulțumiri elevilor, profesorilor, managerilor instituțiilor de învățământ și părinților, pentru implicare și responsabilitate:

„Prin efort susținut comun am reușit să asigurăm o sesiune de examene transparentă, corectă și echitabilă pentru toți candidații și am obținut rezultate pe măsură!”, se arată într-un comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook a instituției.

Pentru elevii care nu au reușit să promoveze toate probele în sesiunea de bază, se oferă oportunitatea de a participa la sesiunea suplimentară, organizată între 8 și 11 iulie 2025, într-un singur Centru Raional de susținere a examenelor de absolvire a gimnaziului.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Cupa Satelor Raionului Cimișlia: performanță, premii și o victorie binemeritată

Atmosferă vibrantă, emoții puternice și o pasiune autentică pentru fotbal au definit finala Cupei Satelor din raionul Cimișlia, desfășurată duminică, 22 iunie, pe Stadionul Orășenesc din Cimișlia. Evenimentul a adunat echipe din mai multe localități ale raionului și un public entuziast, transformând competiția într-o veritabilă sărbătoare a sportului rural și a spiritului de echipă.

Opt echipe din satele raionului Cimișlia au venit să demonstreze că fotbalul la nivel rural este în plină dezvoltare și atrage tot mai mulți susținători. Finala competiției a fost câștigată de echipa FC Lipoveni, care s-a impus cu scorul de 3:1 în fața echipei FC Porumbrei, la finalul unui meci spectaculos, plin de intensitate, determinare de a învinge și momente de suspans.

Meciul final a fost animat de prestațiile individuale remarcabile ale sportivilor, care au influențat decisiv cursul jocului. Pentru echipa FC Lipoveni au marcat Dorin Petrache, Iulian Rusu și Alexandru Vortolomei, în timp ce pentru FC Porumbrei a punctat Ion Leu, jucător care s-a remarcat pe parcursul întregii competiții.

Organizatorii au acordat și distincții individuale pentru cei mai buni jucători pe posturile din teren. Ion Taras din Lipoveni a fost desemnat drept cel mai bun portar, iar colegul său, Dumitru Medoni – cel mai bun apărător. În calitate de mijlocaș s-a evidențiat Vlad Crismaru din Porumbrei, iar ca atacant, Ion Leu, membru al aceleiași echipe. Golgheterul competiției, adică sportivul care a reușit să marcheze cele mai multe goluri, a fost desemnat Alexandru Vortolomei din echipa FC Lipoveni, care a contribuit decisiv la victoria echipei sale.

La finalul competiției, învingătorii și vicecampionii au fost recompensați cu premii bănești, diplome de merit, medalii și, bineînțeles, trofeul Cupei Satelor. Cei mai merituoși jucători au primit și figurine personalizate, precum și premii și diplome speciale.

De asemenea, antrenorii echipelor finaliste, Sergiu Iurcu, antrenor al FC Lipoveni și Igor Antoci, antrenorul echipei din Porumbrei, au fost, de asemenea, premiați, în semn de recunoaștere pentru munca și implicarea lor în parcursul sportiv al echipelor pe care le antrenează.

În urma unei ediții de succes, atenția comunității pasionaților de fotbal din Cimișlia se îndreaptă acum spre Campionatul Raional de Fotbal – ediția 2025, care va începe peste două săptămâni. Organizatorii promit o competiție intensă, cu și mai mult suspans și momente memorabile pentru iubitorii acestui sport.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Maia Sandu, în vizită la Cimișlia: investiții, discuții strategice și angajamente pentru dezvoltarea durabilă a localităților

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat joi, 19 iunie, o vizită de lucru în raionul Cimișlia, unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai autorităților publice locale. Întrevederea a oferit un cadru de discuție despre prioritățile de dezvoltare ale regiunii, precum și despre proiectele implementate cu sprijinul Guvernului.

Vizita a reunit, într-un cadru oficial, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, conducerea raionului, în frunte cu președintele Andrian Talmaci, primari ai localităților, conducători ai serviciilor publice desconcentrate și șefi de subdiviziuni ale Consiliului Raional. În cadrul întâlnirii, au fost evaluate progresele înregistrate în ultimii ani și a fost reafirmată necesitatea consolidării eforturilor comune pentru modernizarea infrastructurii localităților.

Discuțiile purtate la Cimișlia s-au concentrat pe problemele actuale cu care se confruntă locuitorii și administrația din regiune. Totodată, au fost analizate măsurile necesare pentru a accelera procesul de modernizare a localităților din sudul țării.

„(…) am discutat cu autoritățile locale și cele raionale despre cum ne asigurăm că Moldova rămâne o țară sigură, pașnică și liberă – și despre ce avem de făcut mai departe pentru a moderniza satele și orașele noastre”, a declarat Maia Sandu într-un comunicat publicat pe pagina sa de Facebook.

În cadrul discursului său, președinta a a apreciat eforturile autorităților locale și a menționat că aceste progrese sunt dovada clară a potențialului de dezvoltare al regiunii. În total, în cadrul tuturor etapelor programului „Satul European”, în raionul Cimișlia au fost implementate 42 de proiecte de infrastructură.

Șefa statului a ținut să sublinieze impactul major pe care l-a avut programul „Satul European” în raionul Cimișlia, unde au fost investite aproximativ 96 de milioane de lei în ultimii ani. Potrivit Maiei Sandu, aceste fonduri au fost direcționate în special spre infrastructura educațională, rețele de apă și canalizare, modernizarea instituțiilor culturale și reabilitarea drumurilor:

„A fost extins iluminatul stradal în Selemet, Albina și Javgur; au fost renovate grădinițe și școli în orașul Cimișlia și în satele Ecaterinovca, Troițcoe și Gura Galbenei; au fost construite apeducte, modernizate case de cultură și reparate drumuri – inclusiv cei 19 km ai sectorului Porumbrei–Cimișlia”, a precizat Maia Sandu.

Președinta a menționat și proiectul în curs de extindere a rețelei de canalizare din orașul Cimișlia, care va adăuga încă 20 de kilometri la infrastructura existentă. Lucrările, în valoare de 33 de milioane de lei, sunt finanțate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.

Un alt domeniu prioritar abordat în cadrul întrevederii a fost sistemul de sănătate. În ultimii doi ani, peste 24 de milioane de lei au fost investiți în spitalele și centrele medicale din raion, în vederea asigurării accesului populației la servicii medicale de calitate.

Președintele raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, a salutat inițiativa președintei de a efectua o vizită de lucru în teritoriu. Totodată, el a apreciat deschiderea acesteia față de problemele reale ale comunității și disponibilitatea de a asculta provocările cu care se confruntă locuitorii raionului.

La finalul vizitei, președinta Maia Sandu a reiterat angajamentul instituției prezidențiale de a susține în continuare autoritățile locale. Ea a subliniat importanța promovării proiectelor care vizează dezvoltarea economică, modernizarea agriculturii, precum și îmbunătățirea sistemelor educațional și medical, în vederea asigurării unei dezvoltări durabile a localităților din întreaga țară.

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Mass-media locală din Basarabeasca pentru valorile europene”, implementat de redacția BAStv cu sprijinul financiar al Ambasadei Republicii Cehe în Republica Moldova.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate Anunțuri În Moldova

(FOTO) Trei zile de motoare, muzică și adrenalină: Chilli Bike Fest revine la Cimișlia

În perioada 20–22 iunie, autodromul din Cimișlia va găzdui una dintre cele mai așteptate reuniuni ale pasionaților de motociclete din Republica Moldova și din regiune – Chilli Bike Fest 2025. Festivalul promite o experiență memorabilă, spectacole pe două roți, expoziții, muzică live și zone special amenajate pentru vizitatori.

Ajuns la o nouă ediție, evenimentul devine, an de an, un punct de atracție pentru motocicliști, iubitori ai culturii moto, curioși și familii dornice de o experiență ieșită din tipar. Intrarea este liberă pentru toți doritorii.

Festivalul va debuta cu o paradă moto prin orașul Cimișlia, un moment emblematic, care atrage zeci de participanți și spectatori. Mai târziu, atenția se va muta pe autodrom, unde vor avea loc demonstrații off-road și curse cu ATV-uri, prezentate de profesioniști.

Pe tot parcursul celor trei zile, vizitatorii vor putea admira expoziții impresionante de motociclete, de la modele clasice la cele mai noi apariții pe piață. Participanții vor avea ocazia să interacționeze cu motocicliști din întreaga țară, să facă schimb de impresii și să-și etaleze propriile bijuterii pe două roți.

Atmosfera festivalului va fi animată de concerte live, cu artiști și trupe care vor aduce pe scenă un mix energic de rock. Organizatorii promit show-uri incendiare și un adevărat spectacol muzical.

Pentru confortul participanților, va fi amenajată o zonă pentru Mâncare și Băuturi, iar cei care doresc să petreacă întregul weekend la Cimișlia vor avea la dispoziție un spațiu de campare. De asemenea, o zonă specială va fi dedicată barbershop-urilor, unde vizitatorii vor putea beneficia de servicii de styling.

Programul include și concursuri sportive și tematice, care încurajează exprimarea creativă și originalitatea participanților. Cei mai inspirați concurenți vor fi răsplătiți cu premii.

În plus, organizatorii promit o tombolă cu premii valoroase, care va completa programul evenimentului. Marele premiu pus în joc este o motocicletă.

Festivalul se va încheia cu un spectacol de artificii, un moment de reflecție care va încununa atmosfera vibrantă a întregului weekend.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei orașului Cimișlia, Clubului Eagles MCC, Оппозит RC Moldova în componența Brotherhood și al altor parteneri și sponsori din comunitatea moto.

Organizatorii îi îndeamnă pe toți cei pasionați de motociclete, muzică bună și distracție să participe alături de prieteni și familie la acest eveniment unic, care celebrează libertatea, prietenia și cultura moto.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

14 iunie – Ziua Donatorului de Sânge: când și unde poți dona sânge la Cimișlia

Anual, pe data de 14 iunie, comunități din întreaga lume marchează Ziua Mondială a Donatorului de Sânge – o zi dedicată recunoștinței față de cei care salvează vieți printr-un gest altruist și voluntar. La Cimișlia, autoritățile și locuitorii sunt îndemnați să se alăture acestui efort global, oferind nu doar sânge, ci și o reală șansă la viață.

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge a fost instituită pentru a spori nivelul de conștientizare a populației privind nevoia continuă de sânge sigur și disponibil a pacienților aflați în situații critice. Sub genericul „Give blood, give hope: together we save lives” (trad: „Donează sânge, dăruiește speranță: împreună salvăm vieți”), evenimentul vine să reamintească tuturor potențialilor donatori că fiecare unitate de sânge donată poate salva până la trei vieți.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, tematica evenimentului se schimbă în fiecare an, în semn de recunoaștere a generozității de care dau dovadă milioane de voluntari din întreaga lume. Scopul campaniei este definit de patru obiective principale:

  • sporirea gradului de conștientizare a publicului cu privire la nevoia critică de transfuzii de sânge și plasmă și la impactul pe care acestea îl au asupra vieții pacienților;
  • încurajarea noilor donatori, precum și a celor cu experiență să doneze sânge în mod regulat, contribuind la asigurarea unei rezerve stabile și suficiente de sânge;
  • evidențierea impactului pozitiv al donatorilor de sânge asupra sănătății și bunăstării celorlalți și promovarea valorilor solidarității, compasiunii și a sentimentului de apartenență la o comunitate prin donarea de sânge;
  • mobilizarea sprijinului din partea guvernelor și a partenerilor de dezvoltare pentru a investi și a susține programele naționale de donare de sânge, în vederea asigurării accesului universal la transfuzii de sânge în siguranță la nivel mondial.

În raionul Cimișlia, în prima jumătate a anului 2025, 373 de persoane au ales să doneze sânge, contribuind astfel la salvarea pacienților care depind de aceste transfuzii. Este un gest simplu, dar profund, care face diferența între viață și moarte pentru cei aflați în suferință.

Pentru persoanele care doresc să doneze sânge, Consiliul Raional Cimișlia informează că acest lucru poate fi făcut la Secția de Transfuzie a Sângelui din cadrul Spitalului Raional Cimișlia, aflată la etajul 5. Donațiile de sânge se pot face în fiecare zi de marți și joi, între orele 08:00 și 12:00.

De asemenea, într-un gest de solidaritate instituțională, președintele raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, alături de angajații Consiliului Raional, anunță că vor merge, pe data de 19 iunie, la Secția de Transfuzie pentru a dona sânge. Inițiativa vine ca un exemplu pentru cetățeni, subliniind că responsabilitatea pentru binele comunității începe cu implicarea fiecăruia.

Pentru cei interesați să devină donatori, este important de reținut următoarele:

  • Pot dona sânge persoanele între 18 și 60 de ani, aflate într-o stare bună de sănătate, fără boli cronice sau infecțioase;

  • Este necesar ca persoana care dorește să doneze sânge să cântărească cel puțin 50 de kilograme;
  • Este recomandat să luați micul dejun înainte de donare și să evitați alimentele grase cu cel puțin 48 de ore înainte;

  • Nu consumați alcool cu 72 de ore înainte de recoltare și hidratați-vă corespunzător;

  • Evitați donarea de sânge în situațiile în care există incertitudini sau interdicții privind siguranța transfuziei, cum ar fi: realizarea unui tatuaj sau piercing în ultimele 6 luni, călătorii recente în regiuni cu risc crescut de boli infecțioase, diagnostic pozitiv pentru HIV/SIDA, consumul de droguri sau existența mai multor parteneri sexuali.

În cazul în care aveți nelămuriri legate de procesul de donare, este recomandat să vă adresați personalului medical specializat. Aceștia vă pot oferi toate informațiile necesare pentru a dona în siguranță și cu încredere.

Într-o lume în care solidaritatea devine tot mai prețioasă, donarea de sânge rămâne unul dintre cele mai simple și accesibile gesturi prin care putem salva vieți. Indiferent dacă sunteți donatori activi sau intenționați să donați pentru prima dată, mesajul acestei zile este clar: fiecare gest contează.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) 84 de ani de la primul val al deportărilor staliniste: „Ne închinăm în fața memoriei celor deportați”

Noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 a marcat începutul uneia dintre cele mai tragice și nedrepte pagini din istoria Basarabiei. La 84 de ani distanță, locuitorii orașului Cimișlia își amintesc cu durere de cei peste 25 000 de oameni deportați de regimul sovietic și le aduc un omagiu memoriei lor.

Astăzi, 13 iunie 2025, la Monumentul Represaților din orașul Cimișlia a avut loc o ceremonie de comemorare a victimelor primului val al deportărilor staliniste. Evenimentul, organizat de administrația publică locală, în frunte cu viceprimarul Dorin Coroian, a reunit membri ai societății civile, profesori, elevi și simpli cetățeni care au dorit să aducă un omagiu celor care au suferit fără vreo vină.

Participanții au păstrat un moment de reculegere și au depus flori în memoria celor care au fost smulși din propriile case, trimiși în exil și condamnați la suferințe greu de imaginat. Prin acest gest, comunitatea a transmis un mesaj puternic de solidaritate și responsabilitate față de memoria colectivă.

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, la ora 2:30, regimul sovietic a pus în aplicare un plan amplu de epurare politică și socială în teritoriile recent anexate de la România: Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța. Familii întregi de intelectuali, învățători, preoți, funcționari și țărani gospodari au fost treziți din somn, înconjurați de militari înarmați și lucrători ai NKVD și au fost siliți să-și părăsească locuințele în doar câteva minute.

Fără a li se oferi explicații, fără apărare sau proces, aceștia au fost urcați în camioane sau căruțe și transportați la gările de trenuri din apropiere, unde aveau să fie separați: bărbații într-o parte, femeile, bătrânii și copiii în alta. Vagoanele de marfă sau pentru vite erau inscripționate cinic cu mesaje de felul „Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieşiţi-le în cale cu flori!” sau „Emigranţi voluntari”. În fiecare vagon erau înghesuiți câte 70-100 de persoane, fără apă, fără hrană, fără aer curat.

Drumul către necunoscut a durat săptămâni întregi. Condițiile de transport erau fost inumane. Deportaților li se ofereau doar 200 de mililitri de apă pe zi și pește sărat, ceea ce a dus la apariția rapidă a bolilor și, în multe cazuri, a morții. La fiecare oprire, trupurile celor decedați erau aruncate în câmp, fără slujbe religioase, fără mormânt. Destinația finală: Siberia sau Kazahstan. O parte dintre cei deportați, în special bărbații, erau trimiși direct în lagărele de muncă forțată ale Gulagului.

Discursul viceprimarului Dorin Coroian a subliniat impactul acestor evenimente și responsabilitatea generației actuale de a le păstra vie în conștiința colectivă:

„Această rană din istoria noastră nu se va închide niciodată, dar datoria noastră este să o recunoaștem, să o transmitem generațiilor următoare și să nu permitem repetarea unor asemenea tragedii. Ne închinăm în fața memoriei celor deportați, torturați, umiliți. Promitem că nu vor fi uitați. Veșnică pomenire victimelor! Glorie memoriei lor!”, a rostit viceprimarul cu emoție.

În total, regimul sovietic intenționa să ridice peste 32 mii de persoane din întreaga regiune, dintre care peste 6 mii ar fi urmat să fie arestate, iar altele 26 mii – deportate. Cifrele diferă în funcție de surse, dar majoritatea convin asupra unui adevăr: mii de vieți au fost distruse, familii dezbinate, generații întregi au fost traumatizate.

Deportările staliniste nu au fost doar un act de represiune, ci o tentativă brutală de a anihila spiritul unei societăți. În spatele fiecărui număr statistic se află o poveste de viață, un copil care nu și-a mai văzut părinții, o mamă care și-a pierdut copiii, un intelectual redus la tăcere.

Astăzi, mai mult ca oricând, avem datoria morală și civică de a vorbi despre aceste episoade. Ține de noi să le transmitem mai departe, să le studiem în școli și universități, să le comemorăm în fiecare an, nu doar din respect pentru cei care au suferit, ci și pentru a ne asigura că asemenea tragedii nu se vor mai repeta.

Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimişlia

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) La Cimișlia a fost dat startul Sezonului Sportiv: peste 15 probe, zeci de participanți și sute de suporteri

Stadionul Orășenesc din Cimișlia s-a transformat sâmbătă, 7 iunie, într-un spațiu al energiei, mișcării și spiritului de echipă, reunind zeci de sportivi din mai multe localități. Cu prilejul Zilei Sportivului și a Recordurilor Locale, sute de susținători s-au adunat pentru a încuraja participanții și a se bucura de o zi activă în aer liber.

Inițial planificată pentru data de 25 mai, dar amânată din cauza vremii nefavorabile, ediția din acest an a fost marcată de o atmosferă plină de energie, soare și entuziasm. Pentru o zi, stadionul s-a transformat într-un adevărat centru al mișcării, pasiunii pentru sport și competiției.

Ziua a început la ora 10:00, cu intonarea imnului Republicii Moldova și arborarea drapelelor, urmate de cuvântul de salut al primarului orașului, Sergiu Andronachi.

La ora 11:00, au demarat competițiile propriu-zise – un adevărat spectacol de forță, concentrare și rezistență. De la jocuri de șah și dame, până la meciuri de minifotbal și volei, alergări, sărituri, ridicarea greutăților sau flotări, programul a inclus peste 15 probe sportive pentru toți doritorii: copii, adolescenți și adulți. Printre cele mai așteptate  momente ale zilei s-au numărat demonstrațiile de gimnastică ale sportivilor din cadrul Clubului „Funakoshi” și ale elevilor de la Școala Sportivă din Cimișlia, care au stârnit aplauzele publicului.

Pe lângă competiții, atmosfera a fost întreținută de o tombolă cu premii surpriză. Începând cu ora 14:00, oaspeții au avut oportunitatea de participa la o tombolă cu premii speciale.

Punctul culminant al zilei l-a constituit festivitatea de premiere. Cei mai buni sportivi au fost recompensați cu diplome, medalii și cupe, în semn de recunoaștere a efortului, determinării și pasiunii demonstrate în timpul competițiilor.

Prin acest eveniment, organizatorii au reiterat ideea că sportul este pentru toți, indiferent de vârstă sau nivel de pregătire. Participarea activă a comunității demonstrează, încă o dată, că Cimișlia își propune să devină un promotor al unui stil de viață sănătos și echilibrat.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

15 ani de închisoare pentru un bărbat din Cimișlia: A încercat să-și omoare soția cu un cuțit de bucătărie

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, originar din raionul Cimișlia, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru tentativă de omor intenționat asupra soției sale. Femeia își exprimase anterior intenția de a divorța, nemaisuportând actele de violență și abuzul de alcool la care era supusă.

Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, inculpatul a fost găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 27 și art. 145 alin. (2) lit. e¹) din Codul Penal – tentativă de omor intenționat asupra unui membru de familie. Prin sentința pronunțată pe data de 5 iunie 2025 de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, bărbatul a fost condamnat la 15 ani de detenție într-un penitenciar de tip închis.

Totul a început după ce femeia a decis să divorțeze, din cauza violențelor și a consumului excesiv de alcool al soțului, și a ales să se mute separat de acesta, împreună cu copiii. Refuzul de a-și reface familia l-a înfuriat pe bărbat, care a pus la cale un plan pentru a-i curma viața.

La data de 8 februarie 2025, sub pretextul unei vizite la copii și al unui nou loc de muncă în municipiul Chișinău, inculpatul s-a deplasat la domiciliul soției, unde aceasta locuia împreună cu cei doi copii minori. În timpul vizitei, bărbatul s-a reținut până după miezul nopții, iar femeia i-a așternut un pat improvizat pe podea.

După aproximativ două ore, neputând adormi și afectat de refuzul soției de a-și reface familia, acesta s-a asigurat că femeia și copiii dorm. Astfel, în jurul orei 02:00, bărbatul a luat un cuțit de bucătărie din chiuvetă și a atacat-o pe femeie în timpul somnului.

Potrivit concluziilor expertizei medico-legale și a declarațiilor oferite de inculpat, victima a fost lovită inițial în zona spatelui, în timp ce se afla cu fața spre copilul minor. Tulburată din somn de șocul provocat de lovitură, femeia s-ar fi întors spre bărbat, întrebându-l ce se întâmplă, moment în care acesta i-a aplicat o a doua lovitură, de această dată în regiunea toracică. Conform comunicatului Procuraturii Generale a Republicii Moldova, cele două lovituri au provocat victimei „plăgi înțepate și leziuni severe la nivelul toracelui stâng, inclusiv acumulare de sânge și aer în cavitatea toracică, contuzie pulmonară și fractură de coastă”. În timpul comiterii faptei, inculpatul nu se afla sub influența alcoolului și nici în stare de afect.

Leziunile corporale provocate prin utilizarea obiectului înțepător-tăietor – un cuțit de bucătărie – au fost apreciate ca fiind periculoase  pentru viață și în baza acestui criteriu se califică drept vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății.

Potrivit declarațiilor făcute de inculpat în ședința de judecată, în timpul atacului s-a trezit unul dintre copiii minori ai cuplului, care a intervenit pentru a-și ajuta mama până la sosirea ambulanței și a echipajului de poliție. Cuprins de panică și remușcări, bărbatul și-a cerut scuze de la soție și copii și a apelat de bunăvoie numărul unic de urgență – 112.

Fapta, deși îndreptată nemijlocit spre suprimarea vieții soției, nu a fost dusă la îndeplinire din motive independente de voința autorului, victima reușind să supraviețuiască. Totuși, circumstanțele – cele două lovituri aplicate cu cuțitul în zone vitale ale corpului – nu lasă loc de interpretări: inculpatul a urmărit, în mod clar, producerea decesului.

Tentativa de infracțiune constă în acțiunea sau inacțiunea intenționată care tinde nemijlocit spre comiterea unei infracțiuni, dar care nu își produce efectul prevăzut de lege, din cauze independente de voința făptuitorului. În cazul tentativelor, intenția directă este esențială – autorul conștientizează pericolul social al faptei, prevede consecințele și dorește survenirea lor.

Inculpatul a recunoscut în totalitate fapta de care este acuzat și a declarat în fața instanței că regretă cele întâmplate și că înțelege gravitatea comportamentului său. Partea acuzării a solicitat aplicarea unei pedepse de 20 de ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis, precum și recuperarea cheltuielilor judiciare în sumă de 8 984 lei, aferente efectuării rapoartelor de expertiză.

Fapta reținută se pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detențiune pe viață. Cu toate acestea, în cazul infracțiunilor neconsumate, pedeapsa nu poate depăși trei pătrimi din maximul prevăzut pentru infracțiunea consumată, dacă nu este vorba de o recidivă.

Ținând cont de toate circumstanțele cauzei, instanța a dispus aplicarea pedepsei minime prevăzute de lege, având în vedere că fapta nu și-a produs efectul dorit, inculpatul nu are antecedente penale și și-a exprimat căința activă în cadrul procesului penal.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) A fost semnat un Acord de cooperare între orașul Cimișlia și comuna Pădureni, județul Vaslui, România

Orașul Cimișlia din Republica Moldova și comuna Pădureni din județul Vaslui, România, au oficializat un parteneriat de cooperare, menit să apropie comunitățile de pe ambele maluri ale Prutului. Acordul, semnat la 3 iunie 2025, deschide calea unor schimburi de experiență și inițiative comune în domenii esențiale pentru dezvoltarea celor două unități administrativ-teritoriale.

La data de 3 iunie 2025, o delegație oficială din orașul Cimișlia, condusă de primarul Sergiu Andronachi, a efectuat o vizită de lucru în comuna Pădureni, județul Vaslui, România. În cadrul acestei vizite, a fost semnat Acordul de cooperare între cele două localități, marcând începutul unei colaborări strânse, fundamentate pe comunitatea de limbă, istorie, cultură și tradiții.

Situată în nord-estul județului Vaslui, la doar 5 kilometri de municipiul Huși, comuna Pădureni este formată din opt sate și are o populație de peste 3.400 de locuitori. Amplasată într-o zonă pitorească a Podișului Central Moldovenesc, localitatea este cunoscută pentru potențialul său turistic.

Acordul semnat de primarul orașului Cimișlia, Sergiu Andronachi, și de omologul său din comuna Pădureni, Temistocle Diaconu, stabilește o colaborare în opt domenii-cheie: administrație publică locală, economie, cooperare transfrontalieră și protecția mediului, educație, cultură, turism și sport, sănătate și asistență socială.

Administrație publică Locală și dezvoltare economică

Acordul prevede organizarea de de întâlniri, schimburi de experiență și de informații între autoritățile administrației publice locale, cu privire la legislație, reguli și proceduri administrative privind desfășurarea unor activități specifice. De asemenea, părțile se angajează să organizeze schimburi de bune practici între delegațiile autorităților locale și să susțină perfecționarea profesională a funcționarilor publici din cadrul primăriilor, în domeniul administrației publice.

În plan economic, documentul încurajează schimburile comerciale de materii prime și materiale, mașini și echipamente, produse alimentare și bunuri de consum. Totodată, se urmărește stimularea creării de societăți comerciale mixte, asociații economice cu personalitate juridică, precum și alte forme de colaborare care urmează a fi convenite între persoanele juridice din cele două localități.

Părțile se angajează să contribuie la implementarea unor proiecte de investiții de interes comun, să inițieze și să promoveze relații de cooperare între agenții economici și să sprijine organizarea periodică a unor expoziții și târguri cu produse agroalimentare și bunuri de larg consum. De asemenea, se va încuraja schimbul permanent de informații și organizarea de întâlniri între antreprenori, în vederea identificării oportunităților comune de colaborare.

Această cooperare economică poate fi concretizată inclusiv prin sprijinirea livrării reciproce de semințe și material săditor, organizarea de întâlniri între specialiști în agricultură și industria alimentară, informarea promptă în cazul apariției unor boli sau dăunători ori a pericolelor de carantină, precum și sincronizarea tratamentelor de combatere a acestora

Protecția mediului și colaborare transfrontalieră

În domeniul protecției mediului și al cooperării transfrontaliere, acordul prevede colaborarea pentru protejarea resurselor de apă, conservarea biodiversității și reducerea impactului negativ al activităților umane, în vederea protejării habitatelor naturale și a ecosistemelor.

Părțile se angajează să încurajeze schimbul de informații privind accidentele cu impact transfrontalier și să ia măsuri adecvate pentru implicarea publicului în activități legate de protecția mediului. Totodată, părțile vor putea colabora la elaborarea și implementarea unor proiecte de dezvoltare economică și socială a zonei de frontieră, urmând să identifice și să acceseze împreună surse de finanțare pentru atingerea acestor obiective.

Proiecte educaționale și culturale

În domeniul educației, parteneriatul include schimburi de experiență între cadrele didactice și elevi, în diverse arii de interes, precum: organizarea procesului instructiv-educativ, colaborarea cu autoritățile publice locale, evaluarea activității cadrelor didactice și a instituțiilor de învățământ, prevenirea abandonului școlar, precum și sprijinirea copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.

De asemenea, părțile se obligă să faciliteze organizarea de concursuri și competiții, inclusiv la discipline de studiu, între elevii celor două localități. Se va încuraja schimbul de experiență între Școala Gimnazială Nr. 1 din satul Pădureni, comuna Pădureni, și Centrul Metodic al Direcției Generale de Învățământ din raionul Cimișlia. Totodată, vor fi sprijinite schimburile organizate în cadrul unor tabere recreaționale, desfășurate alternativ în cele două localități.

Pe plan cultural, se va pune accent pe valorificarea patrimoniului comun, prin organizarea de festivaluri, expoziții de artă, tabere de creație, lansări de carte și alte acțiuni menite să promoveze identitatea culturală comună, cu participarea atât a formațiilor profesioniste, cât și a celor de amatori. Se va sprijini, totodată, constituirea de asociații culturale în vederea consolidării colaborării bilaterale în acest domeniu.

Un calendar anual al evenimentelor va fi aprobat de ambele părți, în ultimul trimestru al fiecărui an.

Turism, sport, sănătate și asistență socială

În domeniul turismului și al sportului, părțile vor sprijini dezvoltarea acestor sectoare, cu un accent deosebit pe agroturism, turism ecumenic și cultural. Se va urmări promovarea reciprocă a potențialului turistic al celor două unități administrativ-teritoriale, prin inițiative comune și materiale de promovare. Totodată, se vor organiza concursuri și competiții sportive, care să stimuleze implicarea sportivilor și consolidarea legăturilor dintre comunități.

În domeniul sănătății, părțile se angajează să susțină schimbul permanent de informații, de experiențe și de bune practici, să colaboreze în implementarea unor proiecte comune și să identifice surse de finanțare nerambursabilă pentru dezvoltarea serviciilor medicale. De asemenea, vor fi sprijinite acțiunile comune de formare și perfecționare profesională a specialiștilor din domeniul sănătății.

Parteneriatul prevede și dezvoltarea serviciilor sociale prin schimburi de experiență, în vederea aplicării metodologiilor avansate de lucru și a celor mai bune practici în prestarea serviciilor sociale. Se va colabora pentru implementarea unor proiecte de investiții în acest domeniu, cu accent pe accesarea fondurilor nerambursabile. În plus, va fi susținută perfecționarea competențelor de comunicare și consiliere ale angajaților din domeniul asistenței sociale, în scopul creșterii calității serviciilor oferite beneficiarilor.

Mecanisme de implementare și coordonare

Capitolul privind dispozițiile finale ale Acordului stabilește că prevederile acestuia urmează a fi detaliate prin programe de acțiuni concrete, însoțite de termene calendaristice clare. În acest scop, vor fi constituite grupuri de lucru formate din specialiști desemnați de fiecare parte.

Reprezentanții părților semnatare vor analiza periodic stadiul implementării prevederilor acordului și vor stabili măsuri pentru extinderea și consolidarea cooperării.

Pentru a asigura implementarea eficientă a Acordului, fiecare parte va desemna un coordonator care va monitoriza nivelul de implementare, va elabora planuri de acțiune și va propune acțiuni suplimentare care pot fi realizate de comun acord. Cheltuielile aferente punerii în aplicare a prevederilor acordului vor fi suportate în mod independent de fiecare parte, în limitele prevăzute de legislațiile naționale.

Divergențele care ar putea apărea în timpul cooperării vor fi soluționate pe cale amiabilă. Părțile își rezervă dreptul ca oricare dintre ele să poată denunța acordul printr-o notificare scrisă adresată celeilalte părți. În acest caz, acordul își încetează aplicabilitatea începând cu a 30-a zi de la data transmiterii notificării. Cu toate acestea, încetarea acordului nu afectează implementarea programelor și proiectelor deja demarate pe durata valabilității documentului, cu excepția cazurilor expres convenite de părți.

Semnarea Acordului de cooperare între orașul Cimișlia și comuna Pădureni marchează începutul unei colaborări durabile, prin care granițele devin punți de dialog și dezvoltare comună. Este un pas strategic spre construirea unei comunități unite, în care schimbul de experiență și resurse contribuie la bunăstarea ambelor părți și la consolidarea relațiilor transfrontaliere pe termen lung.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Deschiderea Sezonului Sportiv 2025 la Cimișlia, reprogramat pentru data de 7 iunie

Stadionul Orășenesc din Cimișlia va deveni, sâmbătă, 7 iunie, punctul de întâlnire al tuturor celor pasionați de mișcare și sport. Cu prilejul Zilei Sportivului, Primăria orașului dă startul Sezonului Sportiv 2025 și invită întreaga comunitate să participe la un eveniment dedicat performanței și spiritului de echipă.

Deschiderea Sezonului Sportiv la Cimișlia a fost reprogramată, după ce vremea nefavorabilă a forțat amânarea evenimentului planificat inițial pentru data de 25 mai. Potrivit organizatorilor, terenul ud a făcut imposibilă desfășurarea în siguranță a competițiilor sportive.

Startul oficial al evenimentului din data de 7 iunie va avea loc la ora 10:00. Începând cu ora 11:00, doritorii – copii, adolescenți sau adulți – vor putea lua parte la o varietate de competiții sportive: de la șah și dame, până la alergări, flotări, ridicarea greutăților sau aruncarea la coș.

Programul include următoarele concursuri sportive:

  • Jocuri de șah și dame (copii și adulți) – ora 11:00;
  • Minifotbal – ora 11:00;
  • Volei feminin și masculin – ora 11:00;
  • Alergări (60 m) – ora 11:00;
  • Alergări (100 m) – ora 11:30;
  • Sărituri la coardă – ora 12:20;
  • Ridicarea greutăților – ora 12:20;
  • Armwrestling și lupte libere – ora 12:20;
  • Flotări – ora 12:40;
  • Sărituri de pe loc – ora 13:00;
  • Sărituri cu elan – ora 13:20;
  • Ridicarea la bara fixă – ora 13:30;
  • Aruncarea la coș – ora 13:30.

Pe lângă competiții, participanții se vor bucura de o tombolă cu premii surpriză, programată pentru ora 14:00, de zone foto special amenajate pentru a imortaliza momentele speciale, precum și de muzică. Ziua se va încheia la ora 15:00 cu o festivitate de premiere, în cadrul căreia cei mai buni sportivi vor fi răsplătiți pentru efortul și performanțele înregistrate.

Organizatorii promit o zi dinamică, plină de energie, emoții pozitive și spirit de echipă. Evenimentul este deschis tuturor: de la participanți activi la susținători entuziaști și dornici să se bucure de atmosfera vibrantă a unui eveniment sportiv. Indiferent de vârstă sau condiție fizică, toți doritorii sunt încurajați să-și pregătească echipamentul sportiv și să vină alături de familie, prieteni sau colegi pentru o experiență memorabilă.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼