Categorii
Actualitate În Moldova

Blocurile modernizate ale SR Cimișlia au fost inaugurate: investiție de 2,7 milioane lei pentru condiții mai bune în sistemul medical

Blocurile Unității de Primiri Urgente și cele curativ‑chirurgicale ale Spitalului Raional Cimișlia au fost oficial inaugurate, după finalizarea unui amplu proiect de modernizare a clădirilor, finanțat integral de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM). Investiția, în valoare de 2,7 milioane de lei, vizează creșterea eficienței energetice a clădirii și îmbunătățirea condițiilor pentru pacienți și pentru personalul medical.

Evenimentul oficial de inaugurare a avut loc luni, 15 decembrie, în prezența directorului general al CNAM, Ion Dodon, a președintelui raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, precum și a directorului Spitalului Raional Cimișlia, Vitali Gorodnițchi. Proiectul, finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM, a inclus izolarea termică a pereților exteriori, demontarea unor elemente ale acoperișului vechi, îndepărtarea vechii tencuieli, montarea tâmplăriei noi, instalarea copertinelor, refacerea finisajelor exterioare și realizarea altor intervenții conexe lucrărilor de modernizare a elementelor exterioare ale clădirilor.

Implementarea proiectului de modernizare are un impact direct asupra calității serviciilor medicale prestate și a eficienței energetice a clădirilor IMSP SR Cimișlia:

„Implementarea acestui proiect va contribui la reducerea semnificativă a costurilor de încălzire și răcire ale clădirilor, sporind totodată confortul și siguranța atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical”, au transmis reprezentanții Consiliului Raional Cimișlia.

La rândul său, directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină a evidențiat faptul că investițiile în infrastructura medicală aduc atât beneficii imediate, cât și avantaje semnificative pe termen lung:

„Modernizarea spitalelor aduce confort și siguranță pacienților și creează condiții mai bune pentru medici și asistente. De asemenea, resursele economisite prin reducerea costurilor energetice vor putea fi redirecționate către îmbunătățirea serviciilor de sănătate pentru populație”, a declarat Ion Dodon.

În cadrul vizitei, conducerea CNAM a purtat discuții cu echipa Spitalului Raional Cimișlia despre prioritățile fixate pentru anul 2026, printre care se numără:

  • extinderea accesului populației la servicii medicale de înaltă performanță;

  • îmbunătățirea sistemului de compensare a medicamentelor și dispozitivelor medicale;

  • consolidarea colaborării interinstituționale;

  • eficientizarea cheltuielilor prin investiții în infrastructură medicală modernă, în vederea asigurării unor servicii eficiente și sigure pentru cetățenii din raionul Cimișlia și nu doar.

Reprezentanții spitalului au menționat că lucrările realizate contribuie la prestarea serviciilor în condiții moderne, sigure și conforme standardelor actuale.

Pentru anul 2025, CNAM a alocat 97 de milioane de lei în fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor de servicii medicale publice, bani ce permit implementarea a aproximativ 100 de proiecte în întreaga țară. Scopul acestora este îmbunătățirea accesului la servicii de sănătate, optimizarea cheltuielilor și crearea unor condiții mai bune pentru pacienți și cadrele medicale.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼