Categorii
Bani În Moldova Politică Politică

Guvernul declară război scumpirilor nejustificate: „Nu vom permite unui grup restrâns de interese să ne saboteze eforturile”

Lista produselor de importanță socială pentru care este limitat adaosul comercial ar putea fi extinsă. Premierul Natalia Gavrilița a solicitat, astăzi, Ministerului Economiei și Ministerului Finanțelor să examineze posibilitatea extinderii acestei liste.

„Un risc major și în plus pentru această perioadă sunt abuzurile de pe piață. Observăm unele creșteri la prețuri care nu sunt justificate. Prețurile sunt dictate de piață, iar în Moldova prea des se întâmplă ca acestea să fie dictate de monopoluri sau înțelegeri de cartel. Eu una nu înțeleg de ce prețurile la același produs poate să fie atât de diferit de la producător sau de la piață și dacă le comparăm cu prețurile din rețelele de magazine. Aceste decalaje trebuie să fie verificate, dacă au un raționament cu adevărat economic. Vreau să fie foarte clar: nu Guvernul și Parlamentul cresc prețurile. Dimpotrivă, Guvernul face tot posibilul ca să protejeze cetățenii de scumpiri, întreprinde măsuri ca această criză să-i afecteze într-o măsură mai mică. Guvernul nu-i va permite unui grup restrâns de interese să ne saboteze eforturile”, a declarat Gavrilița în debutul ședinței Guvernului.

Șefa Executivului a mai solicitat miniștrilor să depună eforturi ca să nu mai fie admise scumpiri nejustificate

Sursa: jurnal.md

Categorii
În Moldova Social

Gazul se scumpește, iar Guvernul va compensa primii 150 m3 de gaz. Gavrilița: Rog să nu consumați mai mult

Tariful la gaz pentru lunile februarie și martie se va majora, însă pentru primii 150 m3 de gaz consumați mecanismul de compensare va rămâne același. Declarația a fost făcută de către premierul Natalia Gavrilița, în debutul ședinței Guvernului din 26 ianuarie.

Am avut o ședință împreună cu câțiva colegi de la Guvern și am făcut calcule, să vedem dacă ne putem permite noi compensații. Vin cu un mesaj important pentru cetățeni: indiferent dacă ANRE va accepta sau nu prețul propus de Moldovagaz, sau o creștere mai mică a tarifelor, pentru consumatorii casnici, tariful pentru primii 150 m3 de gaz consumați în februarie și martie nu se va schimba”, a anunțat Natalia Gavrilița.

Șefa Executivului a precizat că se va rămâne la mecanismul potrivit căruia primii 50 m3 de gaz consumați vor costa 6,8 lei, iar următorii 100 m3 – 7,9 lei. Vor fi compensați până la 150 m3 de gaz. De asemenea, Guvernul va oferi compensații pentru unii agenți economici.

Avem în lucru mai multe scenarii, care urmează a fi discutate cu reprezentanții agenților economici, asociațiile de business. Guvernul va lua în calcul posibilitate de oferire a compensațiilor pentru întreprinderile consumatoare de gaz care produc bunuri de primă necesitate – pâine, lapte, etc. Și companiile mici”, a mai spus Gavrilița.

Premierul s-a adresat către cetățeni cu îndemnul de a economisi în continuare consumul de gaz.

Îi rog să depună efort să nu consume mai mult de 150 m3, pentru a menține factura mai mică. Știu că mulți fac deja tot ce pot. În acest an, prioritatea tuturor trebuie să fie securitatea și eficiența energetică”, a mai spus prim-ministrul.

Amintim că, din 1 noiembrie, moldovenii achită pentru 1 metru cub de gaze consumat 11,08 lei. Tariful a constituit pentru un preț de achiziție a gazului de $450. Guvernul a aprobat un pachet de compensații pentru 5 luni în mărime de 1,6 miliarde de lei. Mai exact, statul va compensa primii 50 de metri cubi de gaze cu 4,3 lei din tariful de 11,08 lei. Pentru un consum între 50 și 150 de metri cubi de gaze, compensația va fi de 3,2 lei din tarif per metrul cub, consumatorul urmând să achite 7,9 lei metrul cub de gaze consumat. Iar cei care vor consuma mai mult de 150 de metri cubi vor achita costul gazului integral – cu 11,08 lei.

În luna ianuarie, prețul de achiziție a gazului pentru Moldova constituie $647, iar Moldovagaz a solicitat ANRE majorarea tarifului pentru consumatorii finali. Astfel, acesta s-ar putea majora cu 41%, până la 14,44 lei (fără TVA). În document este indicată suma de $620 pentru 1000m3, la un curs al dolarului de 18,33 lei.

Sursa: newsmaker.md

Categorii
Anunțuri În Basarabeasca În Moldova

Care sunt măsurile de precauţie pentru a evita incendii?

Secţia Situaţii Excepţionale Basarabeasca atenţionează că pentru înlăturarea pericolului de intoxicaţie cu produse ale arderii şi incendiului care apare din cauza exploatării în condiţii necorespunzătoare a sobelor sau a altor mijloace de încălzire, recomandăm respectarea următoarelor măsuri specifice:       

  • Organizaţi testarea şi verificarea de către o persoană specializată a sobelor şi echipamentele termogeneratoare ce funcţionează pe bază de combustibil gazos;
  • Verificaţi, curăţaţi şi reparaţi coşurile de fum în caz de necesitate, premărgător sezonului rece şi ori de câte ori este nevoie;
  • Verificaţi cu atenţie sobele şi coşurile de evacuare a fumului, urmărind ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită pătrunderea scânteilor cu incendierea ulterioară a materialelor combustibile din apropiere;
  • Nu utilizaţi sobele fără uşiţe la focare sau cenuşare precum şi nu utilizaţi lemne mai lungi decît vatra sobei;
  • Menţineţi uşiţele focarului şi cenuşarului închise în timpul funcţionării sobelor care utilizează combustibil solid;
  • Nu depozitaţi material combustibil peste consumul curent în încăperile în care sunt amplasate sobe;
  • Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi sau cu uşa încuiată în încăperi unde funcţionează mijloace de încălzit;
  • Nu utilizaţi cahla pentru a opri trecerea căldurii din sobă în coşul de fum;
  • Nu aprindeţi focul în sobe prin turnare ori stropire cu lichide combustibile;
  • Nu uscaţi hainele sau alte materiale combustibile pe sobe sau în imediata apropiere a acestora;
  • Asiguraţi ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate echipamente termogeneratoare ce funcţionează pe bază de combustibil gazos, alimentate cu gaze naturale;
  • Nu blocaţi canalul de ventilare şi/sau a coşului de fum.

CETĂŢENI, NU UITAŢI! PRINTR-UN COMPORTAMENT PREVENTIV, VĂ SALVAŢI  VIAŢA ŞI BUNURILE!

În cazul sesizării unei situaţii de urgenţă apelaţi 112

 

Categorii
În Moldova Social Politică

De ce Procuratura Generală nu a investigat pretinsele abuzuri admise la negocierea contractului cu Gazprom

Procuratura Generală a respins sesizarea fostei ministre a Finanţelor, Mariana Durleşteanu, care a pus la îndoială legalitatea semnării de către Andrei Spînu a contractului de procurarea a gazelor din Federaţia Rusă, condiţiile agreate în contract şi opțiunile privind prețul de achiziție oferit de Gazprom la solicitările delegației Republicii Moldova.

Sesizarea semnată de Durleştea a fost transmisă pentru examinare lui Ghenadie Pîrlii, şef al Secției investigarea fraudelor contra mediului și intereselor publice din cadrul Procuraturii Generale, care a emis o ordonanţă de refuz.

Mariana Cherpec, ofiţer de presă în Procuratura Generală, a comunicat reporterilor de la portalul Anticorupţie.md că sesizarea Marianei Durleşteanu a fost respinsă pentru că nu corespunde anumitor rigori din Codul de Procedură Penală. „Doamna Durleşteanu a fost invitată la Procuratură să semneze o declaraţie de asumare a răspunderii în caz de denunţare falsă sau calomnioasă. Doamna a refuzat să vină pe motiv că este plecată din ţară. Dumneaei este în drept să contesteze ordonanţa de refuz la procurorul ierarhic superior”, ne-a declarat Mariana Cherpec.

Alte surse din cadrul Procuraturii Generale ne-au comunicat că au fost discuţii privind eventualele gafe pe care le-ar fi comis Andrei Spînu la negocuerea contractului cu Gazprom, dar nu s-a dat curs investigaţiilor.

Mariana Durleșteanu a solicitat, la 25 decembrie, Procuraturii Generale să investigheze mai multe pretinse ilegalități pe car le-ar fi comis actuala guvernare, printre care și nepublicarea contractului cu Gazprom. Un alt punct al sesizării viza deciziile luate de către Guvernul Republicii Moldova cu privire la introducerea stării de urgență în sectorul energetic.

Sursa: anticoruptia.md

Categorii
În lume În Moldova Politică Social Social Politică

Basarabenii care nu locuiesc de facto în România NU vor rămâne fără buletine.

Proiectul de lege care prevedea posibilitatea anulării buletinului de identitate românesc, dacă persoana nu locuiește la adresa declarată va fi revizuit, după ce mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile au semnalat nereguli în legătură cu acest text, informează Digi24. Actele de identitate nu vor fi anulate decât prin decizia instanței de judecată. Totuși, cei care nu locuiesc în locurile indicate riscă radierea din documente a mențiunii cu privire la domiciliu.

Directorul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), Cătălin Giulescu, a declarat că menţiunea de anulare a domiciliului nu va fi luată doar pe baza unei constatări a unui poliţist. Totuși, autoritățile române își propun să anunțe cetățenii care nu locuiesc la adresele indicate să ia legătura cu autoritatea publică. Ei vor fi notificați cu privire la procedura care urmează să fie iniţiată.

Această procedură este vizată să dureze cel puţin 60 de zile, astfel încât cetăţeanul care este plecat pentru o perioadă scurtă în străinătate să aibă timp să ia la cunoştinţă faptul că este posibil să fie iniţiată o procedură de anulare a domiciliului în ceea ce-l priveşte”, a mai precizat Giulescu.

Oficialul român s-a referit și la cazurile în care sunt înregistrate un număr de câteva sute de persoane în aceeași locuință.

Nimeni nu-şi propune o evaluare a tuturor menţiunilor din România. Totuşi, în România există aproximativ 100 de adrese la nivel naţional unde figurează mai mult de 1.000 de cetăţeni. La acele adrese, unde sunt nişte imobile la 50-70 metri pătraţi, figurează mai mult de 1.000 de persoane ca având domiciliul”, a mai declarat Giulescu.

El a precizat că va fi vorba de radierea privind menţiunea domiciliului, nu anularea cărţii de identitate, care este o altă procedură faţă de care este abilitată doar instanţa de judecată.

Amintim că, săptămâna trecută, Ministerul Afacerilor Interne al României a pus în dezbatere publică un act normativ care prevede ca românii care nu pot dovedi că locuiesc la adresa din buletin să rămână fără actul de identitate.

Sursa: newsmaker.md

Categorii
În Moldova Social Politică

Maria Culeșov, descoperită de ANI la a doua încălcare a regimului conflictelor de interese.

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat că Maria Culeșov, fosta directoare a Agenției de Dezvoltare Regională Sud (ADR), a încălcat legislația privind conflictele de interese când a încheiat mai multe contracte de locațiune cu soțul său. ADR a închiriat garajul de la Vladimir Culeșov și i-a plătit pentru asta peste 25 de mii de lei. Fosta directoare susține că nu vede un conflict de interese în această situație, atât timp cât suma plătită este una modică, iar familia ei nu s-a îmbogățit.

ANI a examinat faptele la sesizarea Direcției Generale Teritoriale Sud a Centrului Național Anticorupție, care a notat că Maria Culeșov, în calitate de directoare a ADR Sud, a semnat, între anii 2017-2021, cu soțul său, Vladimir Culeșov, contracte de locațiune a unui garaj de 24 de metri pătrați. În patru ani, ADR a achitat 25 de mii de lei. Potrivit ANI, atât contractele de locațiune, cât și actele de achiziție a serviciilor de locațiune au fost semnate de Maria Culeșov în calitate de locatar și Vladimir Culeșor, ca locator.

Maria Culeșov: „Costurile de întreținere depășeau prețul arendei”

La rândul său, Maria Culeșov a explicat inspectorilor de integritate că a fost necesar ca de urgență să fie găsit un garaj, întrucât Ambasada Germaniei în Moldova a oferit Agenției cu titlu gratuit un autoturism de model Volkswagen Tiguan, cu o condiție – ca automobilul să fie păstrat într-un garaj securizat. Ea a menționat că suma plătită soțului este una modică, în comparație cu taxa cerută de Consiliul Raional Cimișlia, de aceea nu vede un conflict de interese la mijloc.

„În calitate de director al ADR Sud m-am adresat la Consiliul Raional și la Primăria orașului Cimișlia, de a ne aloca garaj pentru automobilul ADR, la care mereu am primit refuz, fiindcă APL-urile nu au garaje disponibile. În anul 2021 s-a eliberat un garaj de la CR Cimișlia, care a fost dat în locațiune cu un preț de 987 de lei lunar, ceea ce constituie dublu preț oferit de Vladimir Culeșov (400 de lei lunar). Astfel, vreau să atrag atenția că arendarea garajului nu a fost în detrimentul ADR și nu a cauzat supra cheltuieli bugetului, ci dimpotrivă, în favoarea ADR Sud a fost economisit buget de 487,26 lei lunar”.

Fosta directoare mai argumentează că prin închirierea acestui garaj, familia sa nu s-a îmbogățit.

„Închirierea acestuia nu a avut nicidecum scopul de îmbogățire a familiei mele, ci dimpotrivă, datorită faptului că automobilul era spălat întotdeauna lângă acel garaj, folosindu-se apa și lumina electrică, costurile de întreținere depășeau prețul arendei”, se mai menționează în explicația depusă la ANI.

Inspectoarea de integritate Tatiana Pleșca a constatat că fosta funcționară a admis un conflict de interese, deoarece nu a informat ANI despre aceste contracte de locațiune. Astfel, pe numele Mariei Culeșov a fost aplicată interdicția de a mai ocupa o funcție publică timp de trei ani, ținând cont că aceasta a mai admis un conflict de interese în anul 2015, abatere  constatată de Comisia Națională de Integritate  (CNI). Actul însă poate fi contestat în instanța de judecată.

Un alt conflict de interese în familie

Celălalt conflict de interese admis de Maria Culeșov câțiva ani în urma îl viza pe soțul său, dar și pe ginerele său, Andrei Coadă. În anul 2015, MoldovaCurata.md relata că Vladimir Culeșov a fost angajat în calitate de șofer și ginerele în calitate de jurist la ADR Sud. Atunci Maria Culeșov motiva că ginerele a fost angajat prin concurs, dar pe soț l-a luat în calitate de șofer din lipsa de cadre pregătite în orașul Cimișlia.

CNI s-a autosesizat și a constatat că Maria Culeșov a încălcat regimul juridic al conflictului de interese. În actul de constatare emis în anul 2015, CNI nota că în privința ginerelui, la momentul angajării, în anul 2011, Legea cu privire la CNI nu intrase în vigoare, din această cazuă nu i-a putut fi aplicată o sancțiune. Cât privește angajarea soțului, în timpul controlului Vladimir Culeșov fusese concediat, iată de ce Comisia a considerat acest fapt o soluționare a conflictului de interese și a clasat cazul.

Restabilită în funcție și concediată în aceeași zi

Maria Culeșov exercita funcția de directoare a ADR Sud din anul 2009. Ea a fost demisă anul trecut, iar în prezent este în proces de judecată cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, cerând să fie restabilită în funcție. La 9 decembrie 2021 Judecătoria Chișinău a emis o hotărâre prin care a  dispus restabilirea ei în funcție. A doua zi, Andrei Spânu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a semnat un Ordin prin care a restabilit-o și un altul prin care a concediat-o din nou pe Maria Culeșov. Deși i-a fost solicitată o reacție, fosta funcționară nu a răspuns încă portalului Moldova Curata.md dacă că va contesta în instanța de judecată acest ordin de concediere.

ADR  Sud este o structură subordonată, în trecut, Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, iar în prezent – Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Maria Culeșov a deținut anterior și funcția de vicepreședintă a organizației raionale Cimișlia a Partidului Democrat din Moldova.

Sursa: moldovacurata.md

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼