Saakașvili a ajuns în Georgia ascuns într-o remorcă cu produse lactate

Procuratura Generală a Georgiei a publicat, pe 20 octombrie, o informație detaliată despre felul cum a reușit ex-președintele țării Mihail Saakașvili să ajungă în țară, pe ascuns, din Ucraina. 

Astfel, potrivit procurorilor, pe 28 septembrie, în jurul orei 23:00, în portul din orașul Poti, Georgia, a ajuns nava „Vilnius”, care a pornit din Cernomorsk, Ucraina. La ora 1:00, pe 29 septembrie, a fost coborâtă o remorcă cu produse lactate. Potrivit Procuraturii, în remorcă era ascuns Saakașvili. Pe teritoriul portului, acesta a urcat în cabina șoferului.

„Prin aceste acțiuni, Mihail Saakașvili a evitat controlul legal și a traversat ilegal frontiera de stat a Georgiei”, se arată în comunicatul Procuraturii.

Ulterior, în jurul orei 2:15, Saakașvili ar fi urcat într-un alt mijloc de transport – un automobil Mercedes. În aceeași noapte, ajutat de trei persoane, Saakașvili a ajuns în satul Tkviri, de unde a urcat într-un autoturism de model Ford Transit și s-a îndreptat spre Batumi, iar de acolo, înapoi în regiunea Abasha.

La Tbilisi, Saakașvili a ajuns în dimineața de 30 septembrie în aceeași remorcă în care s-a aflat la bordul navei „Vilnius”.

***

Ex-președintele Georgiei Mihail Saakașvili a fost arestat pe 1 octombrie, după ce a revenit în Georgia pentru prima oară în ultimii 8 ani. Pe numele acestuia sunt deschise mai multe dosare penale. În unul dintre acestea, fostul președinte a fost condamnat la 6 ani de închisoare. După arestare, Saakașvili a fost transportat în închisoarea din Rustavi. Politicianul a declarat că nu va înceta greva foamei până când nu va fi eliberat atât el, cât și câțiva dintre susținătorii săi. Saakașvili a refuzat ajutorul medical.

Sursa: newsmaker.md 

 

Ar putea să vă placă și