Categorii
Recenzii Util

Cum este sărbătorit Crăciunul pe stil nou în tradiția ortodoxă: obiceiuri și superstiții

Crăciunul, în tradiția ortodoxă, reprezintă una dintre cele mai importante sărbători religioase, încărcată de semnificații spirituale și obiceiuri transmise din generație în generație. Dincolo de aspectul festiv, Nașterea Domnului este trăită ca un moment de reculegere, credință și apropiere sufletească.

Data celebrării Crăciunului reprezintă una dintre cele mai cunoscute diferențe dintre tradițiile creștine. Crăciunul pe stil nou, sărbătorit pe 25 decembrie, este marcat de catolici și de creștinii de rit occidental, dar și de unele Biserici ortodoxe care urmează calendarul gregorian sau cel iulian revizuit, precum cei din Grecia și, mai recent, din Ucraina, această dată fiind stabilită încă din secolul al IV‑lea de Biserica Romei. Pentru creștinii ortodocși care urmează calendarul iulian, Crăciunul este sărbătorit pe 7 ianuarie, ca urmare a diferenței de 13 zile dintre calendarul iulian și cel gregorian.

În tradiția ortodoxă, Crăciunul marchează Nașterea lui Iisus Hristos și este considerat începutul unei noi etape pentru omenire, simbol al mântuirii, al speranței și al iubirii divine. Sărbătoarea este precedată de un timp îndelungat de pregătire spirituală, cunoscut sub numele de Postul Crăciunului, care durează 40 de zile, între 28 noiembrie și 6 ianuarie. În această perioadă, credincioșii sunt îndemnați la rugăciune, cumpătare, fapte bune și curățire sufletească.

Ajunul Crăciunului are o importanță aparte. Ziua ajunului este marcată de post, iar seara, în multe familii, se pregătește o masă modestă, cu bucate de post, dintre care nu lipsește coliva, simbol al credinței și al vieții veșnice.

Tot în Ajunul Crăciunului, în multe gospodării se păstrează obiceiuri vechi, legate de roadă și belșug. Femeile fac curățenie în toată casa și coc colăcei din aluat, modelați într-o formă simbolică de opt incomplet, care sunt apoi agățați lângă icoane, unde rămân până la echinocțiul de primăvară, pe 23 martie. Colăcelul pregătit în Ajun este luat mai târziu de bărbatul casei la ieșirea la arat, iar după trasarea primei brazde, acesta este rupt în trei bucăți: una este pusă sub brazdă, alta este oferită animalelor, iar a treia este mâncată, ca gest ritualic menit să aducă spor și protecție gospodăriei.

Momentul central al sărbătorii de Crăciun este slujba religioasă din noaptea de Ajun, oficiată în bisericile ortodoxe. Credincioșii se roagă și închină cântări bisericești. Pentru mulți, această slujbă este considerată esența Crăciunului, fiind un prilej de comuniune spirituală și întărire a credinței.

O tradiție puternic înrădăcinată în spațiul ortodox este colindatul. Copiii, tinerii și adulții merg din casă în casă, pe la vecini, nănași și bunici, vestind Nașterea lui Hristos prin colinde, cântece care îmbină mesajul religios cu bucuria sărbătorii. Gazdele îi răsplătesc pe colindători cu colaci, fructe, dulciuri sau bani, gest ce simbolizează ospitalitatea și generozitatea. În unele sate din Republica Moldova, există tradiția ca din banii strânși să se construiască o fântână.

După încheierea postului și a slujbei de Crăciun, familiile se adună în jurul mesei festive. Bucatele tradiționale diferă de la o regiune la alta, însă sunt nelipsite preparatele din carne, pește, plăcintele și alte mâncăruri specifice sărbătorii. Se spune că masa trebuie să cuprindă 12 feluri de bucate, ca semn al belșugului, continuității și speranței pentru anul care urmează. Cele 12 feluri de mâncare ar reprezenta cei 12 Apostoli ai Mântuitorului, dar și cele 12 luni ale anului.

Pe lângă tradițiile religioase, în spațiul românesc s-au păstrat de-a lungul timpului și numeroase superstiții legate de ziua Crăciunului, considerate menite să aducă protecție, noroc și belșug în anul care urmează. Una dintre cele mai răspândite credințe este aceea de a lăsa o lumânare aprinsă peste noapte, lumina fiind asociată cu alungarea spiritelor rele și cu ocrotirea casei și a familiei.

Alte superstiții vizează comportamentul din ziua Crăciunului. Se spune că resturile de mâncare nu trebuie aruncate, iar pâinea nu trebuie scăpată pe jos, deoarece risipa în această zi ar putea atrage lipsuri materiale și dificultăți financiare. De asemenea, purtarea unei haine noi este considerată semn de reînnoire și noroc, în timp ce absența acesteia ar simboliza stagnare sau ghinion. Nu în ultimul rând, tradiția populară recomandă evitarea certurilor și a conflictelor, întrucât tensiunile din ziua Crăciunului ar putea influența negativ întregul an care urmează.

Astăzi, Crăciunul este celebrat într-o varietate de forme, tradițiile religioase împletindu-se adesea cu influențe culturale moderne. Crăciunul ortodox devine, astfel, o sărbătoare profund spirituală, în care tradițiile religioase, obiceiurile populare și valorile fiecărei familii în parte se împletesc armonios. Dincolo de tradiții și de specificul local, Crăciunul rămâne un simbol al bucuriei, al apropierii dintre oameni și al speranței unui nou început.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Meci amical la Abaclia: 50 de ani ai căpitanului veteranilor ATF Basarabeasca

La 21 decembrie, căpitanul echipei de fotbal veterani 35+ a Asociației Teritoriale de Fotbal (ATF) Basarabeasca, Sergiu Putere, a sărbătorit împlinirea a 50 de ani. Evenimentul a fost marcat printr-un meci amical organizat pe stadionul sătesc din Abaclia, localitatea natală a omagiatului.

La partida festivă au participat majoritatea jucătorilor echipei raionale de veterani, dar și numeroși fotbaliști tineri, care au contribuit la o atmosferă sportivă și prietenoasă. Un moment special l-a constituit prezența pe teren a fiului sărbătoritului, Dorin, simbol al continuității și pasiunii pentru fotbal transmise din generație în generație.

La finalul meciului, președintele Consiliului de Administrare al ATF Basarabeasca, Victor Cebanu, și președintele ATF Basarabeasca, Iurie Plopa, i-au adresat cuvinte de mulțumire lui Sergiu Putere pentru aportul său considerabil la dezvoltarea fotbalului local. Aceștia au subliniat că implicarea constantă și dedicarea sa au un impact important asupra promovării și consolidării „sportului rege” în raion.

Sărbătoarea a reunit peste 30 de participanți, iar toți cei prezenți au fost menționați cu cadouri simbolice, care au completat într-o notă plăcută acest eveniment dedicat fotbalului și comunității.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) A fost renovat Centrul Comunitar Cimișlia – un spațiu deschis pentru dialog, cultură și implicare civică

La Cimișlia, a fost inaugurat un centru comunitar modern și accesibil, gândit ca un spațiu pentru dialog, învățare și implicare civică. Centrul Comunitar Cimișlia își propune să devină un punct de referință pentru viața socială și culturală a orașului, răspunzând nevoilor diverselor categorii de locuitori.

Centrul Comunitar a fost amenajat în incinta Casei de Cultură Cimișlia și reprezintă rezultatul unui efort comun al administrației publice locale și al societății civile. Proiectul urmărește crearea unui spațiu multifuncțional, accesibil și incluziv, atât pentru tineri, cât și pentru adulți sau persoanele în vârstă, inclusiv cele cu dizabilități.

Inițiativa este implementată de Primăria orașului Cimișlia, în parteneriat cu Asociația Obștească „Pro Cimișlia”, în cadrul programului „La un LOC”, derulat de organizația Laolaltă, cu sprijinul UMAEF. Reabilitarea spațiului a fost realizată cu ajutorul unui grant în valoare de 10 000 de dolari, la care s-a adăugat o contribuție financiară similară din partea autorității locale.

Spațiul renovat este conceput ca un loc de reuniune a membrilor comunității locale, unde vor fi organizate cursuri de IT și educație financiară pentru tineri, activități culturale, precum ateliere de meșteșuguri, dans sau teatru, dar și dialoguri sociale și întâlniri intergeneraționale. Totodată, centrul va găzdui evenimente pentru persoanele care au nevoie de sprijin, de înțelegere și de ascultare.

Reprezentanții Primăriei Cimișlia subliniază că acest centru nu este doar un spațiu fizic renovat, ci și un instrument de consolidare a coeziunii sociale, menit să aducă oamenii mai aproape unii de alții și să stimuleze participarea civică:

„Acest proiect este o dovadă clară că, atunci când administrația publică locală, organizațiile civice și cetățenii activi colaborează, se pot crea spații care aduc oamenii mai aproape și întăresc spiritul comunitar al orașului nostru”, a transmis Primăria Cimișlia într-un comunicat.

La nivel național, proiectul „La un LOC” a sprijinit deschiderea a nouă spații comunitare în localități din diferite regiuni ale Republicii Moldova, de la nord la sud, printre care Cimișlia, Palanca, Anenii Noi, Dănceni, Căușeni, Costuleni, Trebujeni, Telenești și Trifești. Aceste inițiative au vizat adaptarea spațiilor publice la nevoile locale, transformând biblioteci, case de cultură, săli multifuncționale sau centre pentru vârstnici în locuri accesibile și prietenoase pentru comunitate.

Mai mult, finalizarea proiectului a pus bazele unei platforme de colaborare între noile centre comunitare și rețeaua Laolaltă, cu scopul de a încuraja schimbul de experiență și dezvoltarea unor inițiative comune. Astfel, Centrul Comunitar Cimișlia devine parte a unei rețele mai largi de spații care promovează implicarea, solidaritatea și dezvoltarea comunitară durabilă.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼