Potrivit evidențelor din bazele de date gestionate de Agenția Servicii Publice se atestă că 347 251 de locuitori domiciliați în stânga Nistrului și mun. Bender sunt înscriși în Registrul de stat al populației, dintre care 338 008 dețin cetățenia Republicii Moldova, inclusiv 313 006 posedă pașapoarte ale cetățeanului Republicii Moldova și 281 498 de buletine de identitate.
În ultimii 10 ani cea mai mare cifră anuală de solicitare a pașapoartelor biometrice a fost în anul 2018 (37 560), iar de buletine de identitate a fost în anul 2019 (20 309), comparativ cu 12 143 de pașapoarte și 14 879 în anul 2013, iar în perioada anului 2020 urmare a restricțiilor impuse în calea liberei circulații de către Tiraspol numărul de solicitări s-a diminuat semnificativ (17 391 de pașapoarte și 9 673 de buletine).
Este de remarcat faptul că în perioada 19 aprilie 2018 – 30 noiembrie 2021 au fost recunoscute ca cetățeni ai țării 24 055 de persoane, dintre care 16 367 (circa 68%) sunt locuitori din stânga Nistrului și mun. Bender.
Asta în urma simplificării procedurii de dobândire prin recunoaștere a cetățeniei Republicii Moldova pentru persoanele născute pe teritoriul țării și cu vârsta de până la 18 ani (amendamente legislative în vigoare din 19.04.2018), procedură ce are loc din data exprimării consimțământului în scris și în temeiul documentelor de stare civilă ce atestă nașterea pe teritoriul Republicii Moldova.
În perioada ianuarie-noiembrie 2021 au fost emise 7348 de acte de stare civilă pentru locuitorii din regiune, eliberate ca rezultat al certificării (în 2020 – 5570).
Sursa: jurnal.md