Categorii
Actualitate În lume

(FOTO ) Autocar cu 40 de moldoveni, implicat într-un teribil accident rutier

Accident grav în România. Două autoturisme și un autocar în care se aflau 40 de personae din Republica Moldova, s-au ciocnit în noaptea de 8 spre 9 septembrie pe DE 581, pe raza localității Crasna, județul Vaslui. O persoană, care se afla în unul din autoturisme, a murit, iar alte 5 au fost rănite. Potrivit autorităților române, niciunul din cei 40 de cetățeni moldoveni nu au avut de suferit.

În autocar se aflau 40 de persoane, toate din Republica Moldova. Celelalte două autoturisme sunt înmatriculate în Galați, respectiv Alba.

Din primele informații, se pare că autocarul și autoturismul de Alba veneau dinspre Bârlad spre Vaslui, iar celălalt autoturism, din Galați, se deplasa spre Bârlad. La un moment dat, autoturismul Dacia din județul Galați ar fi lovit un cap de pod, a ricoșat frontal în vehiculul de Alba, pe care l-a scos în afara carosabilului, apoi s-a lovit și de autocarul din Republica Moldova, care venea tot din sens opus.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vaslui, una dintre aceste persoane a fost declarată decedată chiar la fața locului, după ce manevrele de resuscitare efectuate de medicul de pe ambulanța SMURD nu au dat rezultate.

La fața locului au fost deplasate și trei ambulanțe aparținând SAJ Vaslui. La sosirea echipajelor de intervenție, au fost găsite șase victime, dintre care cinci încarcerate. Toate cele cinci victime încarcerate se aflau într-un autoturism. Dintre cele șase victime, două persoane se aflau în stop cardiorespirator, două în comă și doar o persoană era conștientă.

Pompierii au efectuat manevrele pentru descarcerare concomitent cu acțiunile medicilor și paramedicilor pentru stabilizarea victimelor. În acest moment, toate victimele sunt descarcerate, însă, în cazul uneia dintre victimele aflate în stop cardiorespirator, medicul de pe ambulanța SMURD a fost nevoit să declare decesul. Celelalte cinci victime au primit primele îngrijiri medicale la fața locului, în acest moment, acestea fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

,,Persoanele din autocar au fost evaluate, însă nu au necesitat acordarea de îngrijiri medicale.Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști”, a precizat Marius Stanciu, reprezentantul ISU Vaslui.”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

 

 

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

CNAS anunță graficul finanțării prestațiilor sociale în luna septembrie

Pentru comoditatea beneficiarilor, Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) anunță graficul finanțării unor prestații sociale în luna septembrie.

Finanțarea indemnizațiilor adresate familiilor cu copii, indemnizațiilor de maternitate şi celor pentru incapacitate temporară de muncă, va fi executată în zilele de 8, 15 şi 21 septembrie.

Totodată, menționăm că la data de 4 septembrie este planificată finanțarea pensiilor şi alocaţiilor sociale achitate prin intermediul instituţiilor bancare.

Reamintim că, după finanțarea plăților acestea se procesează de către prestatorii de servicii de plată în cadrul serviciului guvernamental de plăţi electronice (MPay), iar beneficiarii pot ridica banii după finalizarea acestor procese.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Ministrul educației: ,,Nu toate căminele corespund standardelor spre care tindem și este nevoie de investiții financiare”

În acest an Ministerul Educației și Cercetării a alocat 17 milioane de lei pentru reparația căminelor studențești din universități. Ministrul educației, Dan Perciun, a menționat că nu toate căminele corespund așteptărilor și standardelor europene, precizând că a văzut mobilier din anii ’70 în unele dintre ele.

„În ceea ce privește căminele studențești, într-adevăr aici situația necesită îmbunătățiri. Trebuie să recunoaștem că nici pe departe nu toate căminele corespund standardelor spre care tindem și este nevoie de investiții financiare suplimentare semnificative pentru a reuși să rezolvăm această problemă”, a spus ministrul educației, Dan Perciun.

Oficialul a afirmat că a vizitat ieri trei cămine de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, iar situația de acolo nu este una îmbucurătoare. „Ceea ce am văzut nu bucură. Este nevoie de investiții urgente, de dotări. Am văzut în unul dintre cămine mobilier care nu a mai fost înnoit din anul 1971. Acele 10 mln de lei pe care le vom acorda odată cu rectificarea bugetului în luna octombrie, vor merge prioritar spre Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, spre căminele care găzduiesc viitori pedagogi”, a precizat ministru.

Odată cu începutul noului an școlar, studenții au revenit la ore, iar o parte dintre aceștia au obținut și un loc de cazare în căminele studențești. Astfel, recent, în presă au apărut mai multe fotografii care reflectă condițiile proaste din unele cămine. Ministrul Dan Perciun a afirmat că fotografiile au fost făcute într-un cămin al Universității Agrare, care nu au fost întreținute pe parcurs.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

,,Mamă-copil pentru un copil”. O minoră de 16 ani din s. Sadaclia ar fi însărcinată în luna a șasea

O minoră de 16 ani din satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, ar fi însărcinată în luna a șasea. O informație despre acest caz a apărut pe rețelele de socializare. Ulterior, informația a fost confirmată și de Victoria Suman, asistentă socială,  serviciul de Asistența Socială Comunitară din s. Sadaclia.

Potrivit sursei și reieșind din spusele fetei, tatăl copilului ar fi un consătean care ar fi plecat peste hotare. Minora este orfană.

Redacția BasTV a contactat Asistența Socială Comunitară din s. Sadaclia, unde ne-a fost declarant că, fata este la evidența serviciului de la 7 ani. În baza art. 142 a Codului familiei, a fost instituit tutelă pentru minoră însă, aceasta, dând dovadă de un  comportament iresponsabil, fugea de sub supravegherea tutorelui.

Potrivit aceleași surse, adoleșcenta a aplicat un comportament și atunci când a fost plasată în Centrele de plasament temporar, unde putea dispune de toate condițiile necesare de trai pentru un copil.

Cu implicare primarului s. Sadaclia și asistenței sociale, fata a finisat treapta gimnazială. Pe 5 mai, susține Victoria Suman, asistenta socială, a fost depistat faptul că, fata este însărcinată. Până în prezent, aceasta nu este pusă la evidența medicului, pe motiv că nu are acte de identitate.

În data de 6 septembrie reprezentanții Primăriei și cei de la Asistența Socială, s-au adresat împreună cu minora la Agenția Servicii Publice, pentru a-i perfecta actele de identitate.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Basarabeasca, pe cazul minorei însărcinate au fost întocmite 3 dosare penale: unul în baza art. 171 al Codului penal, privind actul de viol, și două în baza art. 174, cu referință la întreținerea unui raport sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani.

Înformația despre minora însărcinată a fost făcută publică prin intermediul unui material  video, plasat pe rețelele de socializare de liderul formațiunii politice ”Democrația Acasa”, Vasile Costiuc. Acesta declara că,  minora s-ar afla acum în concubinaj cu un alt bărbat, de 34 de ani, care, potrivit lui Costiuc, ar fi recidivist și ar fi lipsit de libertate pentru aplicarea forței fizice în raport  cu mai mulți localnici din s. Sadaclia, dar și față de concubina sa.

Referitor la materialul video postat, făcut public, Inspectoratului de Poliție Basarabeasca a menționat că, autorul postării poate fi tras la răspundere doar dacă victima depune o plângere în acest sens la poliție. De asemenea, oamenii legi au mai adăugat că, deocamdată, nu a fost înregistrată nici o plângere de la persoana vizată sau tutorii ei.

Autor: Cristina Lupașcu

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Forța Fermierilor: ,,Este o catastrofă agricolă, după care imediat va urma catastrofa financiară”

Din cauza secetei fermierii din sudul țării se plâng de o recoltă mica la floarea-soarelui. Asociația Forța Fermierilor susține că agricultorii din raioanele Cahul, Cantemir, Basarabeasca și Leova recoltează între 0,4 și o tonă de floare soarelui per hectar.

Potrivit Asociației Forța Fermierilor, doar în raionul Cahul, până în prezent, peste 7 mii hectare de porumb au fost discuite, ceea ce înseamnă că de pe suprafața respectivă a fost recoltată numai masa vegetală pentru siloz, fără nici un bob de porumb. Situația similară se așteaptă și în raioanele Hîncești, Cimișlia, Căușeni și Ștefan Vodă, unde abia este începutul recoltării.

„Agricultorii sunt în disperare enormă. (…) Este o catastrofă agricolă, după care imediat va urma catastrofa financiară a fermierilor adevărați din localitățile rurale. (…) După refuzul domnului prim-ministru să se întâlnească cu reprezentanții Forței Fermierilor și să discute moratoriu măcar pentru 3 luni la achitarea datoriilor producătorilor agricoli, mulți agricultori sunt încrezuți că guvernul acționează exclusiv în interesul unui grup îngust de magnați, care vor beneficia în urma distrugerii segmentului fermierilor micro, mici și mijlocii. (…) Revolta a atins cota maximă și este foarte greu de anticipat acțiunile agricultorilor, care nu au ce pierde”, se arată în comunicatul emis de Forța Fermierilor.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Pe parcursul zilei de ieri, în Basarabeasca s-au produs 2 incendii de iarbă uscată

În după-amiaza zilei de ieri, pompierii au lichidat două focare de ardere de vegetație uscată în or. Basarabeasca pe str. 28 iunie și traseul Basarabeasca – Chiriet-Lunga.

Potrivit informațiilor recepționate de Secția Situații Excepționale Basarabeasca, două suprafețe extinse de teren a fost cuprinse de flăcări. Pentru lichidarea arderii a fost îndreptată o autospecială cu 4 persoane.

Incendiul de pe str. 28 iunie a nimicit 6 sote și de pe traseul Basarabeasca – Chiriet-Lunga – jumătate de hectar. Cauza incendiilor nu este cunoscută în acest moment.

În urma arderii nu au fost raportate victime.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În lume

Record global de căldură: vara 2023 a înregistrat cele mai ridicate temperaturi din lume

Vara 2023 a înregistrat cele mai ridicate temperaturi de când există date meteo complete la nivel global, adică din 1940, a anunţat Serviciul pentru Schimbări Climatice Copernicus, al Uniunii Europene.

Valuri de căldură, secetă, inundaţii şi incendii de vegetaţie au lovit Asia, Europa şi America de Nord în această perioadă, în proporţii dramatice şi adesea fără precedent, cu preţul plătit în vieţi omeneşti şi daune pentru economii şi mediu. Nici emisfera sudică, unde mai multe recorduri de căldură au fost doborâte în mijlocul iernii australe, nu a fost cruţată.

Sezonul iunie-iulie-august din 2023 a fost cel mai cald înregistrat la nivel global, cu o mare diferență, cu o temperatură medie de 16,77°C, cu 0,66°C peste medie.  Luna august 2023 a fost cea mai caldă lună august înregistrată la nivel global și mai caldă decât toate celelalte luni, cu excepția lunii iulie 2023.

Vara lui 2023 a adus și numeroase recorduri de căldură pentru apa din mări și din oceane. Începând cu luna aprilie, temperatura medie de suprafaţă a acestora a crescut la niveluri fără precedent. Supraîncălzirea afectează de asemenea biodiversitatea. Există mai puţini nutrienţi în ocean şi mai puţin oxigen, ceea ce ameninţă supravieţuirea florei şi a faunei.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Antreprenorii vor obține mai multă libertate pentru creșterea și dezvoltarea afacerilor

Societățile cu răspundere limitată din Republica Moldova (SRL) vor obține mai multă libertate pentru creșterea și dezvoltarea afacerilor și vor avea mai puține interdicții din partea statului, informează Agenția Servicii Publice (ASP).

Beneficiile reprezintă, potrivit ASP, rezultatul modificărilor operate la Legea cu privire la societăţile cu răspundere limitată au fost operate următoarele modificări:

  • se comasează într-un singur act constitutiv contractul de constituire și statutul companiei;
  • numărul de asociaţi într-o societate nu este limitat: potrivit prevederilor actuale numărul de asociaţi în SRL nu poate fi mai mare de 50, astfel a fost exclusă această limită;
  • modificarea capitalului social se efectuează prin înregistrarea în Registrul de stat al persoanelor juridice şi, opţional, prin modificarea statutului: a fost exclusă obligativitatea modificării actului de constituire în cazul modificării capitalului social. Aceeaşi situaţie e și la schimbarea sediului şi denumirii;
  • reducerea capitalului social se înregistrează la organul înregistrării de stat după expirarea termenului de o lună de la data publicării avizului în Monitorul Oficial, astfel termenul vizat a fost redus de la 2 luni la o lună, etc.

Aceste prevederi urmează să intre în vigoare pe data de 22 octombrie.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

La iarnă, lemnele de foc vor fi mai scumpe, a anunţat ministra Mediului

În noul sezon rece, lemnele de foc se vor scumpi, anunţul a fost făcut de ministra Mediului, Rodica Iordanov. Persoanele din categoriile vulnerabile vor beneficia de ajutor din partea statului.

„Persoanele, care sînt social vulnerabile, vor avea reduceri şi suport din partea statului pentru procurarea lemnului. Da, evident, preţul va fi mai mare, fiindcă, în primul rînd, costurile de lucrări s-au mărit, carburanţii sînt mai scumpi”, a prercizat Rodica Iordanov.

În prezent, în stocurile Moldsilva, sînt peste 33 de mii de metri steri de lemn de foc.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Diplomele din Republica Moldova ar putea fi recunoscute în 21 de țări

Diplomele din Moldova ar putea fi recunoscute încă în 21 de state. Republica Moldova vrea să adere la Convenția globală privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior. Un poriect de hotărâre în acest sens a fost aprobat în cadrul ședinței de azi a Guvernului.

Mai exact, tratatul facilitează recunoașterea studiilor și mobilitatea academică și profesională, promovează calitatea învățământului superior, utilizarea eficientă a resurselor educaționale și umane și, totodată, își propune să contribuie la consolidarea cooperării internaționale în domeniul recunoașterii calificărilor la nivelul învățământului superior.

În cadrul ședinței Executivului, ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun a menționat că  tratatul va contribui la sporirea mobilității academice și la internaționalizarea universităților din Republica Moldova, domeniu care este prioritar pentru Ministerul Educației și Cercetării.

Actualmente, Convenția este semnată de Andora, Armenia, Australia, Cabo Verde, Coasta de Fildeș, Croația, Estonia, Franța, Islanda, Japonia, Lituania, Nicaragua, Norvegia, Palestina, România, Slovacia, Suedia, Sfântul Scaun, Tunisia și Marea Britanie. Documentul a fost aprobat la Paris, în 2019.

Convenția stabilește principiile care țin de recunoașterea calificărilor. Acestea urmează să fie transparente, nedescriminatorii și rezonabile.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼