Primăria Carabetovca a câștigat concursul de proiecte “Satul European”, în cadrul Prgramului de Dezvoltare Locală, finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală.
Anterior, primăria a depus o cerere de finanțare în perioada 22 martie – 20 aprilie 2022. Cererea a fost aprobată în decurs de câteva luni, iar, din motiv că s-au început frigurile, s-au amânat lucrările de reconstrucție pe anul 2023.
“Noi toate investițiile în satul Carabetovca le facem conform strategiei de dezvoltare a localității. Conform executării proiectului tehnic, proiectanții au decis că e mai rentabil de reparat, decât de construit de la zero. Așadar, am reproiectat clădirea veche astfel încât să avem 4 vestiare pentru echipele de fotbal și un vestiar pentru arbitri”, menționează primarul s. Carabetovca Sergiu Răcilă.
Vestiarele vor fi dotate cu cabine de duș, wc, lavuar, mobilier corespunzător, astfel încât să corespundă cerințelor legale și solicitărilor fotbaliștilor.
“Este de menționat faptul că, echipele din sat nu au avut asemenea condiții, niciodată. De aceea, acest proiect este unul așteptat de consăteni. Implementarea acestui proiect ne va permite să găzduim la Carabetovca meciuri de nivel raional și republican.”, spune primarul satului.
Valoarea totală a proiectului este estimată la 1,5 milioane lei, bani alocați de Guvernul Republicii Moldova, prin programul ,,Satul European”. Trebuie să fie dat în exploatare până pe 31 august.
Informăm că, pentru anul 2022 s-a alocat un buget de circa 970 milioane de lei pentru dezvoltarea regională și locală, dintre care: 670 milioane de lei – pentru îmbunătățirea infrastructurii tehnico-edilitare la nivel de localități, pentru construcția și renovarea infrastructurii sociale (școli, grădinițe, case de cultură, terenuri de joacă pentru copii, terenuri sportive, săli sportive). Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) este principala sursă de finanțare a programelor de dezvoltare regională și locală.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!