(VIDEO) Cum ne protejăm de campanii promoționale false

În martie 2024 mai multe medii din România și Republica Moldova au scris despre o pretinsă doctoriță care, prin intermediul rețelelor de socializare, ar fi colectat bani pentru a ajuta persoane aflate la nevoie.

Investigațiile au demonstrat că respectiva a lansat cel puțin 5 campanii de acest gen. În una dintre ele, la momentul lansării, ”beneficiarul” era deja de 8 luni plecat în lumea celor drepți.
Presa mai scrie că nici unul din cei anunțați drept beneficiari nu ar fi primit nici un ban și că toate donațiile râmâneau în conturile așa-numitei ”filantrope”.
În mediul online escrocii vă pot aborda în diferite moduri: prin E-mailuri, prin implicarea în campanii înșelătoare, promovate pe diverse rețele de socializare şi chiar în mesageria privată. În unele cazuri, escrocii ajung să folosească și imagini ale personalităților populare sau ale vedetelor care, chipurile, susțin această cauză nobilă.
Înseamnă oare aceasta că nu mai trebuie să dăm dovadă de empatie? Să nu dăm o mână de ajutor celor care au nevoie de sprijin, de susținere? În nici un caz!
Dar, în aceste situații, trebuie să ținem minte cum ne putem proteja de escroci.
Așadar, înainte de a face o donație, verificați și evaluați organizația sau persoana care colectează banii. În acest scop faceți propriile cercetări online.
Сum puteți face aceasta?
Acordați atenție numelui și adresei web ale organizației de caritate. Fiți atenți: pentru a vă înșela escrocii, adesea imită sau fac referințe la numele organizațiilor cunoscute și de încredere.
Vă reamintim că un sit verificat începe cu adresa https:// doar nu cu http:// .Se disting printr-o singură literă „s”
Păstrați o evidență a donațiilor pe care le faceți.
Verificați în mod regulat contul cardului de credit.

Nu oferiți solicitanților de donații informații personale și financiare.

Este vorba de: numărul de identificare format din 13 cifre, data nașterii sau numărul contului bancar. Escrocii folosesc aceste date pentru a vă fura banii și identitatea.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼