Categorii
Important Social

(FOTO) Gestionarea deșeurilor din plastic în Abaclia: ce se întâmplă cu plasticul colectat

Un locuitor al Republicii Moldova din mediul rural produce zilnic între 0,5 și 0,7 kg de gunoi, iar în ultimii 10 ani, urmărim o creștere constantă a cantităților de materiale plastice importate și a deșeurilor de acest tip. Din păcate, peste 90% dintre aceste deșeuri sunt eliminate prin depozitare în amestec cu gunoiul menajer, doar 3% fiind reciclate în anul 2021, arată Studiul privind deșeurile de plastic în Republica Moldova (a. 2023).

Pentru localitățile rurale, precum satul Abaclia, crearea unui serviciu eficient de gestionare a deșeurilor este o sarcină dificilă, îngreunată de lipsa resurselor financiare alocate în acest sens, infrastructura inadecvată, lipsa de înțelegere a locuitorilor privind necesitatea achitării pentru evacuarea gunoiului și nivelul precar de educație în acest domeniu. Prin urmare, majoritatea deșeurilor ajung să fie aruncate la întâmplare sau depozitate în gunoiștile situate în apropierea localităților, care nu respectă standardele ecologice minime necesare.

Prin intermediul acestui material jurnalistic, mi-am propus să explorez modul în care satul Abaclia gestionează deșeurile din plastic pe care le produce și să aflu ce se întâmplă cu plasticul care ajunge în plasele pentru colectare selectivă.

Când au fost instalate plasele de colectare selectivă a plasticului și de ce?

În ianuarie 2022 a fost dat startul proiectului ”Managementul deșeurilor – Abaclia fără deșeuri” în cadrul programului ”Comunități rezistente la schimbări climaterice prin abilitarea femeilor” RfP No. 21/02232, finanțat de guvernul Suediei și implementat de UNDP Moldova. Scopul acestui proiect a fost să transforme satul Abaclia într-o comunitate mai responsabilă din punct de vedere ecologic, prin introducerea colectării selective a deșeurilor.

Astfel, în perioada ianuarie 2022 – ianuarie 2023, în satul Abaclia au fost instalate 15 plase destinate colectării selective a plasticului, care au fost amplasate strategic în următoarele locații:

– în apropierea primăriei Abaclia;

– în apropierea bisericii;

– în apropierea Grădinițelor nr. 1 și nr. 2;

– pe străzile Independenței și Ion Secrieru.

Cât de des sunt golite plasele și cine urmează să prelucreze plasticul adunat?

Conform datelor furnizate de către autoritățile publice locale, plasele destinate colectării selective a plasticului urmează a fi golite de 2 ori pe an și prelucrate de către un colector autorizat.

În Republica Moldova, conform autorizațiilor eliberate de Agenția Mediului, există 28 de operatori autorizați în domeniul gestionării deșeurilor de plastic, dintre care majoritatea (17 operatori – 60%) își desfășoară activitatea în municipiul Chișinău. Această concentrare ridicată în capitală face dificilă gestionarea eficientă și prelucrarea în termeni proximi a deșeurilor din plastic în multe dintre localitățile țării, în special în zonele rurale.

De prelucrarea deșeurilor din plastic colectate în s. Abaclia este responsabilă „ABS” SRL, care este autorizată pentru colectarea, transportarea, tratarea și reciclarea deșeurilor. Compania dispune de o rețea de colectare a deșeurilor în mun. Chișinău, autospeciale pentru colectarea deșeurilor, uzină de sortare a deșeurilor și fabrică de producere. Ba mai mult, la momentul realizării Studiului privind deșeurile din plastic în Republica Moldova (a. 2023), compania avea cea mai mare capacitate de colectare, sortare și valorificare a deșeurilor din plastic, fiind capabilă să colecteze și să valorifice anual circa 2400 tone deșeuri.

Recomandări

 Luând în considerare ritmul accelerat de producție a deșeurilor din plastic într-o comunitate cu aproximativ 5000 de locuitori, intervalul de timp până la următoarea golire a plaselor poate părea îndelungat. Cu toate acestea, succesul proiectului va depinde, în primul rând, de gradul de conștientizare și implicare a comunității în colectarea selectivă a deșeurilor.

Iată 5 recomandări pentru eficientizarea procesului de prelucrare și sortare a deșeurilor:

  1. Asigură-te că știi care sunt tipurile de plastic reciclabile. Principalele tipuri de plastic reciclabile colectate și prelucrate de „ABS” SRL, indicate și pe panourile informative de pe fiecare plasă, sunt: PET (Tip 1), HDPE (Tip 2) și LDPE (Tip 4).
  2. Verifică dacă mai există și alte obiecte sau materiale în afară de tipurile de deșeuri acceptate și asigură-te că acestea nu sunt aruncate împreună cu deșeurile din plastic.
  3. Îndepărtează resturile alimentare, pentru a te asigura că deșeurile din plastic sunt curate.
  4. Comprimă deșeurile din plastic, pentru a optimiza spațiul. 1 PET comprimat = 5 PET-uri necomprimate.
  5. Încearcă să reduci consumul din plastic și să îl eviți, acolo unde este posibil.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼