Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(VIDEO) Autismul – înțelegere, acceptare și sprijin: întâlnire publică la Abaclia

Pe data de 30 mai, la Casa de Cultură din satul Abaclia, a avut loc o ședință publică informativă destinată părinților, educatorilor, cadrelor didactice și tuturor celor interesați de subiectul autismului și sprijinul acordat copiilor cu nevoi speciale. Invitatul special a fost Doina Mafteuța, cunoscută pentru activitatea sa în domeniul incluziunii copiilor cu cerințe educaționale speciale și autism.

În satul Abaclia a avut loc o întâlnire cu invitata specială Doina Mafteuță în cadrul căreia s-au oferit informații esențiale pentru părinții care cresc copii cu autism și resurse disponibile pentru sprijinul acestora. Inițiatoarea acestui eveniment – activista civică Eugenia Leu – consideră acest subiect foarte important si ca necesită transmis mai departe cetățenilor prin informare și acceptare.

Doina Mafteuță a povestit participanților la întâlnire despre etapele de dezvoltare normale și anormale observabile a copiilor.

Părinții au primit și sfaturi din partea specialistului.

După părerea Doinei Mafteuță cel mai important lucru este diagnosticarea corectă ea necesită în mod normal 5 specialiști de bază pentru a fi veridică și calitativă.

Cea mai mare problemă cu care se confruntă medicii este neimplicarea părinților și ignorarea diagnosticului.

Organizatoarea întânirii Eugenia Leu este și ea mama unui copil cu autism, dar nu consideră asta ceva rușinos.

La întâlnire nu s-au adunat atât de mulți participanți dar după părerea organizatoarei această problemă îi vizează pe mulți cetățeni din raionul Basarabeasca.

Conform unui studiu efectuat la sfârșitul anului trecut, în Republica Moldova sunt diagnosticate cu autism 1310 persoane dintre care 1280 sunt copii. Iar în raionul Basarabeasca oficial înregistrați in școli si grădinițe sunt 18 copii cu diagnoza confirmată.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Eveniment informativ dedicat părinților și specialiștilor – „Cum este să fii părinte al unui copil cu autism”

Pe data de 30 mai 2025, la Casa de Cultură din satul Abaclia, va avea loc o ședință publică informativă destinată părinților, educatorilor, cadrelor didactice și tuturor celor interesați de subiectul autismului și sprijinul acordat copiilor cu nevoi speciale.

Evenimentul se va desfășura în intervalul orelor 16:00 – 18:00 și va avea ca invitat special pe Doina Mafteuța, cunoscută pentru activitatea sa în domeniul incluziunii copiilor cu cerințe educaționale speciale.

Întâlnirea își propune să ofere informații esențiale despre provocările și responsabilitățile părinților care cresc copii cu autism, dar și despre resursele disponibile pentru sprijinul acestora. Discuțiile vor include, de asemenea, aspecte legate de implicarea comunității în procesul de integrare și dezvoltare a copiilor speciali.

La eveniment sunt invitați:

  • Părinții copiilor cu nevoi speciale;

  • Toți părinții interesați de dezvoltarea copiilor;

  • Educatorii și profesorii din localitate și din regiune;

  • Asistenții sociali și medicii de familie;

  • Bunicii care cresc sau sprijină nepoți cu cerințe educaționale speciale;

  • Reprezentanți ai administrației publice locale;

  • Membrii comunității interesați de subiect.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼