Familiile care au un venit lunar până la 3100 de lei vor beneficia de ajutor financiar pentru perioada rece a anului. O decizie în acest sens a fost luată de către membrii Guvernului care au aprobat un proiect de hotărâre în scopul sporirii protecției sociale a familiilor, în contextul majorării tarifelor la energia electrică, gaze, lemne și cărbune.
Prin urmare 86 de mii de familii defavorizate vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului, în perioada noiembrie 2021-martie 2022.
Dacă până acum ajutorul pentru perioada rece a anului se acorda familiilor cu venituri mici, pragul de trecere pe venit la acordarea dreptului fiind calculat reieșind din 2.631 lei, acum acesta va fi calculat reieșind din 3.109 lei. Proiectul prevede majorarea multiplicatorului utilizat la stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului de la 2,2 actual la 2,6.
Pragul de trecere pe venit la evaluarea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului va fi stabilit pentru fiecare caz în parte, în funcție de numărul de membri ai familiei, numărul de adulți, copii. Se va lua în considerare și faptul dacă cineva dintre membrii familiei are grad de dizabilitate.
Totodată, cererile pentru acordarea ajutorului social, depuse din 1 noiembrie 2021, vor fi revizuite în mod automat, având în vedere că modificările vor fi aplicate inclusiv pentru luna noiembrie 2021.
Pentru implementarea proiectului în bugetul de stat sunt prevăzute peste 300 milioane de lei. În perioada noiembrie 2020 – martie 2021, numărul mediu al familiilor defavorizate care au beneficiat de ajutor pentru perioada rece a anului a constituit 212 mii.