Începând cu 1 ianuarie 2024 intră în vigoare modificările operate în cadrul normativ, prin care se simplifică procesul de acordare a indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii.
Astfel, începând cu 1 ianuarie 2024, indemnizația unică la nașterea copilului, indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, indemnizația lunară pentru creșterea copilului pînă la vârsta de 3 ani, indemnizația lunară de suport pentru creșterea până la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni sau a mai multor copii născuți dintr-o singură sarcină se stabilesc de către Casa Naţională de Asigurări Sociale, din oficiu, mamei, iar în cazul în care mama nu întrunește condițiile de stabilire a indemnizației – tatălui, în baza datelor privind naşterea copilului disponibile în Registrul de Stat al Populației, fără necesitatea depunerii cererii la casa teritorială de asigurări sociale sau în mod electronic.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!