Curtea Westminster din Londra a aprobat eliberarea lui Veaceslav Platon, contra unei cauțiuni de 330 de mii de lire sterline. Informația a fost confirmată de Procuratura Generală a Republicii Moldova.
Platon, aflat de mai mulți ani la Londra, a fost reținut de autoritățile britanice pe 13 martie 2025, în vederea extrădării în Republica Moldova. Cu toate acestea, procurorii moldoveni au atacat hotărârea instanței engleze, iar potrivit acestora, „individul rămâne în arest până la examinarea apelului”.
Omul de afaceri este vizat în dosarul „Laundromat”, aflat în faza de urmărire penală. El este acuzat de organizarea fabricării, deținerii și folosirii documentelor oficiale false, dar și de implicare în spălarea banilor printr-o organizație criminală, în proporții deosebit de mari.
Platon mai figurează și în alte trei cauze penale: două vizează escrocheria și spălarea banilor, iar al treilea dosar are legătură cu fabricarea unui card bancar pe numele unei judecătoare. Aceste cazuri se află de ani buni pe rolul Judecătoriei Chișinău.
De menționat că, în iunie 2023, Veaceslav Platon a fost inclus în lista de sancțiuni a Comisiei pentru Situații Excepționale din Republica Moldova, după ce anterior fusese sancționat și de autoritățile din Canada.
Platon a părăsit Republica Moldova după alegerile parlamentare anticipate din iulie 2021.
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!