Astăzi, 18 iunie, candidații sesiunii de bacalaureat au susținut examenul la alegere. Potrivit informațiilor oferite de către Direcția Generală Învățământ Basarabeasca, dintre cei 54 de absolvenți ai clasei a 12-a, majoritatea au ales examenul la disciplina geografie.
Anul acesta, dintre cei 54 de candidați din raionul Basarabeasca, 40 au susținut examenul la geografie, ca materie la alegere. Examenul la chimie a fost scris de 7 absolvenți, 5 candidați au scris examenul la matematică, iar câte un candidat a susținut testul la fizică și informatică.
Pentru candidații din raionul Basarabeasca, la fel ca și pentru majoritatea absolvenților claselor a 12-a din țară, examenul la alegere este ultimul. Cu toate acestea, elevii profilului umanist, care au studiat în instituții de învățământ cu predare în limbile găgăuză, bulgară și ucraineană, pe 20 iunie vor mai avea un test – la limba maternă.
Rezultatele tuturor examenelor vor fi afișate în centrele de bacalaureat pe 27 iunie. Candidații vor avea la dispoziție 48 de ore pentru depunerea contestațiilor.
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!