Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Modernizarea tronsonului feroviar Bender – Basarabeasca – Giurgiulești: investiții de 113 milioane euro 

Tronsonul de cale ferată Tighina – Căușeni – Basarabeasca – Etulia – Giurgiulești este în plin proces de modernizare. Potrivit autorităților, modernizarea infrastructurii feroviare va permite transferul unei părți importante a transportului de mărfuri de pe drumurile naționale pe calea ferată, ceea ce va reduce presiunea asupra rețelei rutiere și va crește veniturile întreprinderii Calea Ferată din Moldova (CFM).

În total, vor fi reabilitați 233 de kilometri de cale ferată pe liniile principale și aproximativ 20 de kilometri de linii auxiliare din stații. Proiectul, cu o valoare estimată la 113 milioane de euro, vizează creșterea eficienței, siguranței și vitezei de circulație a trenurilor de marfă, facilitând tranzitul internațional prin sudul țării.

În cadrul lucrărilor, la Căușeni au fost deja reconstruite liniile de cale ferată din stațiile Căușeni, Zaim, Zloți și Căinari. Totodată, se intervine asupra podurilor și conductelor de pe această linie pentru a asigura un transport durabil și sigur. În prezent, lucrările au loc pe tronsonul Basarabeasca.

Proiectul feroviar face parte dintr-un plan național amplu de modernizare a infrastructurii. În anul 2025, Guvernul Republicii Moldova alocă un buget de 3,2 miliarde de lei pentru reabilitarea, reconstrucția și întreținerea drumurilor și podurilor – cea mai mare investiție de acest tip din istoria țării.

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Mass-media locală din Basarabeasca pentru valorile europene”, implementat de redacția BAStv cu sprijinul financiar al Ambasadei Republicii Cehe în Republica Moldova.

Autor: Lilia Zabolotnîi

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Inițiativă: Banii confiscați din infracțiuni ar putea finanța proiecte sociale în Republica Moldova

Bunurile și fondurile provenite din activități infracționale, odată confiscate de stat, ar putea fi direcționate către proiecte sociale, de interes public și pentru sprijinirea grupurilor vulnerabile. Un proiect de hotărâre în acest sens, elaborat de Ministerul Justiției, urmează să fie examinat în ședința Guvernului din 9 iulie.

Potrivit documentului, resursele confiscate ar urma să fie utilizate pentru finanțarea serviciilor sociale, educației, sănătății, culturii, protecției mediului, dar și pentru inițiative comunitare. De asemenea, o parte dintre fonduri vor merge către consolidarea capacităților instituționale ale autorităților publice, modernizarea infrastructurii și combaterea criminalității.

Distribuirea sumelor urmează următorul algoritm:

  • 70% la bugetul de stat,

  • 20% pentru proiecte sociale și comunitare,

  • 10% pentru instituții publice.

Proiectul prevede și crearea unei Comisii pentru gestionarea bunurilor confiscate, formată din reprezentanți ai mai multor ministere și ai societății civile, care va avea rolul de a decide modul de alocare a fondurilor și bunurilor.

Inițiativa vine în contextul armonizării legislației naționale cu standardele Uniunii Europene privind recuperarea și utilizarea bunurilor provenite din infracțiuni.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Solicitanții de viză SUA trebuie să declare conturile de pe rețelele de socializare. De ce este necesar

Persoanele care solicită viză pentru Statele Unite sunt obligate să indice toate conturile și pseudonimele utilizate pe rețelele de socializare în ultimii cinci ani, conform cerințelor incluse în formularul de solicitare DS-160.

Această măsură face parte din politica de securitate extinsă a autorităților americane și se aplică tuturor solicitanților, indiferent de tipul de viză. Datele furnizate includ numele de utilizator sau pseudonimele folosite pe platforme populare precum Facebook, Instagram, X (fostul Twitter), TikTok, YouTube, LinkedIn, printre altele.

Solicitanții sunt obligați să certifice că informațiile furnizate în cerere sunt complete și corecte, înainte de a semna și de a depune formularul. Omiterea informațiilor despre rețelele de socializare poate avea consecințe grave, precum refuzul vizei și declararea ineligibilității pentru viitoare cereri de viză.

Această cerință a fost introdusă pentru a permite autorităților să evalueze mai eficient potențialele riscuri de securitate și să verifice veridicitatea informațiilor prezentate de către solicitanți.

Foto: Facebok/ U.S. Embassy Moldova

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼