Tariful ar putea crește până la 35 de lei, dacă Energocom va procura gaz la preț de piață, afirmă Vadim Ceban, președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz. După spusele președintelui, Energocom n-a stabilit prețul final, însă ar fi vorba de aproximativ 1000 de dolari pentru mia de metri cubi.
Din cauza tarifelor, consumatorii sunt nevoiți să renunțe la gazele naturale, din acest motiv Moldovagaz înregistrează o reducere considerabilă a consumului față de anul trecut.
„Nu suntem noi fericiți de aceste tarife, pentru că la noi consumul se reduce chiar în perioada de iarnă. Doar în luna noiembrie, la nivelul consumatorilor casnici avem o scădere a consumului de 30%. În special în sectorul rural, oamenii se adaptează la aceste circumstanțe și trec la combustibili alternativi, lemne, cărbune, sau pur și simplu consumă mai puțin”, a spus Vadim Ceban în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.
Președintele Moldovagaz spune că în lipsa gazului procurat de la Gazprom la un preț de 700-800 de dolari, vom procura gazul după prețul de pe piață, tariful căruia ar putea ajunge la 35 de lei.
„De la 1 ianuarie nu văd premise de micșoare a tarifului, cu părere de rău. Devierile tarifare pe care trebuie să le recuperăm din actualul tarif sunt în jur de 5 lei. În condițiile prețurilor de la bursă care sunt în prezent de 1400-1700 de dolari, asta deja înseamnă că tariful ar fi de 28 – 30 de lei, plus devierile financiare, ar fi un tarif de 33-35 de lei”, a mai spus președintele Moldovagaz.
Pentru consumul malului drept al Nistrului care după decizia luată de la Chișinău de a ceda volumul de 5,7 milioane de metri cubi pe zi, Moldovagaz procură gaz de la Energocom. Vadim Ceban spune că, deocamdată, prețul n-a fost stabilit, însă acesta este mai mare decât prețul oferit de Gazprom.
„Nu am încă datele referitor la preț, în următoarele zile le vom afla. Periodic acest preț se schimbă, pentru că fiecare punct de injectare, de exemplu fie conducta Iași-Ungheni – Chișinău, fie conducta transbalcanică, fiecare rută are costul propriu de transport. De aceea costul de procurare va fi aprobat de Energocom. Estimez că e vorba de 1000 de dolari, este aproximativ prețul de achiziție care este introdus acum în tarif și e vorba de media pe întregul an – 926 de dolari. Cred că de la Energocom prețul va fi tot în jurul acestei cifre”, a precizat Vadim Ceban.
Sărbătoarea Sf. Andrei, se deosebește de alte sărbători prin traditiile sale. Tinerii din echipa ”Cartierul Tineretului” au hotărât sa afle ce știu locuitorii raionului Basarabeasca despre obiceiurile sărbătorii. Detalii aflați din reportaj.
Sectorul agroalimentar primește o lovitură puternică din cauza secetii severe, crizei energetice și războiul din Ucraina. ExperțiiOrganizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite, subliniază că anul 2023, va fi greu pentru toți locuitorii R. Moldova.
Potrivit lor, producția de cereale în 2022 este evaluată cu peste 45% sub media ultimilor cinci ani, cel mai afectat fiind porumbul. Producția de culturi oleaginoase și leguminoase va scădea cu 26% și, respectiv, 45%.
Misiunea organizației subliniază că există riscuri pentru viitoarea recoltă, din motivul prețurilor și disponibilitatea îngrășămintelor și a produselor fitosanitare, totodată și lipsei de umiditate a solului.
„Sectorul agricol al Moldovei este afectat din cauza războiului din Ucraina, iar stresul sub care se află este amplificat de seceta severă care a lovit țara. Cu aceste date disponibile în urma evaluării, trebuie să ne asigurăm că nimeni nu este lăsat în urmă și mizăm pe sprijinul donatorilor pentru a susține micii producători vulnerabili și a continua să ajutăm Moldova în dezvoltarea unui sistem agroalimentar rezistent, durabil și verde”, – a declarat Raimund Jehle, Reprezentant aOrganizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor, Unite în Republica Moldova.
Pentru a minimiza efectele, experții vin cu intervenții de urgență pe termen scurt acestea sunt: tehnologii și practici de adaptare la schimbările climatice, îmbunătățirea sistemului de informare agricolă cu statistici și date de avertizare timpurie a secetei, integrarea fermierilor mici în sistemul de marketing.
ZeroFoodWaste este primul maraton online lansat de Banca de Alimente Moldova. Maratonul se va desfășura în perioada sărbătorilor de iarnă, 24 decembrie – 2 ianuarie. În acest proiect vor participa, 10 oameni, timp de 10 zile, care vor împărtăși propriile experiențe de reducere a risipei de alimente de acasă.
Scopul organizatorilor este să genereze diverse experimente despre cum să nu arunci mâncarea și despre cum să faci un bine atât ție, cât și oamenilor din jur tău, precum și planetei. În cadrul proiectului, se vor comunica și se vor promova experiențele autentice ale participanților, despre cum să arunce cât mai puțină mâncare la gunoi.
„Prevenirea risipei de alimente este încă un termen discutat în șoaptă în Moldova. Se aruncă însă mâncare la casele mici și la casele mari. În același timp, mii de oameni suferă de foame. Conștientizarea, educația, schimbarea de comportamente, discuția despre aceste fenomene la orice masă înseamnă mult”, – au specificat organizatorii maratonului online.
Marți, 13 decembrie, spitalele raionale vor fi dependente de Ministerul Sănătății și nu de autoritățile locale cum a fost până în prezent. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă de ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, și președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun.
„Obiectivul principal al acestui proiect este fortificarea spitalelor raionale, crearea premiselor pentru dotarea, finanțarea, îmbunătățirea managementului în spitalele raionale. Aceste modificări vor asigura un management eficient și o calitate sporită a serviciilor de care beneficiază cetățenii”, a menționat Dan Perciun.
„Cu regret, investițiile făcute astăzi de APL sunt derizorii. Este o descreștere a investițiilor făcute în toate spitalele raionale. În 2015, toate consiliile raionale au investit aproximativ 87 de milioane de lei în infrastructură, însă cu fiecare an această sumă a scăzut”, a declarat Ala Nemerenco.
Dronele în agricultură păreau un lucru de domeniul fantasticului în trecut. Astăzi, agricultorii pot renunța la tractoare și, cu ajutorul telefonului și dronelor, pot să-și ușureze munca, să-și salveze cultura și să economisească bani, dar și să scape de problema lipsei brațelor de muncă.
Drone în loc de tractoare
Boris Podlesnîi de la Stațiunea Didactică experimentală Chetrosu are în gestiune peste două mii de hectare de teren, pe care crește cereale. A auzit de la colegii agricultori că poate folosi dronele în loc de tractoare pentru distribuția diferitor substanțe. Așa că a încercat această metodă pe 100 de hectare de rapiță în vara 2022.
Pentru agricultor, era clar că planta deja crescuse prea mare pentru a băga tractorul în câmp. Era nevoie să o stropească cu insecticide și fungicide (substanțe chimice care luptă cu bolile parazitare ale plantelor cauzate de ciuperci microscopice precum mucegaiul și altele). „Pur și simplu o distrugeam”, explică agricultorul. Dar dacă nu o stropea, risca să rămână fără 70-80% din roadă, pentru că dăunătorii se înmulțeau repede și afectau rapița.
Pentru prima dată a decis să apeleze la serviciile unei companii care prestează asemenea servicii. A încheiat un contract cu firma, care a făcut măsurările și a creat planul lucrărilor. „Ei au început ziua și au terminat noaptea”, povestește agricultorul. „Băieții au lucrat atent. Principiul de lucru era clar. Au făcut un plan geometric, au acoperit toată zona. Au luat dintr-un capăt și au stropit fiecare mărunțiș. Au mers și peste cele mai slabe plante. Au acoperit tot. Nu era nici vânt, era un moment bun de lucrat”, își amintește Boris.
Agricultorul s-a convins că dronele, în comparație cu stropitoarele clasice, economisesc o cantitate importantă de apă. Cu stropitoarele folosea în jur de 200-300 de litri per hectar, în schimb cu dronele a utilizat între 10 și 20 de litri per hectar, în funcție de volumul lor.
„Ne dăm seama că dacă transportam apa la o distanță de 10 km, cheltuiam motorina”, explică agricultorul care a economisit 150 de litri de motorină. Anul acesta a fost o decizie bună, pentru că și prețul la motorină a crescut considerabil (18 lei – 5 octombrie 2021; 25.52 lei în 6 octombrie 2022).
„Cu tractoarele era să cheltuim mai mult”
„Prelucrarea unui hectar cu drona costă 216 lei. Cu tractoarele era să cheltuim mult mai mult.” Dacă ar face un calcul aproximativ, în total, a economisit aproape 15% din costurile pentru aceleași lucrări cu tractorul.
Agricultorul zice că nu poate folosi erbicide cu ajutorul dronelor, din cauza unei experiențe proaste din trecut. „În preajmă sunt diferiți agenți economici și am putea distruge plantațiile lor”, explică Podlesnîi. Într-un an a stropit terenurile cu erbicide cu ajutorul avioanelor. Dar substanța a ajuns pe un teren alăturat cu viță-de-vie, care a fost afectată grav de substanțe. Cazul a ajuns în instanța de judecată și, povestește agricultorul, a fost nevoit să plătească trei milioane de lei pentru daunele provocate. Tot atunci a descoperit că stropirea cu avioanele trebuia autorizată de mai multe instituții de stat.
Bărbatul remarcă și faptul că nu mai este nevoie să ai trei oameni care să vină la stropit: unul care conduce stropitoarea, unul care transportă apa și al treilea care e responsabil de substanțele chimice. E suficient un om care să poată opera drona.
Printre dezavantaje, Boris Podlesnîi enumeră prețul. Iar dacă vrei să închiriezi o dronă, uneori s-ar putea să fie nevoie să aștepți, întrucât compania ar putea avea și alte lucrări. „Plouă, nu plouă, e vânt sau nu, e înflorit, trebuie să dai cât mai curând cu substanțe. Pentru că sunt dăunători care trec din fază în fază și trebuie să acționezi cât mai rapid ca să nu distrugă planta, florile, dezvoltarea frunzelor”, explică Podlesnîi.
Din arhiva personală a agricultorului
Poate lucra și noaptea
Fermierul Maxim Vrabie din Criuleni face agricultură de cinci ani. Acesta gestionează un teren de circa 1.500 de ha pe care crește grâu, orz, porumb, dar și rapiță, floarea-soarelui. A folosit pentru prima dată dronele în 2020. Pentru el, dronele au fost foarte utile pentru pulverizarea erbicidului și insecticidului pe câmpurile de rapiță. Agricultorul de la Criuleni utilizează aceeași cantitate de insecticid, fie cu tractorul, fie cu drona. Diferența este în concentrația de substanță care ajunge pe plantă – cu dronele asta este mai puternică, pentru că se folosește mai puțină apă.
„Datorită dronei putem lucra în perioada imediată de după ploi, atunci când câmpul este în glod și nu permite intervenția altei tehnici. Așa economisim din timp, or cu stropitoarea trebuie să așteptăm până se usucă glodul. Mai mult, drona poate lucra și noaptea”, spune agricultorul. Cât despre investițiile în drone, agricultorul spune că pentru un agricultor mai mic ar putea fi un efort prea mare. „Pentru fermierii mari, ar fi o idee achiziționarea dronelor”, explică Maxim Vrabie.
Mai puține pesticide?
Simion Vornic din Basarabeasca face agricultură de 32 de ani. Produce grâu, orz, sorg, mazăre, floarea-soarelui și struguri.
Deja de trei ani zboară dronele pe câmpurile pe care le gestionează în Bașcalia, Basarabeasca și în Găgăuzia. Pe lângă economiile la motorină, agricultorul a remarcat că a folosit mai puține pesticide decât cu tractorul. „Putem economisi 30% de pesticide, care devin din ce în ce mai scumpe”, explică agricultorul. „Există mașini moderne care lucrează și mai repede. Avantajul față de tractoare aici este că poți lucra pe orice vreme.”
Dronă de capacitate mare. Foto: Irina Soltan
Totul este setat automat
Vitalie Secară este administratorul primei companii din Moldova care a primit permis pentru zboruri în scop agricol. A început activitatea în 2020, însă ideea a venit mai devreme, când căuta soluții pentru nucul de acasă, care începuse să fie afectat de dăunători. Vitalie s-a întrebat cum poate stropi copacul de la înălțime și a început să caute răspunsuri pe internet.
Vitalie Secară, managerul companiei „Dron Assistance S.R.L.” Foto: Irina Soltan
Astăzi are în dotare 12 drone de capacități diferite. Vitalie explică faptul că dronele pot să stropească câmpurile după ploi, pe pante înclinate, pot lucra și noaptea. „Sunt programate să îndeplinească comanda. Înălțimea, lățimea și suprafața pe care trebuie să o stropească sunt setate automat”, explică Secară.
Potrivit lui Secară, unul dintre cele mai importante aspecte în activitatea dronelor este că acestea stropesc foarte mărunt. „Picăturile mici formează un fel de nor, iar asta permite ca pesticidele să pătrundă mai bine în plantă. Nu se formează picături mari pe frunze așa cum se întâmplă la stropirea tradițională”, spune administratorul companiei.
Prețul unei drone care stropește cu un volum de 30 de litri ajunge la 20 de mii de euro. O dronă mai mică – 5 litri – costă în jur de cinci mii de euro. Pentru unii agricultori, prețul acesta este destul de ridicat, ceea ce ar putea să-i împiedice să recurgă la această soluție. Totuși, ar putea să beneficieze de servicii de stropire cu dronele de la companii, așa cum este cea a lui Secară. Prețul pentru chiria lor variază de la 180 lei până la 500 de lei pentru prelucrarea unui hectar.
Autorizație pentru zboruri
Totuși, agricultorii care decid să-și cumpere o dronă pentru stropire, trebuie să știe că nu pot, pur și simplu, să o ridice în aer și să stropească atunci când au nevoie. De fapt, este necesară o autorizație de la Autoritatea Aeronautică Civilă. Pentru a obține, trebuie să ai și următoarele acte:
1. avizul Ministerului Apărării Republicii Moldova
2. avizul Serviciului de Informații și Securitate
3. o poliță de asigurare de răspundere față de terțe persoane.
Potrivit inspectorului superior Anton Danici, în cadrul Direcției Operațiuni Zbor, Autoritatea Aeronautică Civilă, este nevoie de poliță de asigurare în situații de accidente. „Dacă cumva prin activitatea agricultorului și drona cauzează prejudicii terțelor persoane, de exemplu dacă se izbește de casa, automobilul cuiva, atunci polița de asigurare acoperă reparația”, explică specialistul. Este nevoie de avizul Ministerul Apărării, pentru că spațiul aerian național este în totalitate subordonat acestuia.
După ce a obținut autorizația, o copie ajunge la Întreprinderea de Stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian MOLDATSA. Respectiv, pilotul care urmează să conducă drona în aceeași zi face legătura cu MOLDATSA și anunță despre zbor. „În ziua când se execută zborul, itinerarul acestui pilot la distanță este activat. Toți utilizatorii de spațiu aerian, din aviația generală, sunt notificați ca să nu se producă conflicte aeriene”, explică inspectorul.
De asemenea, există și niște reguli de zbor. Înălțimea maximă admisă pentru aeronavele mici de filmare aeriană (dronele care filmează) este de 120 de metri. Pentru aeronavele care pulverizează în agricultură, înălțimea maximă admisă este de până la 20 de metri.
Dronă de capacitate mică care scanează și efectuează o hartă a terenului. Foto: Irina Soltan
„Dronele sunt viitorul”
Viorel Chivriga, expert economic în cadrul IDIS „Viitorul” spune că agricultura din Moldova încă folosește instrumentare vechi, iar asta prezintă riscuri mari.
„În agricultură este importantă fiecare clipă. Ai pierdut timpul, ai pierdut roada și ai pierdut banii.”, – Viorel Chivriga, expert economic.
Potrivit lui Chivriga, tehnologiile noi, așa cum sunt dronele, ajută agricultorii să economisească și rezolvă mai multe probleme mari. Printre ele se numără reducerea costurilor de producere, dar și problema legată de lipsa brațelor de muncă în satele Moldovei.
În afară de posibilitatea prelucrării terenurilor, dronele sunt folosite și la monitorizarea stării plantelor. „Poți vedea consumul plantelor de substanțe nutritive. Se vede pe partea vegetală a plantei”, explică Chivriga. Acesta spune că nu e nevoie ca fiecare agricultor să-și cumpere drone. „Dacă în localitate va exista un antreprenor cu dronă pentru monitorizarea culturilor agricole și una pentru prelucrare, el ar putea oferi servicii nu doar pentru cei din localitate, dar și pentru vecini sau pentru raion.”
Totuși, nu se știe câți agricultori din Republica Moldova folosesc dronele în agricultură. Potrivit reprezentantului Autorității Aeronautice, au fost emise în jur de 30 de autorizații pentru zboruri în agricultură, pentru anul 2022. Totuși, asemenea lui Vitalie Secară, un om care are autorizație de zbor poate presta servicii mai multor agricultori. De exemplu, în 2021 Vitalie Secară a prestat servicii de stropire în agricultură la 62 de agricultori.
„Dronele sunt viitorul agriculturii și nu numai. Este o descoperire tehnologică în economia noastră”, spune Viorel Chivriga, de la IDIS „Viitorul”. Potrivit expertului, cei care folosesc dronele sunt tinerii, iar acesta ar fi un semn că apar noi generații de fermieri. „Moldova are nevoie de astfel de tineri profesioniști pentru a schimba agricultura.”
La 14 decembrie, va avea loc o nouă ședință ordinară a Consiliului Raional (CR) Basarabeasca. În ordinea de zi, vor fi discutate 15 chestiuni.
Consilierii vor discuta executarea și modificările bugetului pentru anul 2022, vor aproba noul buget pentru anul 2023. Se va executa deciziile CR și modifica unele din ele. De asemenea vor aproba programul de activitate al Consiliului Raional Basarabeasca pentru trimestrul I al anului 2023. Se va pune în discuție, și transmiterea în gestiune, prin contract de comodat, a unui bun imobil și aprobarea graficului concediilor de odihnă pentru anul 2023.
În această ședință vor fi discutate acorduri de parteneriat și câteva programe de sănătate, cu privire la prevenirea și controlarea infecției HIV/SIDA și alte infecțiuni cu transmitere sexuală pentru anii 2022-2025.
În Republica Moldova, una dintre două femei a suferit de violență fizică din partea soțului sau a partenerului, fiecare a doua femeie a fost lovită cu pumnul, fiecare a patra a fost bătută sau lovită cu piciorul, iar două dintre cinci femei au fost agresate verbal sau umilite.
Penru a combate stereotipurile de gen și a violenței în bază de gen, la 10 decembrie, în Chișinău, sa desfășurat un joc intelectual, în cadrul campaniei ,, 16 zile de Activism pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor și Fetelor’’.
Jocul ,,Să fii egal e inteligent” a adunat 30 de femei și bărbați, membrii ai Cluburilor taților din Fălești și Strășeni, persoane cu dizabilități și influenserii implicați în activitățile programului regional ,, Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violențe în bază de gen”. Participanții au format cinci echipe și timp de un minut au trebuit să găsească, pe rând, răspunsul la fiecare din cele 36 de întrebări legate de egalitatea de gen.
Programul a fost organizat de UN Women și UNFPA, membrii ONU cu sprijinul Uniunii Europene.
În fiecare iarnă, oamenii se împart în două categorii: cei care aleg brad natural și cei care aleg brad artificial. Iar pentru persoanele care fac parte din a doua categorie, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, a pregătit o listă de recomandări, care vor fi utile în procesul selectării și achiziționării pomului de Crăciun artificial și a decorațiunilor de iarnă.
Rafturile magazinelor specializate sunt pline de decorațiuni de Crăciun și brazi artificiali, unii dintre ei fiind deja împodobiți. Din motiv că există o mulțime de produse de acest fel necalitative, care pot dăuna sănătății, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor ne îndeamnă să fim vigilenți în momentul procurării acestora și vine cu o serie de recomandări :
Să ne asigurăm că temelia bradului este dreaptă și că are suficientă stabilitate pentru a susține greutatea pomului artificial;
Să ne asigurăm că nu persistă miros specific de substanțe chimice, întrucât materialul unui brad de calitate inferioară poate elimina, mai ales sub influența luminii, dar și a lumânărilor, substanțe chimice nocive;
Să verificăm dacă culoarea decorațiunilor de brad, cât și a crengilor acestuia se va menține pe toată durata de exploatare. Acest aspect poate fi controlat prin trecerea ușoară a mâinii printre ramuri;
Să respectăm indicațiile producătorului privind modul și locul de amplasare;
Să evităm procurarea decorațiunilor din sticlă, pentru a preveni eventuale accidente;
Să evităm procurarea decorațiunilor compuse din mai multe părți mici care ar putea fi periculoase pentru copii, dar și pentru animalele de companie;
Să nu uităm că decorațiunile pentru pomul de Crăciun nu sunt considerate jucării pentru copii, în sensul Reglementării Tehnice privind siguranța jucăriilor și prin urmare, acestea nu dispun de declarație de conformitate și nu sunt supuse evaluării conformității obligatorii care să asigure inofensivitatea acestora.
Pentru a compensa prețurile la medicamente, în anul 2023, vor fi alocați aproximativ un miliard de lei, a declarat Ministerul Sănătății, Ala Nemerenco. Totodată, ministra a precizat că de rând cu medicamentele, vor fi compensate și unele dispozitive medicale.
Autoritățile din sănătate au eleborat unmecanism de formare a prețurilor la medicamentele înregistrate de producătur. În opinia experților din domeniu, măsura este necesară pentru a nu admite creșteri nejustificate și pentru a extinde piața farmaceutică.
Amintim că potrivit informațiilor oficiale, în acest an, prețurile la medicamente au crescut cu 3,5 la sută, mult sub rata inflației.
Noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații de pe dispozitiv. Consimțământul permite prelucrarea datelor personale, precum comportamentul de navigare sau identificatori unici pe acest site, și afișarea reclamelor personalizate sau nepersonalizate. Refuzul sau retragerea acordului poate afecta anumite funcții și servicii opționale.
Mai jos poți accepta sau alege separat scopurile și furnizorii. Alegerea se aplică numai acestui site. Poți modifica setările și retrage acordul oricând, folosind controalele din politica de cookie-uri sau butonul de setări cookie din partea de jos a ecranului.
Necesare
Întotdeauna active
Funcționarea, securitatea și memorarea alegerilor tale. Aceste tehnologii nu activează analiza vizitelor sau publicitatea.
Preferințe
Setări opționale pentru experiența de navigare. Nu activează statistica sau publicitatea.
Statistică
Google Analytics măsoară utilizarea site-ului numai cu acord. Funcțiile publicitare și Google Signals sunt dezactivate în integrarea site-ului.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Conținut extern și marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.