Susțineți BAStv

Categorii
Cartierul Tineretului Proiectele noastre

(VIDEO) Cum a jucat echipa de fotbal din Abaclia la etapa regională a Turneului ,,Cupa Guvernului”

În or. Basarabeasca, pe stadionul liceului ,,A. Pușkin”, s-a desfăşurat etapa a III-a regională, din cadrul Turneului republican „Cupa Guvernului”, ediţia 2023. La turneu au participat trei echipe din raioanele: Basarabeasca, Comrat și Ceadîr-Lunga.

După o serie de jocuri, fotbaliștii și-au împărtășit impresiile despre adversarii lor și le-au evaluat abilitățile.

Drept urmare, echipa de fotbaliști din satul Copceac, raionul Ceadîr-Lunga, s-a clasat pe locul I. Fotbaliștii de la Comrat au ocupat locul al doilea, iar echipei din Basarabeasca i-a revenit locul trei. După cum a remarcat profesorul de educație fizică Oleg Guțu, echipa din satul Abaclia nu joacă fotbal de nivel profesional, precum ceilalți participanți la competiție.

Spectatorii care au venit să-i susțină pe fotbaliștii locali au evaluat altfel pierderea.

Potrivit directorului școlii de sport Basarabeasca, Victor Manea, Turneul a fost organizat de către Direcția de Învățământ Basarabeasca, Asociația de Fotbal din raionul Basarabeasca, Școala sportivă din raionul Basarabeasca și Federația de Fotbal.

Etapa următoare a competiției se va desfășura în orașul Taraclia.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Companiile aeriene vor transmite Poliției de Frontieră toată informația despre pasageri

Companiile aeriene vor fi obligate să transmită Poliției de Frontieră toate datele despre pasageri. O hotărâre, în acest sens, a fost aprobată de Executiv în vederea consolidării securității interne, prevenirii și contracarării activităților teroriste.

Prin urmare, datele vor fi transferate imediat ce apar informațiile relevante, dar nu mai devreme de 48 de ore și nu mai târziu de 24 de ore înainte de plecarea programată. În cazul în care datele privind înregistrarea pasagerilor nu sunt disponibile, transportatorul aerian va trimite actualizări la fiecare 2 ore.

În același timp, companiile aeriene vor livra informațiile necesare imediat după îmbarcarea pasagerilor în aeronava care se pregătește pentru decolare.

Datele vor fi transmise exclusiv prin metoda „push” – livrarea automată de informații personalizate – și vor fi stocate timp de 5 ani. Informația colectată va fi utilizată strict în scopurile stabilite, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului și legislației în domeniul protecției datelor cu caracter personal.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate Electorala-2023 În Basarabeasca

Alegeri locale 2023: cine sunt candidații înregistrați la funcția de primar și consilier în Consiliul sătesc în s. Bașcalia

La alegerile locale generale din 5 noiembrie, în s. Bașcalia raionul Basarabeasca, sunt înregistrați cinci candidați la funcția de primar și șapte concurenți electorali la funcția de consilier în Consiliul sătesc.

Potrivit  președintei consiliului electoral de circumscripție CECE Bașcalia 5/4, Larisa Caraman, în s. Bașcalia raionul Basarabeasca la funcția de primar sunt înregistrate patru partide și un candidat independent:

  • Ilie Cernauțan – Partidul Politic ”Platforma Demnitate și Adevăr” (PPDA)
  • Maria Bordan – Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” (PAS)
  • Maria Iabanji – Partidul Politic ,,Partidul Social Democrat European” (PSDE)
  • Petru Tichem – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM)

Candidat independent la funcția de primar în s.Bașcalia este Ion Bordan.

La funcția de consilier în Consiliul sătesc în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie sunt înregistrate:

  • Partidul Politic ”Platforma Demnitate și Adevăr” (PPDA)
  • Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” (PAS)
  • Partidul Politic ,,Partidul Social Democrat European” (PSDE)
  • Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM)

Candidați independenți:

  • Ion Bordan
  • Dumitru Zlatov

Amintim, că alegerile locale generale vor avea loc pe 5 noiembrie. La acestea vor participa cetățenii Republicii Moldova cu vârsta de 18 ani și mai sus.

Autor: Cristina Lupașcu

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și  Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼