Categorii
Diverse Divertisment

„Retrospectiva săptămânii” de la BAStv: incendiu, sarcina unei minore, compensații și multe altele

„Retrospectiva săptămânii” – o secțiune în care postăm cele mai importante știri publicate pe site-ul nostru în ultimele 7 zile. Acest lucru te va ajuta să fii mereu la curent și să nu ratezi nimic important pentru tine.

,,Mamă-copil pentru un copil”. O minoră de 16 ani din s. Sadaclia ar fi însărcinată în luna a șasea

O minoră de 16 ani din satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, ar fi însărcinată în luna a șasea. O informație despre acest caz a apărut pe rețelele de socializare. Ulterior, informația a fost confirmată și de Victoria Suman, asistentă socială,  serviciul de Asistența Socială Comunitară din s. Sadaclia. Mai mult aici.

Moldovenii vor primi compensații mai mici în sezonul race a anului. Din ce cauză

În această iarnă vor fi mai puține resurse financiare pentru compensarea facturilor la resursele energeticel. De asemenea, au fost introduse două categorii noi de vulnerabilitate. Declarația a fost făcută de către Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Detalii pe site.

La iarnă, lemnele de foc vor fi mai scumpe, a anunţat ministra Mediului

În noul sezon rece, lemnele de foc se vor scumpi, anunţul a fost făcut de ministra Mediului, Rodica Iordanov. Persoanele din categoriile vulnerabile vor beneficia de ajutor din partea statului. Informații în plus.

Diplomele din Republica Moldova ar putea fi recunoscute în 21 de țări

Diplomele din Moldova ar putea fi recunoscute încă în 21 de state. Republica Moldova vrea să adere la Convenția globală privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior. Un poriect de hotărâre în acest sens a fost aprobat în cadrul ședinței de azi a Guvernului. Mai detaliat aici.

(FOTO) Pe parcursul zilei de ieri, în Basarabeasca s-au produs 2 incendii de iarbă uscată

În după-amiaza zilei de ieri, pompierii au lichidat două focare de ardere de vegetație uscată în or. Basarabeasca pe str. 28 iunie și traseul Basarabeasca – Chiriet-Lunga. Mai mult aici.

(FOTO) Ana Maria Burdujan din s. Sadaclia a câștigat titlul de ,,Angel of Europe”

Ana Maria Burdujan din raionul Basarabeasca, la vârsta de 6 ani, a câștigat nominația specială ,, Angel of Europe”, la Concursul internațional ,,The Best Model of Europe 2023”, desfășurat la Barcelona. Informații pe site.

(FOTO) Raionul Cimişlia a găzdui Festivalul Național al Strugurelui

Festivalul Național al Strugurelui, ediția a VIII-a, a avut loc duminică, 3 septembrie, la Cimișlia. Detalii aici.

Cei care susțin redacția BAStv în realizarea comținuturilor de calitate, oferim un link către un articol despre cum se poate face acest lucru.

Asta este tot ce am vrut să vă reamintim. Sperăm să fie interesant. Urmărește publicațiile noastre și fii mereu la curent cu ceea ce se întâmplă!

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Sfaturi cum să vă gestionați mai bine banii

Educația financiară este una dintre cele mai prețioase competențe pe care le puteți dobândi în viață. Odată cu constituirea bugetului mulţi oameni realizează că aruncă banii pe multe chestii banale care nu merită efortul financiar. În acest articol, veți găsi sfaturi practice pentru a vă gestiona banii într-un mod responsabil.

Importanța Educației Financiare

Educația financiară nu se limitează doar la gestionarea banilor, ea vă ajută să vă îmbunătățiți viața financiară în multiple moduri:

  • Controlul Bugetului: Vă permite să creați și să mențineți un buget eficient, care să vă ajute să monitorizați cheltuielile și să economisiți pentru obiectivele voastre financiare.
  • Înțelegerea Creditului: Educația financiară vă ajută să înțelegeți cum funcționează creditul și cum puteți utiliza creditele în mod responsabil, evitând datoriile excesive.
  • Investiții Inteligente: Vă învață despre diversele opțiuni de investiții și despre modul în care puteți crește averea voastră pe termen lung.
  • Pregătirea pentru Pensie: Educația financiară vă ajută să planificați și să economisiți pentru pensionare, astfel încât să vă bucurați de o viață confortabilă după încheierea carierei.
  • Gestionarea Crizelor Financiare: Vă oferă abilitățile necesare pentru a face față situațiilor financiare dificile sau neprevăzute, cum ar fi pierderea locului de muncă sau cheltuielile medicale neprevăzute.

Sfaturi pentru Educația Financiară

  • Creați un Buget: Începeți prin a vă crea un buget detaliat care să cuprindă veniturile și cheltuielile voastre lunare. Urmați acest buget pentru a vă asigura că cheltuiți în mod responsabil.
  • Economisiți în Mod Regulat: Stabiliți un obiectiv de economii și alocați o parte din venit pentru economii în fiecare lună.
  • Învățați Despre Investiții: Investițiile pot ajuta să vă creșteți avere pe termen lung. Investiți în educația voastră financiară pentru a înțelege opțiunile de investiții disponibile și riscurile asociate.
  • Reduceți Datoriile: Dacă aveți datorii, stabiliți un plan pentru a le achita cât mai curând posibil. Evitați acumularea de datorii excesive.
  • Asigurați-vă Viitorul: Planificați economiile pentru pensie încă de la o vârstă fragedă. Contribuiți la un fond de pensii și beneficiați de avantajele fiscale oferite.
  • Studiați Finanțele Personale: Citiți cărți, urmați cursuri și informați-vă despre conceptele financiare. Alegeți surse de încredere pentru a vă îmbunătăți înțelegerea.
  • Cereți Ajutor Profesional: Dacă simțiți că gestionarea finanțelor devine copleșitoare, consultați un consilier financiar. Aceștia vă pot oferi sfaturi personalizate.

Relevant este să nu te oprești din studiul metodelor eficiente de optimizare a bugetului propriu, astfel încât să ajungi la un nivel potrivit de educație financiară care ți-ar soluționa problemele existente.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼