(Doc) Transportatorii i-au adresat lui Spînu o scrisoare deschisă și anunță un nou protest

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a adresat o scrisoare deschisă ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), vicepremierului Andrei Spînu. Aceștia au reluat subiectul cu privire la majorarea tarifului pentru transportul de pasageri. Totodată, transportatorii au anunțat că vor continua protestele în centrul capitalei.

Transportatorii se plâng că nu fac față cheltuielilor, în condițiilor majorării prețurilor pentru carburanți și pentru piesele de schimb. De asemenea, ei acuză Guvernul că ar proteja anumite „scheme”.

„Acțiunea, în continuare, a acestor scheme va duce la dublarea sau chiar triplarea tarifelor. Iar aplicarea de către MIDR a instrumentelor de care dispune de excludere a acestor scheme, ar putea minimiza o creștere a tarifelor și a asigura ca acesta să nu depășească 080-0,85 lei per km”, se arată în scrisoare.

În acest fel, transportatorii anunță că au decis să continue protestele. Data manifestației urmează să fie stabilită pe parcursul săptămânii curente. Demonstrația ar urma să se desfășoare în Piața Marii Adunări Naționale, cu participarea a circa 200 de mijloace de transport. La fel, transportatorii anunță că vor sista parțial cursele.

Sursa: newsmaker.md 

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼