Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Primăria din satul Carabetovca va fi modernizată. Aflați din ce surse

Pentru a economisi energia termică, primăria satului Carebetovca va fi modernizată prin implementarea unui proiect de finanțare.

În cadrul Proiectului Național de finanțare ,,Sat European”, primăria satului Carabetovca a beneficiat de o reparație totală a acoperișului și fațadei pentru izolarea termică.

Potrivit primarului s. Carabetovca, Sergiu Răcilă, scopul principal al acestui proiect este termoizolarea clădirii și schimbarea geamurilor, pntru economisirea energiei termice. Valoarea lucrărilor planificate este de aproximativ 430 mii de lei.

,,În urma implementării acestui proiect va avea de câștigat fiecare cetățean din sat, întrucât gazele naturale pentru încălzirea clădirii sunt achitate din bugetul local, iar economisirea banilor va duce la redirecționarea acestora spre realizarea altor proiecte necesare comunității”, a menționat primarul s. Carabetovca.

După spusele primarului, acesta este cel de-al 3-lea proiect de infrastructură, implementat de Primăria Carabetovca în anul 2023. Ulterior, sunt încă două proiecte în proces de desfășurare.

Amintim că satul Carabetovca a mai câștigat granturi de la Proiectul Național de finanțare ,,Sat European”. Acesta este un concurs de propuneri de proiecte, în cadrul Programului de Dezvoltare Locală, finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) În liceul ,,Mihai Eminescu” din s. Sadaclia au început lucrările de renovare a gardului

Gardul din IP LT,, Mihai Eminescu” din s. Sadaclia este în proces de renovare, prin intermediul proiectului ,,Satul European Expres”. Grantul pentru realizarea ideei, depusă de autoritățile locale, constituie o sumă de aproximativ 455 de mii de lei.

,, Proiectul dat ne oferă posibilitatea să schimbăm ceea ce era demult necesar de implementat. Îmbunătățirea de aspect al gardului IPLT „M. Eminescu”, desigur, este un factor viabil, cât și unul cu un impact vizual puternic. Instituția, fiind considerată cartea de vizită a localității, necesită să aibă un aspect estetic și să ofere siguranță copiilor, ceea ce constituie un element mult mai important.”, a menționat primarul s. Sadaclia, Ion Galeru pe pagina oficială de Facebook a primăriei.

Satul Sadaclia a mai câștigat proiecte din cadrul Programului ,,Satul European”, astfel, cu ajutorul acestor granturi, au rezolvat alte probleme, cum ar fi cea cu canalizarea. Programul ,,Satul European Expres” este finanțat total de Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În lume

Acces interzis în țările baltice pentru șoferii cu mașini cu numere rusești. În caz contrar, riscă să le fie confiscat automobilul

Persoanele care se deplasează cu autoturisme cu numere de înmatriculare rusești nu vor avea acces pe teritoriul Uniunii Europene (UE). Prin urmare, șoferii cu vehicule înmatriculate în Rusia nu vor putea traversa punctele de trecere a frontierei cu Estonia și Letonia în conformitate cu noile sancțiuni impuse de UE împotriva Moscovei din cauza războiului din Ucraina. Cei care nu se vor conforma instrucțiunilor autorităților vamale din țările menționate, vor fi întorși înapoi în Federația Rusă, sau riscă să le fie confiscat automobilul.

Potrivit unei note a Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă, în baza clarificărilor Comisiei Europene, autovehiculele cu numere rusești nu mai au voie să circule pe teritoriul celor 27 de state membre ale UE. Cetățenii ruși pot tranzita în continuare Lituania spre și dinspre Kaliningrad cu trenul. Cu toate acestea, este permisă întoarcerea din Uniunea Europeană în Federația Rusă cu autoturisme cu numere de înmatriculare rusești, cu condiția ca acestea să fie utilizate doar ca mijloace de transport.

Totodată, Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă recomandă cetățenilor să se abțină de la deplasarea pe teritoriul Republicii Letonia și Republicii Estonia sau să tranziteze aceste state cu mașini înmatriculate în Federația Rusă.

Noile prevederi nu afectează deplasarea vehiculelor misiunilor diplomatice și consulare, inclusiv a delegațiilor.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼