Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Creștinii ortodocși din Carabetovca sărbătoresc astăzi hramul bisericii, Acoperământul Maicii Domnului

Astăzi, locuitorii din Carabetovca celebrează hramul satului, Acoperământului Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători închinate Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Această zi reprezintă un moment special pentru întreaga comunitate, aducând laolaltă tradiții religioase și culturale bine înrădăcinate.

Sărbătoarea de hram a început, conform obiceiului, cu slujba praznicală, desfășurată la biserica din sat. De dimineață, enoriașii s-au adunat la lăcașul sfânt pentru a participa la rugăciuni colective, cerând protecția și ajutorul Maicii Domnului.

Slujba de sărbătoare marchează o zi importantă în calendarul religios. Potrivit tradiției creștine, sărbătoarea de astăzi amintește de viziunea Sfântului Andrei și a ucenicului său Epifanie. Maica Domnului, înconjurată de îngeri și sfinți, s-ar fi arătat și și-ar fi întins vălul de pe cap peste oamenii adunați în biserică, simbolizând ocrotirea divină.

Hramul nu este doar o sărbătoare religioasă, ci și una socială și culturală. După slujba divină, sătenii se pregătesc pentru un concert folcloric și un spectacol cu dansuri populare și muzică tradițională. Seara se va încheia cu hora satului, la care va participa și invitatul special, interpreta Maria Tincu. Pentru mai multe detalii despre eveniment, consultați programul aici.

Sărbătoarea de hram reprezintă o oportunitate de a reuni familii și prieteni, consolidând spiritul comunității locale. Evenimentele tradiționale, slujba religioasă și spectacolele folclorice creează un cadru festiv și mențin vie legătura cu rădăcinile culturale și spirituale ale satului.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Istorii

„Dansul popular – o moștenire culturală care unește și definește identitatea neamului”. Interviu cu Kateryna Răcilă

Dansul popular este o formă autentică de exprimare prin care un popor își reflectă identitatea, valorile și trecutul. Fie că este vorba de o sărbătoare de sat, o nuntă sau o reprezentație oficială, dansul popular aduce laolaltă oameni de toate vârstele, transmițând bucurie și un sentiment profund de apartenență, ne spune Kateryna Răcilă, angajată la Direcția Învățământ din Basarabeasca, la Centrul de Creație Luceafărul. Locuieşte împreună cu familia în s. Carabetovca din raionul Basarabeasca. Kateryna este originară din Odesa, Ucraina, însă, împreună cu soțul Marian promovează cu multă pasiune dansul popular din Moldova.

– Cum a apărut această pasiune de dans popular?
– Cred, prin iubire. Altfel, nimic nu evoluează şi nu se dezvoltă. Cum am menționat, consider că dansul ne uneşte pe toți, ne ține mână de mână, astfel, formăm un tot întreg.

În anul 2015 am făcut studiile la Universitatea Pedagogică Ion Creangă din Chişinău, facultatea Dans popular şi clasic. După 4 ani, am fost angajată ca tânăr specialist în raionul Basarabeasca, la Centrul de Creație Luceafărul.

La moment, împreună cu soțul Marian, care este cel mai mare susținător al meu, creştem 2 copii şi, ne continuăm activitatea, mai exact, chemarea sufletului – transmitem noilor generații dragostea de dans, obiceiuri şi tradiții prin ritmul muzicii populare.

– Pe 14 octombrie s. Carabetovca sărbătoreşte Hramul satului. În viziunea Dvs, cum cultura din Carabetovca contribuie la creşterea şi dezvolrarea valorilor personale şi naționale?

– Da, pe data de 14 octombrie, marcăm Hramul satului Carabetovca. Cu sinceritate spun, îmi sunt tare pe plac oamenii de aici. I-am îndrăgit din primele zile de când am venit în acest sat. Satul este mic, însă are oameni cu inimi mari. Sunt foarte receptivi, de ajutor şi cu un suflet cald. Aş vorbi la nesfârşit despre bogăția acestui sătuc – oamenii. Ei păstrează cu sfințenie obiceiurile, tradițiile neamului, prin care dau valoare şi promovează patrimoniul național.

Şi, evident, de Ziua Hramului, împreună cu autorităţile locale, organizăm diferite activități, prin care implicăm oameni de toate vârstele, şi celebrăm dragostea de neam, de istorie, obicei şi tradiție. Astfel de activități ne unesc şi definesc esența identitară a neamului.

– Menționați 3 valori pe care le apreciați la oameni?
– Apreciez sinceritatea, punctualitatea şi, îmi plac oamenii cu simțul umorului dezvoltat.

– Ce mesaj aveti pentru locuitorii satului Carabetovca?
– Le spun La mulți ani tuturor locuitorilor satului Carabetovca, cu ocazia Hramului localității! Fie ca această sărbătoare să vă aducă pace, bucurie și sănătate alături de cei dragi. Sărbătorim împreună tradițiile, credința și legăturile care ne unesc ca o comunitate puternică și înfloritoare. Fie ca binecuvântările acestei zile să vă însoțească mereu, iar localitatea noastră să prospere și să fie un loc de armonie și împliniri!

– Mulțumim, Kateryna, pentru această urare frumoasă şi discuție sinceră. Să aveți spor şi mult succes în activitatea Dvs.

Autor: Ludmila Podgurschii

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼