Categorii
Actualitate În Moldova

Ce măsuri trebuie de întreprins ca oamenii să nu plece din țară? Sondajul săptămânii

Până în prezent, Republica Moldova se confruntă cu un puternic flux de migraţie a populaţiei. Cetăţenii Republicii Moldova, de multe ori tineri apți de muncă, pleacă în străinătate în căutarea unei vieţi mai bune. Am decis să întrebăm utilizatorii site-ului BAStv care, în opinia lor, este motivul migrației din țară.Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

SFS întreprinde măsuri de minimizare a practicii de achitare a salariilor „în plic” și a muncii „la negru”

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) constată o diminuare a practicii de achitare a salariilor „în plic” și a muncii „la negru” în primele 6 luni ale anului 2023. Rezultatele respective au fost atinse urmare a acțiunilor întreprinse de către autoritate în acest sens, un accent deosebit fiind pus pe consilierea și informarea contribuabililor în vederea creării condițiilor propice pentru conformarea benevolă a acestora.

În rezultatul activităților desfășurate de către Serviciul Fiscal de Stat, pentru 6 luni ale anului 2023, au fost stabilite încălcări ale legislației în domeniul raporturilor de muncă, fiind adoptate 110 de decizii asupra cazului de încălcare a legislației, inclusiv referitor la încălcările ce vizează corectitudinea calculării și achitării plăților salariale, impozitelor și defalcărilor aferente acestora.

În consecință, au fost calculate suplimentar la buget obligații aferente plăților salariale: impozitul pe venit, contribuțiile de asigurări sociale, prime de asigurare obligatorie de asistență medicală, penalități și amenzi în sumă totală de 10 236 933 lei, din ele achitate 9 467 087 lei.

Astfel, pentru 6 luni ale anului 2023, în rezultatul controalelor au fost calculate suplimentar la buget obligații fiscale aferente plăților salariale (cu excepția penalităților și amenzilor aplicate) în sumă totală de 6 323 577 lei sau cu 1 272 795 lei mai puțin comparativ cu perioada similară a anului 2022 inclusiv:

  • la compartimentul impozitul pe venit pentru 6 luni ale anului 2023 au fost calculate obligații fiscale în mărime de 1 598 303 lei, în descreștere cu 346 257 lei comparativ cu perioada similară a anului precedent;
  • suma contribuțiilor de asigurări sociale aferente plăților salariale calculate suplimentar la buget, pentru 6 luni ale anului 2023 constituie 3 469 045 lei, mai puțin cu 607 340 lei comparativ cu 6 luni ale anului 2022;
  • suma primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală aferente plăților salariale în rezultatul controalelor fiscale pentru 6 luni ale anului 2023 constituie 1 256 229 lei, în descreștere cu 319 198 lei comparativ cu 6 luni al anului 2022.

Prin urmare, SFS va continua acțiunile de informare și educare în vederea creșterii conformării fiscale voluntare la nivel național în rândul contribuabililor, precum și pentru a-i determina să declare corect toate sursele de venit, respectiv impozitele aferente.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) O competiție de volei cu diaspora din satul Sadaclia

Zona de odihnă ,,Casîm” din s. Sadaclia a fost gazda unei competiții de volei, desfășurată  între deasporă și locuitorii satului pe 13 august. Organizatorul jocului a fost consăteanul revenit de peste hotare, Viorel Suman.

Diaspora s. Sadaclia din raionul Basarabeasca a inițiat o competiție de volei pentru toți locuitorii satului. Organizatorul jocului a fost un localnic care, recent, a revenit de peste hotare. Competiția s-a desfășurat în zona de odihnă ,,Casîm”.

La competiție au participat trei echipe. În urma jocului, tradițional, câștigătorii au beneficiat de  premii oferite de către Viorel Suman, organizatorul competiției.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

În această vară, moldovenii își caută mai activ de muncă decât de obicei

Vara este considerată un sezon scăzut pe piața muncii — în această perioadă atât numărul de posturi vacante, cât și cel al candidaților este mai mic din cauza concediilor. Dar anul acesta totul este diferit: statistica site-ului de căutare de lucru și angajare a personalului Rabota.md indică o activitate sporită a persoanelor care își caută un loc de muncă. Astfel, doar în luna iulie au fost înregistrate aproape 1 000 000 de accesări ale site-ului.

Dacă în luna mai utilizatorii au trimis peste 142 488 de CV-uri prin intermediul Rabota.md, în iunie numărul acestora a ajuns la 181 132 — un record absolut! — iar în iulie a scăzut ușor până la 150 788. În orice caz, în ambele luni de vară au fost trimise cu 50% mai multe CV-uri decât în iunie – iulie 2022.

În opinia managerului de proiect Rabota.md, Vladimir Boșneak, activitatea solicitanților poate fi influențată de faptul că alternativele de vacanță au devenit mai puține și mai scumpe: „Acum nu poți merge în Ucraina, Turcia a devenit semnificativ mai scumpă, alte destinații — la fel. În cadrul proiectului nostru JobJob, în care luăm interviuri de la angajații din Moldova și le publicăm pe TikTok, mulți dintre aceștia spun că nu vor pleca nicăieri în această vară”.

Tradițional, pe piața muncii din Moldova, în această perioadă sunt deosebit de solicitați muncitorii sezonieri — chelneri, barmani, personal de serviciu. În plus, companiile au nevoie și de manageri de vânzări, vânzători-consultanți, șoferi-expeditori, contabili și economiști. Aproape toate aceste specializări sunt solicitate și în rândul candidaților, astfel putem spune că cererea corespunde ofertei.

„O astfel de activitate a candidaților în timpul verii este un semn bun. Când candidații nu sunt siguri că își pot găsi o slujbă mai bună decât cea pe care o au în prezent, ei nu manifestă inițiativă și preferă să aștepte vremuri mai bune la locul de muncă actual”, a declarat Vladimir Boșneak.

Rabota.md oferă o soluție complexă pentru problema angajării și recrutării de personal în Moldova. Echipa portalului este mereu în pas cu tendințele și necesitățile candidaților și angajatorilor — astfel a apărut Lucru.md, unde este mult mai comod să cauți un loc de muncă aproape de casă. Astfel a apărut și aplicația JobJob și canalul de Telegram „Salarii în Moldova”, unde toate posturile vacante au salariul indicat. Acest lucru atrage mai mulți candidați și permite companiilor să ocupe mai repede pozițiile vacante.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Creştinii ortodocşi de stil vechi au intrat în Postul Sfintei Marii

Creştinii ortodocşi de stil vechi  intră de astăzi în Postul Adormirii Maicii Domnului, care va dura două săptămâni. Acest post e mai ușor decât Postul Paștelui, dar mai aspru decât al Nașterii Domnului și al Sfinților Apostoli.

Acest post este singurul dedicat Sfintei Marii, născătoarea Mântuitorului Iisus Hristos. Postul Sfintei Marii este aspru şi trebuie ţinut după rânduielile Postului Mare. În zilele de luni, miercuri şi vineri nu se mănâncă nimic până la asfințitul soarelui.

Marți şi joi se mănâncă doar legume fierte fără ulei, iar sâmbăta şi duminica sunt permise uleiul şi vinul. Potrivit tradiției populare, la începutul postului se scot fagurii de miere şi toţi ai casei trebuie să guste, pentru a fi feriţi de lupi şi de urşi. Această zi indicată şi pentru sfințirea ierburilor bune de leac.

Postul se va încheia în data de 28 august.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Divertisment

„Retrospectiva săptămânii” de la BAStv: alegerile locale, prețurile fructelor, festivaluri în Turcia și multe altele

„Retrospectiva săptămânii” – o secțiune în care postăm cele mai importante știri publicate pe site-ul nostru în ultimele 7 zile. Acest lucru te va ajuta să fii mereu la curent și să nu ratezi nimic important pentru tine.

Alegeri locale: câți primari și consilieri locali vor fi aleși în raionul Basarabeasca

În acest an, la alegerile locale generale din 5 noiembrie, vor fi aleși 898 de primari și 11 058 de consilieri locali. Dintre aceștia, 9 972 sunt consilieri sătești/orășenești și 1 086 raionali/municipali. Datele au fost comunicate de reprezentanții Comisiei Electorale Centrale (CEC) a Republicii Moldova, pe 8 august. Detalii aici.

Lista partidelor care vor putea participa la alegerile locale generale din 5 noiembrie

La alegerile locale generale din 5 noiembrie, pot participa 60 de partide politice, din cele 77 înregistrate de Agenția Servicii Publice. Anunțul a fost făcut de Comisia Electorală Centrală (CEC), care a făcut publică lista lor. Mai mult pe site.

În s. Carabetovca va fi organizată o Adunare Generală a locuitorilor

Primarul satului Carabetovca, Sergiu Răcilă, invită toți sătenii la Adunarea Generală a locuitorilor din Carabetovca. Evenimentul va avea loc duminică, 13 august, începând cu ora 14.00 în incinta Casei de cultură din localitate. Detalii pe site-ul nostru.

(FOTO) 8 august: Care sunt prețurile fructelor în Basarabeasca

Farmecul acestui sezon este multitudinea de fructe proaspete de care sunt pline piețele. Ca de obicei, producătorii se bucură atunci când reușesc să-și vândă producția la prețuri mari, iar cumpărătorii – când pot să-și facă plinul de vitamine cu bani puțini. Am dat o tură la Piața din Basarabeasca pentru a vedea cât costă fructele și legumele de sezon în această perioadă. Informații în plus.

Ansamblul „Lia” din s. Abaclia a participat la un festival internațional de dans

Ansamblul „Lia”, din satul Abaclia, a participat la Festivalul Internațional de dans popular din provincia Cappadocia, Turcia. Evenimentul a avut loc în perioada 27-31 iulie, în orașul Avanos. Detalii pe site.

(FOTO) Ansamblul de dans „Mărțișor” din s. Carabetovca a participat la un festival internațional de dans în Turcia

Ansamblul de dans „Mărțișor”, din s. Carabetovca, a participat la Festivalul Internațional de muzică și dans popular din provincia Atakum, Turcia. Evenimentul a avut loc în perioada 1–6 august, în orașul Samsun. Mai mult aici.

Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, tămăduitorul bolnavilor, numit și Pintilie Călătorul. În popor se mai spune că din această zi, vara începe, treptat, să cedeze locul toamnei. Cu această ocazie, în toate lăcașurile sfinte din țară sunt oficiate slujbe de pomenire. Detalii aici.

Cei care susțin redacția BAStv în realizarea comținuturilor de calitate, oferim un link către un articol despre cum se poate face acest lucru.

Asta este tot ce am vrut să vă reamintim. Sperăm să fie interesant. Urmărește publicațiile noastre și fii mereu la curent cu ceea ce se întâmplă!

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

În gimnaziul din s. Carabetovca va fi reabilitat blocul sanitar

În gimnaziul ”Ștefan cel Mare” din s. Carabetovca va fi reabilitat cu un nou bloc sanitar. Despre aceasta a anunțat primarul localității, Sergiu Răcilă, într-o postare pe Facebook. Este vorba despre programul ”Instituții de învățământ moderne”, finanțat de către Ministerul Educației și Cercetării și implementat de Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL).

Potrivit primarului, structurarea blocului sanitar este preconizată în trei părți: pentru băieți, fete și un compartiment pentru persoane cu dizabilități locomotorii.

Am primit confirmarea că proiectul nostru privind amenajarea blocurilor sanitare în interiorul Gimnaziului „Ștefan cel Mare”a fost aprobat spre finanțare. Valoarea proiectului 450.000 lei” a relatat primarul s. Carabetovca

Din această sumă, 95% vor fi finanțate de către minister, iar 5% o vor alcătui contribuțiile locale. Acest program este îndreptat spre reabilitarea, construcția și reparația blocurilor sanitare din instituțiile de învățământ primare, gimnaziale și liceale.

„Este un proiect așteptat încă din anul 2000 de elevi, profesori și vizitatorii gimnaziului. Noi sperăm foarte mult la finanțare” a menționat Sergiu Răcilă

Dosarele au fost evaluate de către specialiștii ONDRL timp de două săptămâni, în perioada 1 – 14 iulie. Programul este implementat până la sfârșitul anului 2023.

Autor: Lilia Zabolotnîi

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Divertisment

Atracțiile raionului Cimișlia, care merită vizitate

În raionul Cimișlia există multe locuri frumoase, pe care atât localnicii, cât și turiștii ar trebui să le viziteze. Astfel, dorim să vă arătăm câteva dintre locurile pitorești din raionul vecin. 

Piatra uriașă din s. Gura-Galbenei

În apropierea satului Gura-Galbenei se află o piatră pe cât de impunătoare ca mărime, atât și de misterioasă. Neobișnuirea pietrei constă în faptul că este greu de înțeles cum a ajuns ea acolo, deoarece în apropiere nu există locuri stâncoase. Suprafața sa superioară este netedă, fiind un loc de odihnă excelent pentru cei care doresc să exploreze zona și să se relaxeze. 

foto: hikeme.club

Mănăstirea Zloți

Mănăstirea Zloți a fost fondată în 1941 la inițiativa localnicilor Ilarion Ciobanu și Avtonom Căienereanu. În 1949, mănăstirea a fost închisă de autoritățile sovietice. Clădirea a fost transformată într-un grajd, iar chiliile – în depozite. În 1970, complexul mănăstiresc a fost complet distrus, iar piatra a fost folosită la construcția căii ferate. Restaurarea locașului a început în 1995. În prezent, mănăstirea este vizitată de zeci de enoriași.

foto: simpalsmedia.com

Vinăria Javgur

Vinăria Javgur a fost construită în anul 1957, în localitatea cu același nume. Crama este situată într-un loc foarte pitoresc, unde viile ocupă aproximativ 94 de hectare. Aici se produc mai multe tipuri de vin, precum Chardonnay, Sauvignon Blanc, Muscat, Pinot Gris, Merlot, Pinot Noir și Cabernet. Vinăria folosește o pivniță modernă pentru depozitarea și maturarea vinului, ceea ce conferă o răcire naturală a băuturilor. Vinurile Javgur au câștigat premii la diferite concursuri internaționale.

Foto: Facebook/ Vinăria Javgur

Sinagogă

Una dintre principalele atracții ale orașului Cimișlia este Sinagoga (casă de rugăciune evreiască). Clădirea a fost construită în 1924 și se întinde pe o suprafață de aproximativ 200 m². După război, aceasta a fost folosită ca Palat al Culturii. Din 1960, aici se află o școală de sport. Aceasta este o atracție foarte importantă, deoarece pe teritoriul Moldovei au mai rămas puține sinagogi.

Foto: jewishmemory.md

Hipodromul din Cimișlia

Creșterea cailor se practică în sudul Moldovei încă din cele mai vechi timpuri. În fiecare an, primăria locală organizează curse de cai, denumite „Cal bălan de Bugeac”. Organizatorii invită proprietarii de cai din diverse localități ale țării să participe la concurs. De obicei,  evenimentul are loc primăvara, în luna mai. Cursele au loc la Hipodromul orașului.

Sculptura „Sabia lui Ștefan cel Mare”

În Cimișlia, pe str. Ștefan cel Mare, a fost instalată o sculptură a sabiei marelui domnitor moldovean. Această sculptură constituie o reprezentare a sabiei, iar adevărata armă a domnitorului se află în Muzeul Topkapi din Istanbul. Sabia lui Ștefan cel Mare i-a fost oferită de către Papa Sixt al VI-lea, după Bătălia de la Vaslui , în semn de recunoaștere a rolului decisiv pe care l-a jucat Moldova în apărarea creștinismului.

Foto: Olga Gorban/Facebook

Curiozități despre raionului Cimișlia

  • Nicolae Dabija, un ilustru poet, prozator și politician moldovean, s-a născut în satul Codreni, r-nl Cimișlia.
  • Prima mențiune documentară a orașului Cimișlia datează din anul 1620.
  • Paleontologii sovietici au găsit 3,5 tone de oase de animale în raionul Cimișlia, care au aproximativ 5-7 milioane de ani. Acestea erau rămășițe de antilope, girafe, hiparioni. Unele dintre exponate pot fi văzute în Muzeul Național de Etnografie din capitală.
  • Din punct de vedere administrativ, satele Bogdanovca Nouă, Bogdanovca Veche și Dimitrovca sunt subordonate raionului Cimișlia.
  • Potrivit unei legende, toponimul „Cimișlia”, provine de la numele unui trib tătăresc, care ar fi colindat aceste meleaguri. În baza versiunii, Lia ar fi fost un nume turcesc de fată, iar Cimiș ar fi fost numele dat constructorilor și zidarilor din acea vreme. 
Foto: diez.md

sursa: diez.md

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

În Moldova a fost lansată harta interactivă a accidentelor rutiere

În Republica Moldova a fost creată o hartă interactivă. Aici se găsesc informații cu privire la accidentele rutiere, starea drumurilor, îmbrăcămintea rutieră. Anunțul a fost făcut pe 11 august de reprezentanții Poliției Republicii Moldova.

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) în comun cu Administrația de Stat a Drumurilor și SRL Royal Map au realizat amplasarea informației despre accidentele rutiere, pe Harta interactive

„Ca rezultat poate fi vizualizată informația actuală a datelor despre categoria, starea drumurilor, geometria, îmbrăcămintea rutieră, indicele de planietate și altele”, au comunicat reprezentanții Poliției.

Harta conține un motor de căutare unde pot fi vizualizate sectoarele de drum în funcție de poziția kilometrică și coordonatele geografice.

Harta are scopul de a crea o monitorizare geospațială prin implementarea și analiza sectoarelor de drum cu risc sporit de accidente rutiere și facilitarea comunicării cu alte instituții pentru schimbul de date dintre acestea privindrutieră, precum și dezvoltarea în continuare a rețelelor rutiere.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Ansamblul de dans „Mărțișor” din s. Carabetovca a participat la un festival internațional de dans în Turcia

Ansamblul de dans „Mărțișor”, din s. Carabetovca, a participat la Festivalul Internațional de muzică și dans popular din provincia Atakum, Turcia. Evenimentul a avut loc în perioada 1–6 august, în orașul Samsun.

Timp de cinci zile, dansatorii au bucurat spectatorii și vizitatorii cu un buchet de dansuri tradiționale și autentice, precum „Hora ca la sud”, „Ciuleandra”, „Țărăneasca de la Redi”, „Tropăita”, „7 pași”, „Moldoveneasca” și „Hora ca la Cimișlia”. Conducătorul artistic al ansamblului este Marian Răcilă

La festival au participat 10 colective artistice din diferite țări, precum Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Iran, Kazahstan, România, Rusia, Ucraina, dar și Republica Moldova. 

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼