„Retrospectiva săptămânii” – o secțiune în care publicăm cele mai importante știri apărute pe site-ul nostru în ultimele 7 zile. Acest lucru te va ajuta să fii mereu la curent și să nu ratezi nimic important pentru tine.
IP Basarabeasca avertizează: tot mai multe escrocherii cu carduri bancare. Ce trebuie să știi
Inspectoratul de Poliție Basarabeasca atenționează cetățenii asupra creșterii numărului de escrocherii comise prin intermediul telefoanelor, rețelelor de socializare și platformelor online. Potrivit oamenilor legii, infractorii se dau drept reprezentanți ai instituțiilor bancare și încearcă să obțină datele personale și bancare ale victimelor. Detalii aici.
Avertizorii de integritate în Republica Moldova: Progrese modeste după șapte ani de aplicare a legii
Republica Moldova a adoptat, în 2018, un cadru legislativ dedicat avertizorilor de integritate, conceput pentru a le oferi angajaților din sectorul public și privat posibilitatea de a raporta, în siguranță, corupția, abuzurile sau alte practici care pun în pericol interesul public. Deși legea a fost îmbunătățită ulterior, prin modificările din 2023, bilanțul celor șapte ani arată că numărul dezvăluirilor este redus, iar peste jumătate din sesizările depuse au fost respinse. Specialiștii în drepturile omului și anticorupție explică această situație prin teama avertizorilor potențiali de a fi supuși represaliilor, lipsa încrederii în măsurile de protecție oferite de instituțiile statului, dar și interpretarea eronată a legii. Mai multe detalii.
Un râu mai curat, un mediu mai sigur: 3,2 km de albie curățată și o zonă verde de 2,7 ha pentru locuitorii din Coștangalia
În satul Coștangalia, raionul Cimișlia, se află în derulare un amplu proiect de mediu ce vizează curățarea și reabilitarea râului local. Inițiativa face parte din domeniul managementului integrat al resurselor de apă și are drept scop îmbunătățirea calității mediului și a vieții locuitorilor din comuna Ecaterinovca. Aflați mai mult.
Recomandările Cimișlia-Gaz pentru sezonul rece: reguli de siguranță pentru consumatori
În contextul temperaturilor scăzute și a începerii sezonului de încălzire, Cimișlia-Gaz vine cu un apel către consumatori privind respectarea regulilor de siguranță la utilizarea gazelor naturale în condiții casnice. Creșterea riscului de accidente, uneori cu urmări grave, impune o atenție sporită la verificarea și întreținerea instalațiilor de gaze, a canalelor de ventilare și de evacuare a fumului. Mai multe detalii.
Numărul incendiilor în raionul Basarabeasca este în creștere: 11 cazuri înregistrate în primele 9 luni ale anului
Secția Situații Excepționale Basarabeasca a prezentat datele statistice privind incendiile produse în raion pe parcursul a 9 luni ale anului 2025. Potrivit instituției, au fost înregistrate 11 incendii, cu 2 mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, când au fost raportate 9 cazuri. Detalii aici.
(FOTO) Carabetovca se pregătește de Hram: tradiție, sport, muzică și dans
Comunitatea locală din Carabetovca va celebra, pe data de 14 octombrie, Hramul satului – o zi cu semnificație profund religioasă și culturală, dedicată sărbătorii creștine Acoperământului Maicii Domnului. Evenimentul reprezintă un prilej de reîntoarcere la tradiții și consolidare a spiritului comunitar, adunând localnicii și oaspeții satului într-o atmosferă de sărbătoare. Aflați mai mult.
Cei care susțin redacția BAStv în realizarea conținuturilor de calitate, oferim un link către un articol despre cum se poate face acest lucru.
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.