Pe site-ul Autorității Naționale de Integritate a fost publicată declarația de avere și interese personale pentru anul 2024 a primarului satului Abaclia, Victor Niculiță. Documentul oferă o imagine detaliată asupra veniturilor, proprietăților și bunurilor mobile deținute de primar, dar și de către familia sa.
Potrivit declarației, în anul 2024, Victor Niculiță a obținut un salariu de bază de peste 285 de mii de lei din activitatea desfășurată în cadrul Primăriei Abaclia. Familia primarului a înregistrat și alte venituri, mai exact 84 de mii de lei, proveniți din activitatea SRL “Lunicris & CO”. Persoana juridică activează în domeniul alimentației, iar capitalul social al firmei este deținut integral de soția primarului.
La capitolul bunuri imobile, documentul relevă că, începând cu anul 2001 și până în prezent, familia lui Victor Niculiță a dobândit cu drept de proprietate 16 loturi de teren. Este vorba despre 10 terenuri agricole cu suprafețe variate (între 0,15 ha și 1,68 ha), 3 terenuri intravilane de 0,80 ha, 0,12 ha și 0,17 ha, precum și alte 3 terenuri care aparțin altor categorii care se află în circuitul civil.
Dintre acestea, pentru doar patru terenuri Victor Niculiță este indicat drept beneficiar efectiv. Aceste terenuri au fost dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate între anii 2001 și 2012, iar valorile declarate sunt următoarele:
- teren de 1,68 ha (dobândit în 2001) – estimat la 10 000 lei;
- teren de 0,17 ha (dobândit în 2003) – estimat la 25 878 lei;
- teren de 0,08 ha (dobândit în 2005) – estimat la 2 000 lei;
- teren de 0,12 ha (dobândit în 2012) – estimat la 10 000 lei.
În ceea ce privește clădirile și construcțiile, primarul declară un apartament de 64 m², achiziționat în 2017 printr-un contract de vânzare-cumpărare, evaluat la 6 000 de euro. În plus, acesta deține două spații comerciale sau de producție, de 483,8 m² și 63 m², ambele dobândite în anul 2009, cu o valoare totală de aproximativ 302 000 lei. De asemenea, Victor Niculiță mai dispune și de un garaj, achiziționat în 2016 și evaluat la 1 083 lei.
În declarația de avere sunt incluse și mijloacele de transport deținute de familia primarului:
- un autoturism KIA fabricat și cumpărat în 2019, evaluat la 15 150 euro;
- un autoturism Peugeot 206, fabricat și achiziționat în 2002, evaluat la 3 000 euro;
- un alt autoturism Peugeot 206, fabricat și cumpărat în același an, evaluat inițial la 15 000 euro, dar cu o valoare de piață actuală estimată la 2 500 euro, din cauza uzurii;
- un autoturism Suzuki Vitara, fabricat și achiziționat în 2023, cu o valoare de 297 613 lei;
- un autoturism Dacia Logan din 2006, cumpărat în 2016, evaluat la 1 000 euro;
- o mașină agricolă T40 din 1986, cumpărată în 2010 și evaluată la 1 000 euro;
- o remorcă 2PTS, fabricată în 1989 și achiziționată în 2003, cu o valoare declarată de 10 000 lei.
Toate aceste bunuri mobile se află în posesia lui Victor Niculiță, însă acesta nu este indicat ca beneficiar efectiv al bunurilor. În declarația primarului este specificat că doar autoturismul Dacia Logan a fost dobândit printr-un alt tip de contract translativ de posesie și folosință și nu se află în proprietatea beneficiarului efectiv.
Pe lângă bunuri și venituri, Victor Niculiță a declarat și existența unui credit bancar contractat în anul 2023 de la Moldova Agroindbank (MAIB), în valoare de 110 mii de lei. Creditul are o rată a dobânzii de 12,2% și urmează să fie rambursat integral până în anul 2026.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!