Gazprom, compania rusă de stat din domeniul furnizării de gaze naturale, a cerut autorităților moldovene “să ajusteze” un acord de liber schimb cu UE, precum și să amâne liberalizării pieței energiei, în schimbul unui noi înțelegeri comerciale, potrivit publicației Financial Times. Liberalizarea ar afecta puternic furnizorul și filiala Moldovagaz, care controlează întreaga rețea de distribuție de gaze.
La începutul lunii, Gazprom a redus la o treime livrările către Moldova, cerând un preț mai mult decât dublu pentru a readuce livrările la nivelul anterior. După ce autoritățile moldovene au respins o astfel de înțelegere, furnizorul a anunțat că va suspenda livrările de la 1 decembrie, motivul oficial invocat fiind datoriile aferente lunilor septembrie și octombrie.
Vinerea trecută, Parlamentul RM a declarat stare de urgență în domeniul energiei, pentru 30 de zile, din cauza deficitului de gaze naturale. Legislația de urgență le permite autorităților să găsească noi furnizori, precum și să aloce resurse financiare suplimentare.
Analiștii politici explică faptul că, prin Gazprom, Rusia face presiuni asupra Moldovei în scopul îndepărtării de Uniunea Europeană, după alegerea Maiei Sandu (pro-europeană) în funcția de președinte și formarea unui nou legislativ în această vară, în care partidele pro-vestice dețin majoritatea. La nivel declarativ, Vladimir Putin, președintele Rusiei, că se folosește de criză pentru a-și spori influența în regiune, subliniind că problema are cauze și implicații globale, scrie Biziday.
Liderii politici moldoveni consideră că Moscova lovește Chișinăul într-un punct extrem de sensibil și nu exclud ample proteste ale populației, în cazul în care vor apărea întreruperi de furnizare a căldurii.
Moldova a primit, marți, prima livrare de gaze din afara Rusiei, un milion de metri cubi de la un furnizor din Polonia, prin Ucraina. Și România a realizat un transport de probă și s-a angajat să opereze mai multe. “Am scris istorie. Pentru prima dată țara noastră a cumpărat gaz dintr-o altă sursă decât Gazprom”, a declarat Nicu Popescu, ministrul moldovean al Afacerilor Externe, într-un interviu pentru BBC. La rândul său, Ursula von der Leyen, a dat asigurări moldovenilor că “UE este alături de voi, iar experții noștri sunt la fața locului pentru a ajuta la rezolvarea situației”.
O delegație moldoveană se întâlnește, astăzi, la Sankt Petersburg, cu reprezentanți ai Gazprom, pentru noi negocieri în contextul stării de urgență. Oficialii europeni au cerut moldovenilor să negocieze un acord pe termen scurt, pentru a putea trece iarna. În acest context, premierul Natalia Gavrilița, va merge la Bruxelles să discute o alternativă cu tabăra europeană.
Sursa: journal.md