Categorii
Actualitate În Moldova

O nouă schemă de înșelăciune prin apeluri telefonice. CNAM avertizează cetățenii să fie vigilenți

Compania Națională de Asigurări în Medicină avertizează cu privire la un nou tip de fraudă care implică apeluri telefonice înșelătoare. Cetățenii sunt îndemnați să fie vigilenți și să raporteze orice apeluri prin care li se solicită date bancare sau plata unor datorii inexistente pentru asigurarea medicală obligatorie.

Potrivit unui anunț publicat pe pagina web a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, escrocii folosesc o nouă schemă de înșelăciune, prin intermediul apelurilor telefonice. Aceștia se prezintă drept angajați ai CNAM și informează victimele că ar avea datorii restante la plata primei de asigurare medicală obligatorie. Ulterior, victimelor li se cer datele bancare sau plata unor sume de bani, susținând că astfel ar rezolva problema datoriei.

CNAM precizează că angajații săi nu contactează cetățenii telefonic pentru a-i informa despre datorii și recomandă ca orice astfel de apel să fie întrerupt imediat, iar incidentul să fie raportat autorităților. De asemenea, persoanele care au fost contactate de escroci sunt îndemnate să nu divulge informații personale sau date bancare prin telefon în astfel de situații.

Pentru a verifica situația personală în ceea ce privește statutul în sistemul de asigurare medicală obligatorie, persoanele interesate pot accesa pagina web a CNAM, la secțiunea „Servicii”, subrubrica „Verificarea statutului AOAM”. De asemenea, pentru întrebări ce țin de asigurarea medicală, cetățenii pot apela serviciul telefonic Info CNAM la numărul de telefon 0 800 99999.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Divertisment

„Retrospectiva săptămânii” de la BAStv: înscrierea la școli, prețurile la fructe și legume, sport, anunțuri și multe altele 

„Retrospectiva săptămânii” – o secțiune în care publicăm cele mai importante știri publicate pe site-ul nostru în ultimele 7 zile. Acest lucru te va ajuta să fii mereu la curent și să nu ratezi nimic important pentru tine.

A început înscrierea la liceele din țară! La care licee din Basarabeasca elevii se pot înscrie și până la ce dată
Începând cu 6 iulie, în liceele din țară a început concursul de admitere la liceu, unde absolvenții de gimnaziu pot depune dosarele pentru continuarea studiilor. În raionul Basarabeasca, din cele 5 licee existente, doar două au primit aviz pozitiv pentru înscrierea elevilor în clasa a 10-a. Aflați mai multe în acest material.

10 iulie: Care sunt prețurile fructelor și legumelor în Basarabeasca
Deja de câteva săptămâni, în piața din Basarabeasca au apărut îndrăgiții pepeni verzi și pepeni galbeni, care sunt fructele-vedetă a sezonului estival. Am decis să aflăm cu ce preț se vând ei, de rând cu alte fructe și legume. Mai mult aici.

Nu toate școlile vor deschide clasa I. Cum merg înscrierile preșcolarilor în raionul Basarabeasca
Începând din luna aprilie a anului curent, părinții preșcolarilor încep a-și înscrie copiii la școală. În unele instituții de învățământ din raionul Basarabeasca încă continuă procesul de înmatriculare a copiilor în clasa întâi. Totuși, nu toate școlile din raion vor deschide în acest an o nouă clasă în treaptă primară. Redacția BAStv a decis să afle câți preșcolari au fost înscriși la școală până acum în raion. Informații aici.

Atenție! În unele sate din raionul Basarabeasca va fi întreruptă furnizarea gazelor naturale
În legătură cu efectuarea lucrărilor planificate de deservire tehnică la rețelele existente, cu scopul asigurării furnizării și distribuției fiabile a gazelor naturale, filiala «Basarabeasca-gaz» informează că va fi sistată livrarea  gazelor naturale în localitățile Sadaclia, Carabetovca, Iordanovca, comuna Iserlia și Ivanovca. Mai detaliat aici.

Sportivele din Basarabeasca participă la Campionatul European de baschet U-16
În perioada 9-14 iulie, în Gibraltar, va avea loc Campionatul European de baschet, divizia C, în categoria U-16 pentru fete. La acest campionat, în cadrul selecționatei Republicii Moldova, sunt și două jucătoare din Basarabeasca. Mai multe detalii.

(FOTO) Un sportiv din Basarabeasca reprezintă Moldova la Campionatul European de baschet U-20
În perioada 12-21 iulie, în România, va avea loc Campionatul European de baschet, divizia B, în categoria U-20 masculin. La acest campionat, în cadrul selecționatei Republicii Moldova, este un jucător al Școlii Sportive Raionale Basarabeasca. Informații aici.

Cei care susțin redacția BAStv în realizarea conținuturilor de calitate, oferim un link către un articol despre cum se poate face acest lucru.

Asta este tot ce am vrut să vă reamintim. Sperăm să fie interesant. Urmărește publicațiile noastre și fii mereu la curent cu ceea ce se întâmplă!

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼