Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), alături de alte opt organizații neguvernamentale de media, a publicat Memoriul privind Libertatea Presei în Republica Moldova, o radiografie detaliată a domeniului mediatic în perioada 3 mai 2024 – 3 mai 2025. Documentul, lansat cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, proclamată de Adunarea Generală a ONU acum 32 de ani, atestă că mass-media continuă să se confrunte cu probleme grave.
Memoriul scoate în evidență faptul că, în pofida unor inițiative legislative recente, condițiile de activitate din redacții au rămas neschimbate față de anul precedent. Problemele-cheie identificate se referă la intensificarea atacurilor și hărțuirii online a jurnaliștilor, în special în timpul campaniilor electorale, dar și la alte forme de presiune asupra reporterilor, exercitate în special în Găgăuzia și în stânga Nistrului. Documentul mai subliniază unele deficiențe în aplicarea legislației media, mai ales privind transparența proprietății mediatice, combaterea dezinformării, dar și accesul la informații de interes public. Multiplele probleme care subminează sustenabilitatea economică a presei independente, precum piața publicitară dominată de marile platformele digitale sau insuficiența banilor obținuți în urma implementării modelelor de diversificare a resurselor financiare, nu au soluționate.
Și în acest an au fost exprimate îngrijorări în legătură cu faptul că spațiul informațional a rămas vulnerabil în fața narațiunilor ostile intereselor țării.
Organizațiile semnatare salută inițiativele autorităților de a elabora politici pentru protejarea jurnaliștilor, dar subliniază că măsurile concrete și eficiente întârzie să apară, în timp ce fenomenele de intimidare și lipsa reacțiilor ferme din partea instituțiilor statului persistă.
Memoriul include un set de recomandări adresate Guvernului și Parlamentului, axate pe consolidarea cadrului juridic de reglementare a mass-mediei, crearea unor mecanisme eficiente de protecție a jurnaliștilor, întărirea securității informaționale în context mediatic, precum și pe sprijinirea sustenabilității economice și a calității jurnalismului
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!