Un nou lot de 100.620 doze de vaccin împotriva Covid-19, marca Pfizer, donat de România ca ajutor umanitar Republicii Moldova, a sosit astăzi la Chișinău. În aceste momente, la sediul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică se desfășoară ceremonia de predare a donației, la care participă Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe al României și Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății din România.
„Este un nou gest de solidaritate. Aproape jumătate din vaccinurile recepționate de R. Moldova vin din România. Salutăm prezența ministrului Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu și al secretarului de stat în Ministerul Sănătății român Andrei Baciu”, a declarat Denis Cernelea, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Ministrul român al afacerilor externe a accentuat că sprijinul României acordat Republicii Moldova în perioada pandemică, a ajutat sistemul medical și a permis repornirea economiei și a vieții sociale din țară.
„Vaccinarea a creat condiții pentru repornirea economiei, a faciltiat inclusiv organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie. Din câte am fost informat, gradul de vaccinare depășește 14% iar vaccinarea cu peste 80% a personalului medical a dus la reducerea ratei de mortalității cu până la 90%, ceea ce depășește și alte state din cadrul Parteneriatului Estic”, a declarat Aurescu.
Afirmațiile acestuia au fost confirmate și de consiliera prezidențială în domeniul sănătății, Ala Nemerenco, care a precizat că sprijinul României a fost unul crucial în combaterea pandemiei și a menționat că acesta se ridică la cifra de șase milioane de euro acordate sistemului medical începând cu anul 2020.
„Eu vreau să aduc sincere mulțumiri României, în persoana domnului președinte Klaus Iohanis, în persoana guvernului și ministerului sănătți, care ne-au ajutat să avem o situație epidemiologică mai bună, faptul că noi am reușit să îmbunătățim situația și să relaxăm restricțiile, este datorită României, care ne-a ajutat pe parcursul anului 2020. Dl ministru a subliniat suma de 6 milioane de euro, care a ajutat sistemul medical din Republica Moldova, în perioada de început a pandemiei”, a declarat Nemerenco.
„Susținem în toate modurile cetățenii R. Moldovei. Dorim să rămânem în continuare cel mai bun prieten al R. Moldova, în baza relației noastre speciale, bazate pe comunitatea de limbă, istorie și cultură”, a mai declarat Aurescu.
De la începutul procesului de imunizare în țară au ajuns un milion 248 de mii 90 de doze de vaccin împotriva COVID-19. Până astăzi s-au vaccinat 925.942 de persoane, dintre care 419.246 cu ambele doze de vaccin.