Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Primăria Cimișlia anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii în satele Bogdanovca Veche și Dimitrovca

Primăria Cimișlia a anunțat finalizarea a două proiecte în valoare de 32 900 euro, care vizează îmbunătățirea infrastructurii din satele Bogdanovca Veche și Dimitrovca. Aceste inițiative, sprijinite de Ambasada Poloniei în Republica Moldova, au ca scop creșterea calității vieții locuitorilor și promovarea dezvoltării comunităților locale.

Evenimentul de recepție a lucrărilor realizate în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din suburbiile orașului Cimișlia prin dezvoltarea infrastructurii” a reunit oficiali locali și internaționali. Printre participanți s-au numărat Primarul orașului Cimișlia, Sergiu Andronachi, viceprimarul pentru probleme economice și atragerea investițiilor, Dorin Coroian, Secretarul I al Ambasadei Poloniei, Sebastian Zagdański, și expertul în politici de dezvoltare Octavian Mamaliga.

În satul Bogdanovca Veche, a fost amenajat un teren de joacă și sport. Această inițiativă a fost posibilă datorită unei finanțări în valoare de 13 mii euro, oferită de Ambasada Republicii Polone în Republica Moldova, susținută de o contribuție de 0,6 mii de euro din partea Primăriei Cimișlia.

Spațiul de recreere a fost amenajat cu echipamente adecvate pentru a asigura distracția și confortul tuturor vizitatorilor. Terenul include patru tobogane și patru leagăne, precum și un complex de scaune adaptate pentru copii, o nisipieră, o urnă de gunoi și o bancă. De asemenea, acesta dispune de un carusel cu opt locuri, un balansator și cinci echipamente pentru exerciții fizice.

În satul Dimitrovca, a fost efectuată reparația capitală a Centrului Multifuncțional Cultural, datorită unei investiții în valoare de 5 mii de euro din partea Ambasadei Republicii Polone în Republica Moldova, complementată de o contribuție de 14 300 de euro din bugetul Primăriei Cimișlia.

Lucrările efectuate au constat într-o serie de intervenții esențiale, cum ar fi demolarea tâmplăriei și a sistemului electric vechi, renovarea pardoselii, precum și nivelarea și tencuirea pereților și a tavanului. În plus, sistemul de iluminat a fost înlocuit cu unul nou, destinat să îmbunătățească vizibilitatea și confortul în cadrul spațiului renovat.

Valoarea totală a proiectelor se ridică la 32 900 de euro, dintre care 18 mii de euro reprezintă contribuția Ambasadei Republicii Polone în Republica Moldova.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO)Reabilitarea căilor ferate din sudul Moldovei continuă: alți 4 kilometri de infrastructură feroviară modernizată

Lucrările de reabilitare a căilor ferate din sudul țării au înregistrat noi progrese pe tronsonul Tighina-Căușeni-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești, anunță Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova. În ultima lună, au fost efectuate lucrări de reparație capitală pe aproape 4 kilometri din sectorul Tighina-Hagimus, marcând un alt pas important în modernizarea infrastructurii feroviare naționale.

Potrivit autorităților, pe acest sector au fost deja montate traverse, șine provizorii și stratul de piatră, pregătind terenul pentru instalarea noilor șine. În paralel cu aceste lucrări, echipele implicate în reabilitare se concentrează pe curățarea podurilor și podețelor de pe acest traseu, precum și a canalelor de evacuare a apelor. De asemenea, în cadrul proiectului, se înlocuiesc 60 de schimbătoare de cale, pentru a asigura un transport feroviar mai eficient și sigur.

„În următoarea perioadă, lucrările de reabilitare vor continua și pe alte segmente feroviare. Mergem înainte, continuăm să reabilităm căile ferate ale Moldovei,” a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, citat de moldpres.md.

Acest proiect de reabilitare, considerat cel mai mare din istoria recentă a Republicii Moldova, vizează un total de 233 de kilometri de cale ferată. Potrivit întreprinderii Calea Ferată din Moldova, scopul este îmbunătățirea calității serviciilor feroviare, precum și asigurarea unui transport de mărfuri și pasageri fără restricții de viteză sau masă. De asemenea, se urmărește reluarea transportului feroviar de pasageri în sudul țării, activitate suspendată momentan.

Reamintim că tronsonul Tighina-Căușeni-Basarabeasca-Giurgiulești este unul dintre cele mai aglomerate și strategice segmente de cale ferată din țară, asigurând tranzitul de mărfuri din România și Ucraina. Valoarea proiectului se ridică la 113 milioane de euro, finanțare oferită de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții și Uniunea Europeană.

Sursa foto: Pagina Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Anunțuri Util

Marți rămân fără lumină străzile din s. Abaclia

Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că marți, 30 iulie 2024, în satul Abaclia vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos.

Abaclia: str. Dacia, Independenței, Ion Secrieru, Lev Tolstoi, Mihail Frunze, or. Basarabeasca: str. Trudovaia parțial, în intervalul de timp între 09:00-21:00 pentru lucrări de reconstrucţie a liniei electrice aeriene.

Administrația Premier Energy

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼