Categorii
Actualitate În Moldova

Statul va putea împrumuta bani de la cetățeni. O platformă va fi lansată pe 31 iulie

Cetățenii vor avea posibilitatea să împrumute statul cu ajutorul unei platforme web, adică să cumpere online valori mobiliare de stat.

Aceasta urmează să fie lansată pe 31 iulie, cetățenii se vor putea înregistra pe această platformă în august, iar prima achiziție ar urma să aibă loc în septembrie, a declarat secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Gumene, la emisiunea „Zi de zi” de la Radio Moldova. Acest mecanism era funcțional și pînă acum, doar că aceste împrumuturi erau efectuate prin intermediul băncilor, a mai precizat secretarul de stat al Ministerului Finanțelor.

„Cetățenii fără intermediul băncii vor putea să-și creeze un cont, să lege de acest cont un card bancar sau cont bancar la banca care se deservește și să urmărească anunțurile Ministerului Finanțelor privind valorile mobiliare de stat, care urmează a fi plasate pentru a fi tranzacționate sau cumpărate de cetățeni”, a spus Ion Gumene pentru Radio Moldova.

Autoritățile dau asigurări că aceste investiții sunt sigure. În același timp, având în vedere că pentru a efectua aceste împrumuturi vor fi utilizate cardurile bancare, și aplicația a fost testată pentru ca cetățenii să aibă siguranța că datele lor vor fi utilizate doar pentru tranzacțiile cu valori mobiliare de stat. Ion Gumene a menționat că persoanele nu vor achita impozite pentru veniturile obținute din aceste investiții, dar există și alte avantaje.

„Avantajul este că de obicei rata dobânzii este puțin mai mare și rata dobânzii care se formează dintre cerere și ofertă la noi este stabilită de Ministerul Finanțelor. În ultimii cinci ani, rata dobânzii la VMS (valori mobile de stat) e cu 1,5 puncte procentuale mai mare decât rata la depozitele bancare”, a precizat Ion Gumene. 

Aceste împrumuturi pot fi acordate statului pentru perioade de la un an la șapte ani. Menționăm că oamenii, care vor decide cumpăra valori mobiliare de stat, pot obține venituri din dobanzile acestora, iar la finalul perioadei pentru care a fost acordat împrumutul își pot recupera investiția inițială.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼