La 28 august 2021, în Serviciul de Gardă al IP Hîncești a parvenit apelul telefonic, precum că pe traseul Stolniceni-Lăpușna, la ieșire din satul Șipoteni, un automobil de model „Opel Corsa”, a derapat de pe traseu și s-a inversat pe acostament pe partea stingă.
La fața locului s-a deplasat poliția pentru a documenta cazul. S-a stabilit că pe drumul de acces dinspre Șipoteni spre Lăpușna + 420 m. Un tînar de 17 ani, din raionul Hîncești, nu s-a isprăvit cu ghidajul automobilului de model „Opel Corsa”, ca urmare a derapat și s-a inversat pe acostament.
În momentul inversării, în mașină se aflau patru persoane, care în urma accidentului rutier au fost transportate la spitalul raional Hîncești, pentru ajutor medical. Conducătorul a primit mai multe leziuni corporale, iar pasagerul care se afla pe bancheta din față, în vârstă de 20 de ani s-a ales cu o plagă în regiunea frontală și cîteva echimoze și două minore de 14 si 15 ani, ce se aflau pe bancheta au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu alcotestul ,,Drager”, rezultatul fiind de 0,00 mg/l în aerul expirat și în urma documentării s-a stabilit că nu deține permis de conducere.
Poliția a inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.
Informația a fost confirmata de ofițerul superior de presă al IP Hîncești, Cristina Vicol.