90 la sută din profesorii Liceului Teoretic ”Lucian Blaga” din Chișinău sunt vaccinați

90 la sută din profesorii Liceului Teoretic ”Lucian Blaga” din Chișinău sunt vaccinați. Instituția este printre puţinele care au atins această rată. Pedagogii spun că cea mai mare motivație pentru a răspunde la apelul autorităților a fost dorința de a reveni în siguranță pe băncile școlii. Potrivit lor, unul din cele mai importante elemente în educația tinerei generații este legătura emoțională între elev și profesor, un lucru pe care niciodată n-o să-l poată obține în fața calculatorului sau a tabletei.

”Pentru mine ca profesor a fost destul de dorită această revedere pentru că ecranul ne face să fim reci, ne face să fim distanți. Însă un zâmbet, o mișcare, un gest ne face și pe mine și pe copil să ne înțelegem din priviri.”

Profesorii au declarat că ei trebuie să fie un exemplu pentru societate.

”Vaccinarea este o modalitate de a asigura sănătatea atât a copiilor, atât a profesorilor, a cadrelor didactice, nondidactice, auxiliare cât și a comunității în întregime pentru că interacționăm într-o societate și suntem responsabili și de sănătatea celor care ne înconjoară.”

”Obiectivul nostru era unu – să revenim în pereții instituției, în prezență fizică, să putem să comunicăm cu elevii noștri fără a ne teme să ne atingem de ei.”

Recent, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a decis că angajaţii din şcoli care nu s-au vaccinat trebuie să-şi facă teste din cont propriu o dată la 14 zile sau să prezinte dovada că au fost bolnavi de COVID. Duminică, primarul Capitalei a declarat nulă această decizie pe teritoriul municipiului Chișinău.

La rândul lor, reprezentanții Ministerului Sănătăţii au declarat că doar Comisia poate să ia decizii privind prevenirea şi gestionarea situaţiei epidemiologice din ţară. Potrivit Primăriei Chişinău, rata de vaccinare cu schema completă în rândul cadrelor didactice din Chişinău este de aproximativ 73 la sută. La nivel naţional, acesta este de două ori mai mic.

Sursa: publika.md

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼