Agenția de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud) a organizat, pe 5 mai, prima ședință de lucru în cadrul proiectului de revitalizare a Casei de Cultură din orașul Cimișlia. Întâlnirea a avut loc chiar la sediul instituției care urmează să fie modernizată.
La ședință au participat reprezentanți ai Primăriei Cimișlia, antreprenorul responsabil de executarea lucrărilor, dirigintele de șantier și membrii echipei de proiect. Participanții au discutat etapele inițiale de implementare, graficul de execuție a lucrărilor și aspectele tehnice necesare pentru desfășurarea proiectului.
Totodată, a fost efectuată o inspecție detaliată a clădirii, fiind evaluate starea subsolului, holului și a încăperilor interioare. În perioada următoare, spațiile vor fi eliberate de recuzită și alte bunuri, pentru a permite accesul echipelor de construcție și începerea lucrărilor propriu-zise.
Proiectul „Revitalizarea Casei de Cultură din orașul Cimișlia” are o valoare totală de peste 27,7 milioane de lei și prevede modernizarea completă a edificiului. Printre lucrările planificate se numără reconstrucția sălii de spectacole, renovarea vestibulului și vestiarului, reabilitarea fațadei și amenajarea teritoriului din jur.
Potrivit autorităților, investiția va contribui la crearea unui spațiu cultural modern pentru locuitorii orașului și ai raionului Cimișlia, beneficiarii direcți fiind estimați la peste 40 de mii de persoane.
Proiectul este finanțat de Guvernul Republicii Moldova prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, cu contribuția Primăriei orașului Cimișlia, iar implementarea este asigurată de ADR Sud.















