Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Eficiență energetică și modernizare la Liceul Teoretic ,,M. Basarab”, cu suportul Uniunii Europene

Liceul Teoretic „M. Basarab” din or. Basarabeasca a fost renovat și eficientizat din punct de vedere energetic, cu suportul financiar al Uniunii Europene (UE). Astfel, grație măsurilor implementate, elevii liceului vor avea un mediu mai confortabil de studii, iar profesorii și personalul auxiliar – condiții mai bune de muncă. Evenimentul de inaugurare a liceului renovat energetic a avut loc pe 24 noiembrie.

La evenimentul de inaugurare a instituției, după modernizarea și realizarea măsurilor de eficiență energetică, a participat Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, Șeful Delegației UE în Republica Moldova, Janis Mazeiks, reprezentanții Ambasadei Germaniei în Republica Moldova, Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova), Agenției de Dezvoltare Regională Sud, Consiliului raional Basarabeasca. De asemenea, au fost prezenți elevii liceului și părinții lor, profesorii și angajații Liceului Teoretic „M. Basarab”.

Activitățile au fost realizate în cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană „Construcția infrastructurii de aprovizionare cu apă şi canalizare, precum şi de eficiență energetică în clădirile publice”. Bugetul total al proiectului este de 39.8 milioane euro. Valoarea totală a lucrărilor de eficientizare energetică a liceului din orașul Basarabeasca constituie aproximativ 24,8325,28 mil. lei, din care 24,125,08 milioane de lei reprezintă finanțarea Uniunii Europene și 734 220 mii lei – contribuție locală. Numărul total de beneficiari este de peste 290 de elevi, profesori și angajați auxiliari ai liceului.

„Ne bucurăm că am ajuns la finalizarea lucrărilor de construcție pentru îmbunătățirea condițiilor de studii și de muncă, pentru elevii și profesorii Liceului Teoretic ,, M. Basarab”, care la moment beneficiază de aceste condiții, cât și pentru generațiile viitoare. Aducem sincere mulțumiri Uniunii Europene și partenerilor pentru aportul financiar.”, a declarat Elena Gurin, Directoarea Liceului Teoretic „M, Basarab”.

Oaspeții au fost întâmpinați tradițional cu pâine și sare de către elevii liceului. Evenimentul a fost organizat în curtea școlii. În exclusivitate, pentru oaspeți și invitați, elevii au prezentat câteva numere artistice.

Lucrările de construcții în cadrul proiectului sus-menționat au inclus: renovarea acoperișului și izolația pereților exteriori ai clădirii, reabilitarea sistemului interior de încălzire, instalarea sistemului fotovoltaic pentru producerea energiei electrice, asigurarea cu apă caldă menajeră și renovarea blocurilor sanitare interioare ale instituției.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Anunțuri Util

Moldovenii pot obține 8 documente online. Care sunt acestea

Cetățenii Republicii Moldova care dețin semnătură digitală au posibilitatea să comande online și să primească instantaneu (în regim de timp real), în cabinetul personal (MCabinet), încă opt tipuri de documente și anume:

5 Extrase din Registrul de stat al populației privind:

  • înregistrarea la domiciliu și/sau la reședința temporară sau lipsa acesteia;
  • eliberarea actelor de identitate sau lipsa acestora;
  • apartenența la cetățenia Republicii Moldova;
  • pierderea cetățeniei Republicii Moldova;
  • atribuirea numărului de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP).

3 Extrase din Registrul de stat al conducătorilor de vehicule privind:

  • confirmarea deținerii dreptului de a conduce vehicule, categoriile și permisele de conducere eliberate;
  • confirmarea valabilității permisului de conducere;
  • confirmarea nedeținerii dreptului de a conduce vehicule.

Acestea pot fi accesate online atât din Republica Moldova, cât și de peste hotare, urmând doar câțiva pași.

Cererea de solicitare online a extrasului se depune prin intermediul Portalului Serviciilor Publice – servicii.gov.md – iar achitarea se face prin intermediul Serviciului guvernamental de plăți electronice MPay.

Extrasele solicitate online și primite în format electronic, în cabinetul personal al cetățeanului (mcabinet.gov.md), costa cu 20% mai puțin decât documentele eliberate pe suport de hârtie.

Actualmente, tariful aplicat de Agenția Servicii Publice pentru un extras din Registrul de stat al populației (RSP) variază de la 90 lei (perfectare în 10 zile) până la 450 de lei (perfectare într-o oră), iar din Registrul de stat al conducătorilor de vehicule – de la 130 (perfectare în 10 zile) până la 650 de lei (perfectarea în aceeași zi).

Pentru extrasele electronice, care vor fi generate automat în MCabinet se vor aplica tarife fixe, după cum urmează:

  • Extrase din Registrul de stat al populației – 70 de lei;
  • Extrasele din Registrul de stat al conducătorilor de vehicule – 100 de lei.

Noile servicii au fost elaborate pe baza Platformei de Dezvoltare a Serviciilor Electronice (PDSE). Aceasta mai oferă posibilitatea de a solicita apostilarea documentelor comandate online și livrate instantaneu în cabinetul personal (MCabinet).

În luna mai 2023, a fost lansat primul serviciu total digitalizat pe baza PDSE (de la depunerea cererii până la recepționarea lui în format electronic). Este vorba de e-cazier judiciar. În doar jumătate de an, au fost eliberate peste  50745 de caziere în format 100% digital.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼