Categorii
Actualitate În Moldova

Rezultatele preliminare ale examenelor naționale de absolvire a gimnaziului: Cimișlia, în topul clasamentelor la istorie și limbă română

Elevii din raionul Cimișlia au încheiat cu succes sesiunea națională de examene de absolvire a gimnaziului, înregistrând rezultate remarcabile la mai multe discipline. Pentru prima dată, toate probele au fost monitorizate riguros, în cadrul unui proces amplu la nivel național, care a implicat peste 1000 de persoane, delegate să asigure corectitudinea examinării în toate instituțiile de învățământ din țară.

În perioada 2-12 iunie 2025, în cele 16 instituții de învățământ din raionul Cimișlia, s-au desfășurat examenele naționale, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Elevii din clasa a IX-a au fost evaluați la cel puțin trei discipline, în funcție de limba de instruire: Istoria românilor și universală (323 elevi), Matematica (325 elevi), Limba și literatura română (306 elevi), Limba și literatura rusă (17 elevi) și Limba și literatura română pentru alolingvi (17 elevi).

Toate testele susținute la nivel național au fost evaluate de cele cinci Comisii Republicane de Evaluare, formate din aproximativ 300 de profesori cu experiență, desemnați pentru a asigura un proces corect și uniform de notare:

„Ne-am dorit un examen corect și integru, la nivelul întregii țări, astfel încât rezultatele să reflecte cu adevărat cunoștințele elevilor. Putem spune că nivelul de integritate a fost, în mare parte, atins – vedem o apropiere a rezultatelor de cele pe care le anticipam, pe baza experienței de anul trecut și a performanțelor de la testele PISA. Imaginea este, anul acesta, mai clară decât în anii precedenți. Totuși, este evident că mai avem încă de lucru în ceea ce privește asigurarea deplină a integrității”, a explicat Ministrul Educației, Dan Perciun.

Potrivit rezultatelor preliminare, afișate pe data de 24 iunie, raionul Cimișlia se evidențiază prin performanțele obținute la examenul de Istorie a românilor și universală, unde rata de promovare a fost de 98%, cu 4 puncte procentuale peste rezultatul de anul trecut și cu 3 puncte peste media națională (95%). Astfel, raionul Cimișlia se clasează pe locul II la nivel național, după municipiul Chișinău.

La nivel republican, disciplina „Istoria românilor și universală” a înregistrat cea mai mare notă medie din sesiunea de examene – 6,51, deși ușor mai mică decât media anului precedent, care a fost de 6,92.

Un alt rezultat remarcabil a fost înregistrat la Limba și literatura română, unde rata de promovare a fost de 99%, plasând raionul pe locul III în topul național, după Chișinău (locul II) și înaintea municipiului Bălți (locul IV).

În sesiunea din 2024, cea mai ridicată medie a fost înregistrată la disciplina „Limba și literatura română”, cu un scor de 6,99. În acest an, nota medie a scăzut semnificativ – 6,49.

La disciplina Matematică, rata de promovare în raionul Cimișlia a fost de 71%, ceea ce plasează raionul pe locul 18 în clasamentul național. Deși este sub media pe țară, care se ridică la 77,8%, se observă o creștere notabilă de 7 puncte procentuale față de anul precedent, reflectând o tendință pozitivă în ceea ce privește rezultatele elevilor. La nivel republican, nota medie a fost de 6,07 – semnificativ mai mică decât media înregistrată în sesiunea din anul 2024, care a fost de 6,84.

La examenul de Limbă și literatură română pentru alolingvi, raionul Cimișlia a înregistrat o rată de promovare de 80%, clasându-se, astfel, pe locul 18 în topul național, ușor sub media pe țară, care este de 82,7%. Totodată, la nivel republican, această probă a înregistrat cea mai mică notă medie – 5,90, în scădere semnificativă față de anul trecut, când media a fost de 6,80.

Elevii au avut dreptul să depună contestații în intervalul de 24 de ore de la afișarea rezultatelor, urmând ca între 26 și 30 iunie să aibă loc reevaluarea lucrărilor contestate. Rezultatele finale vor fi afișate la data de 2 iulie 2025.

Reprezentanții Direcției Generale de Învățământ Cimișlia adresează mulțumiri elevilor, profesorilor, managerilor instituțiilor de învățământ și părinților, pentru implicare și responsabilitate:

„Prin efort susținut comun am reușit să asigurăm o sesiune de examene transparentă, corectă și echitabilă pentru toți candidații și am obținut rezultate pe măsură!”, se arată într-un comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook a instituției.

Pentru elevii care nu au reușit să promoveze toate probele în sesiunea de bază, se oferă oportunitatea de a participa la sesiunea suplimentară, organizată între 8 și 11 iulie 2025, într-un singur Centru Raional de susținere a examenelor de absolvire a gimnaziului.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Dobânzi mai mari la „Prima Casă” din iulie. Explicațiile autorităților și impactul pentru beneficiari

Începând cu 1 iulie, beneficiarii programului guvernamental „Prima Casă” vor plăti rate mai mari, ca urmare a creșterii automate a dobânzilor. Majorarea este determinată de rata medie a dobânzilor la depozitele noi în lei moldovenești, care a urcat la 5,82% în luna mai, față de 3,7% în noiembrie 2024. Astfel, dobânzile aplicate în program cresc cu 2,12 puncte procentuale.

Ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor, a subliniat că ajustarea nu este o decizie politică, ci rezultatul unui mecanism automat, prevăzut contractual. 

„Rata de referință este calculată semestrial în baza unei formule matematice — rata medie a dobânzilor la depozite plus 3%. Dacă se aplică și garanția Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, se adaugă încă 0,5%. Este un mecanism de piață, care nu este controlat nici de Guvern, nici de Banca Națională a Moldovei”, a explicat ministra.

Creșterea dobânzilor va avea un impact direct asupra beneficiarilor. De exemplu, pentru un credit ipotecar de 1 milion de lei contractat pe 25 de ani, rata lunară va crește de la aproximativ 7.000 lei la 8.400 lei.

Întrebată dacă Guvernul va interveni pentru a susține familiile afectate, Doina Nistor a declarat că nu sunt prevăzute, deocamdată, compensații directe, dar autoritățile vor monitoriza cu atenție situația. 

„Vom analiza capacitatea de plată a familiilor. Salariile reale în economie au crescut cu peste 20% în 2024, ceea ce ne oferă o anumită încredere în reziliența financiară a populației”, a adăugat ea.

Chiar și în aceste condiții, ministra susține că programul „Prima Casă” rămâne o opțiune viabilă pentru familiile tinere care doresc să achiziționeze o locuință cu sprijinul statului. De la lansarea programului, au fost semnate peste 3.000 de contracte în valoare de 3,8 miliarde de lei, dintre care peste 60% au fost garantate prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Aproximativ 10% dintre credite au fost contractate în afara Chișinăului, iar vârsta medie a beneficiarilor este de 35 de ani.

Autoritățile încurajează beneficiarii să analizeze atent condițiile contractuale și să își planifice bugetele în funcție de evoluția pieței. În același timp, se mizează pe stabilitatea economică și pe creșterea veniturilor ca factori care să atenueze impactul acestei majorări.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) MAI în dialog cu angajații din Basarabeasca: soluții reale pentru siguranță și intervenții eficiente

Ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, a efectuat o vizită de lucru în raionul Basarabeasca, unde a discutat direct cu angajații structurilor subordonate – polițiști, pompieri, salvatori și polițiști de frontieră – despre necesitățile curente și soluțiile pentru intervenții prompte și sigure.

La Inspectoratul de Poliție Basarabeasca, unde activează 75 de angajați, s-a pus accent pe dotarea cu echipamente moderne și livrarea a două automobile noi. De asemenea, în Sadaclia a fost identificat un spațiu pentru renovarea Sectorului de Poliție nr. 2. Dialogul a vizat și implicarea comunitară prin Consiliile de Siguranță și prevenirea escrocheriilor.

Reprezentanții Secției Situații Excepționale Basarabeasca, care deservesc peste 16.000 de cetățeni din 16 localități, au punctat nevoia suplinirii parcului auto cu autospeciale moderne, astfel încât timpul de răspuns la intervenții să fie cât mai scurt. În 2024 a fost instalat un sistem fotovoltaic moldo-lituanian, care asigură eficiență energetică și continuitatea intervențiilor.

La Poliția de Frontieră, investițiile vizează rețele optice, turnuri de comunicații și sisteme de monitorizare, în parteneriat cu România. Ultima oprire a delegației a fost la Gara Feroviară Basarabeasca, unde funcționează un punct al Poliției de Frontieră. Linia Basarabeasca–Berezino, redeschisă în urmă cu trei ani după o pauză de peste două decenii

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼