Susțineți BAStv

Categorii
Social

A 72-a ANIVERSARE A VICTORIEI

De 9 Mai – Ziua Victoriei, la Basarabeasca a avut loc un miting. La eveniment au participat veterani, dar şi reprezentanţi ai tinerei generaţii. Pe an ce trece, tot mai puţini rămân cei pentru care cel de-al doilea război mondial este o filă dureroasă în memorie. În Basarabeasca au rămas doar 6 veterani ai muncii şi ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Doar trei dintre ei, au reuşit să vină la miting.

Categorii
Social

CONSULTAŢII PUBLICE – „EXPLORAREA HIDROCARBURILOR ÎN MOLDOVA”

O companie americană va explora hidrocarburile din sudul Moldovei. Asta după ce, Guvernul a semnat o declaraţie de colaborare cu o companie americană, oferindu-i dreptul de a explora zăcămintele de gaz în Sudul Moldovei. Acest fapt i-a nemulţumit pe membrii Consiliului Obştesc Basarabeasca – calificându-l drept o catastrofă ecologică. La iniţiativa acestuia, în data de 30 aprilie, în or. Basarabeasca, au fost organizate consultaţii publice cu locuitorii oraşului. La eveniment a participat şi reprezentantul Ministerului Mediului, care a încercat să explice situaţia.

Cartierul Tineretului Ediția 17

Cartierul Tineretului Ediția 17

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼