Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(VIDEO) Lansare de carte la Abaclia: „Cronica Bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de Dinu Putere

Duminică, 10 noiembrie, a avut loc lansarea monografiei Cronica Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, lucrare realizată de către Dinu Putere, un tânăr în vârstă de 23 de ani. Evenimentul s-a desfășurat în incinta Liceului Teoretic „Constantin Stere”, școala unde autorul și-a început studiile.

Ideea de a scrie această carte a prins contur în urmă cu mai bine de un deceniu, când Dinu a participat la un concurs cu tematică istorică. În pandemie, interesul său a crescut odată cu cercetarea arborelui genealogic al familiei sale, care l-a apropiat de istoria bisericii. Inspirat și încurajat de consăteni, Dinu a început să adune date, documente și mărturii.

În ultimii patru ani, tânărul cercetător a consultat peste 2400 de publicații, 450 de dosare de arhivă și a adunat mai mult de 1300 de fotografii. În procesul de cercetare, a colaborat cu peste 130 de persoane și a apelat la resurse din arhivele naționale din Moldova, România, Ucraina și Federația Rusă.

La evenimentul de lansare de la Abaclia au participat oaspeți de seamă, printre care reprezentanți ai autorităților locale, profesori, clerici, dar și locuitori ai satului, alături de familie și prieteni ai autorului. Programul a inclus numere artistice – recitaluri de muzică și instrumentale – precum și un panel de discuții, unde invitații au vorbit despre valoarea lucrării și rolul acesteia în păstrarea patrimoniului cultural al localității.

Atmosfera a fost completată de o expoziție cu documente istorice, icoane și alte obiecte bisericești.

Lucrarea, considerată un document valoros pentru păstrarea tradițiilor și identității locale, a fost întâmpinată cu apreciere de cei prezenți.

Cu un mesaj puternic de păstrare a patrimoniului cultural și religios, Dinu a dorit ca această carte să sublinieze importanța istoriei locale și a rădăcinilor spirituale.

Cartea a fost tipărită în 500 de exemplare și poate fi achiziționată de la biserica din satul Abaclia sau de la domiciliul autorului, pentru suma de 300 de lei. De asemenea, aceasta va fi disponibilă, anunță autorul, și la târgul solidar din 21 noiembrie, de ziua Hramului satului Abaclia.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Anunțuri Util

Pe 29 noiembrie, Primăria Sadaclia va scoate la licitație terenuri agricole pentru a fi date în arendă

Pe data de 29 noiembrie, la ora 10:00, Primăria satului Sadaclia va organiza o licitație  „cu strigare” pentru darea în arendă a mai multor terenuri agricole, în conformitate cu decizia Consiliului Local nr. 07/06 din 23.10.2024.

Taxa de participare este de 600 de lei pentru persoanele fizice și de 1 200 de lei pentru persoanele juridice. Aceasta trebuie achitată prin transfer bancar în contul indicat de Primăria Sadaclia, iar dovada plății urmează a fi prezentată  ulterior.

Participanții care intenționează să liciteze pentru mai multe loturi de teren agricol vor trebui să achite separat acontul pentru fiecare teren dorit, cu prezentarea obligatorie a confirmării.

Pentru detalii suplimentare, cei interesați pot contacta Primăria Sadaclia la numărul de telefon 0(297)57-2-36 sau pot merge direct la sediul primăriei. Termenul-limită pentru depunerea cererii de participare și a documentelor necesare este 28 noiembrie 2024.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Liceul Teoretic „Constantin Stere” din satul Abaclia, printre instituțiile care vor beneficia de reabilitare energetică în cadrul proiectului STEEM

Liceul Teoretic „Constantin Stere” din satul Abaclia, raionul Basarabeasca, se numără printre cele 46 de școli din Republica Moldova selectate pentru reabilitare termică în cadrul proiectului „Tranziție durabilă prin eficiență energetică în Moldova” (STEEM). Acest proiect urmărește îmbunătățirea eficienței energetice în unitățile de învățământ din întreaga țară, reducând consumul de energie cu aproximativ 30% – 70% și asigurând condiții de studiu mai bune pentru 46.000 de elevi și profesori.

În cadrul proiectului, măsuri de eficiență energetică vor fi implementate în 16 instituții din municipiul Chișinău și alte 30 din raioanele țării. Printre aceste instituții se află Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, filiala 1 din raionul Căușeni, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din raionul Leova și Liceul „Mihail Ciachir” din UTA Găgăuzia.

Principalele îmbunătățiri planificate includ izolarea termică a clădirilor, înlocuirea ferestrelor și ușilor, modernizarea sistemelor de iluminare și încălzire, precum și instalarea de panouri solare, fotovoltaice, pompe de căldură și puncte termice individuale (PTI). Aceste măsuri de eficiență energetică vor fi implementate în trei etape, între 2024 și 2029:

  1. Etapa I (2025-2026) – Primele 10 instituții selectate vor beneficia de reabilitare energetică.
  2. Etapa II (2026-2027) – Următoarele 12 instituții vor fi supuse modernizărilor.
  3. Etapa III (2027-2029) – Ultimele 24 de școli din proiect vor fi renovate pentru a atinge standardele de eficiență energetică.

Proiectul urmează a fi gestionat de Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE), cu sprijinul tehnic al Centrului Național pentru Energie Durabilă, Termoelectrica S.A., Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, autorităților publice locale și tuturor instituțiilor beneficiare.

Bugetul total al proiectului constituie 54,5 milioane de dolari, dintre care 50 de milioane reprezintă un împrumut de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), iar 4,5 milioane provin dintr-un grant pentru asistență tehnică și suport în implementarea proiectului, oferit de Fondul Fiduciar Multidonator „M-GROW”, gestionat de Grupul Băncii Mondiale.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼