Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) De la idee la creștere: întâlnirea de afaceri a reunit antreprenorii din Basarabeasca și Cimișlia

Pe 26 august, la Complexul Agroturistic „Zloți” a avut loc o întâlnire a antreprenorilor din raioanele Basarabeasca și Cimișlia, organizată de redacția BAStv cu sprijinul SIDA.

La eveniment au participat circa 20 de persoane — antreprenori activi, dar și cei care planifică să-și lanseze propria afacere. Printre participanți s-au numărat reprezentanți ai diferitor domenii: comerț, industria de frumusețe, construcții, producerea și vânzarea mobilei, apicultură, servicii foto-video, cofetărie și altele.

Momentul central al întâlnirii a fost trainingul „De la idee la creștere: cum să planifici strategic o afacere de succes”, susținut de experta în domeniul antreprenoriatului Inga Covalciuc.

Participanții au făcut cunoștință cu bazele planificării strategice, și-au analizat modelele de afaceri folosind metoda Business Model Canvas, au identificat factorii cheie de creștere și pașii prioritari pentru lunile și anii următori. O atenție deosebită a fost acordată rolului antreprenorului ca lider și tehnicilor de stabilire a priorităților.

La finalul întâlnirii a avut loc o sesiune Mastermind, în cadrul căreia fiecare participant și-a prezentat obiectivul principal și provocările actuale, a primit feedback de la expertă și sfaturi practice de la colegi.

Întâlnirea a devenit o platformă excelentă pentru schimb de experiență, idei și crearea de noi parteneriate între antreprenorii celor două raioane.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Incendiile de vegetație uscată, un pericol major în raionul Basarabeasca. Pompierii fac apel la cetățeni

Temperaturile caniculare și vântul puternic sporesc riscul de incendii de vegetație în raionul Basarabeasca. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin Secția Situații Excepționale Basarabeasca, avertizează locuitorii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare pentru a preveni tragediile.

Statisticile recente arată că, la nivel național, numărul cazurilor de ardere a vegetației uscate este în creștere, multe dintre ele provocate de acțiuni de igienizare necontrolată a terenurilor sau de incendieri intenționate. În lipsa măsurilor de protecție, aceste arderi pot duce la propagarea rapidă a focului spre gospodării, adăposturi de animale sau chiar zone forestiere, generând pagube materiale majore și risc pentru viața oamenilor.

Specialiștii atenționează că lichidarea focarelor necesită eforturi considerabile, iar consecințele incendiilor sunt grave: solul își pierde fertilitatea, flora și fauna sunt afectate, iar poluarea mediului se accentuează.

Pentru a evita asemenea situații, pompierii recomandă cetățenilor:

  • să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt;
  • să nu aprindă vegetația uscată sau resturile menajere în apropierea gospodăriilor ori a materialelor combustibile;
  • să nu lase focul nesupravegheat;
  • să nu arunce mucuri de țigară sau chibrituri aprinse pe sol;
  • să supravegheze copiii și să le interzică jocul cu surse de foc;
  • să anunțe imediat serviciile de urgență la numărul 112 în caz de incendiu.

„Respectând măsurile de prevenire a incendiilor, vă protejați viața și bunurile materiale”, transmit pompierii din Basarabeasca.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(VIDEO) Urmărire ca în filme la Bașcalia: adolescent de 15 ani, prins de polițiști în timp ce conducea o motocicletă fără permis

O scenă ca în filme s-a petrecut pe 24 august, în satul Bașcalia din raionul Basarabeasca. Un adolescent de 15 ani, aflat pe o motocicletă neînmatriculată, fără cască de protecție și fără permis de conducere, a încercat să fugă de polițiști.

În timpul intervenției, unul dintre agenți a ieșit pe geamul mașinii de serviciu și l-a prins de umeri pe tânăr, reușind să-l oprească. În acel moment, motocicleta s-a ridicat pe o roată, iar imaginile surprinse au devenit rapid virale pe rețelele de socializare.

Potrivit Poliției, motocicleta a fost ridicată, iar părinții adolescentului riscă o amendă. Oamenii legii îi îndeamnă pe părinți să-și supravegheze copiii și să nu le permită să conducă vehicule fără a avea permis sau înainte de a atinge vârsta legală.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(VIDEO) Știri Alternative cu traducere mimico-gestuală – 23 august – Media TV Cimișlia

Stirile Alternative in limbajul mimico-gestual din 23 august 2025, realizate de MEDIA TV Cimișlia în cadrul proiectului finanțat din Fondul de susținere al mass media al Ministerului Culturii din Republica Moldova.

Subiectele principale:

  • Ansambluri din raionul Cimișlia  la BelEU Fest 2025
  • Cimislienii la Valenii de Munte, Romania
  • Muzeul din Cimișlia- platou de filmare al artiștilor
  • Masaj cu sens, afacere de succes in Drochia
  • La sfat cu antreprenorii din Taraclia
  • Curse de cai in Basarabeasca
  • Stația de epurare din Comrat –in atenția cetățenilor.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Recenzii Util

„Retrospectiva săptămânii” de la BAStv: Vizita ministrului Bolea în Basarabeasca, elevi în clasa întâi, sesiuni de informare pentru părinți și altele

„Retrospectiva săptămânii” – o secțiune în care publicăm cele mai importante știri apărute pe site-ul nostru în ultimele 7 zile. Acest lucru te va ajuta să fii mereu la curent și să nu ratezi nimic important pentru tine.

Câți elevi vor păși în clasa I în raionul Basarabeasca
Începând cu luna martie a anului curent, părinții preșcolarilor au început să-și înscrie copiii la școală. Procesul de înmatriculare în clasa întâi continuă încă în unele instituții de învățământ din raionul Basarabeasca. Detalii aici.

Ședințe publice dedicate autismului în Carabetovca și Iordanovca. Părinții sunt invitați să participe
Pe 27 august 2025, în raionul Basarabeasca vor avea loc două ședințe publice informative dedicate autismului și sprijinului pentru copiii cu nevoi speciale. Evenimentele sunt organizate cu scopul de a informa și sensibiliza comunitatea cu privire la provocările și soluțiile legate de integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale. Aflați mai mult.

(FOTO) Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, în vizită la Basarabeasca
Vicepremierul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a efectuat astăzi o vizită în raionul Basarabeasca, unde a evaluat impactul mai multor proiecte realizate prin programele guvernamentale „Satul European” (edițiile I și II), „Satul European Expres” și „Europa este aproape”. Află mai mult.

(FOTO) Echipa din Sadaclia, campioană la Turneul Regional de Volei „Leovenii de pretutindeni”
Pe 16 august, sala de sport a Liceului Teoretic „Constantin Spătaru” din Leova a găzduit Turneul Regional de Volei „Leovenii de pretutindeni”, competiție care a adunat echipe din Cantemir, Sadaclia și două formații din Leova. Vedeți imagini de la eveniment.

Xenia Deli, originară din Basarabeasca, donează 10.000 de euro pentru copiii cu dizabilități din Hâncești
Modelul internațional Xenia Deli, originară din orașul Basarabeasca și cunoscută pentru colaborările sale cu cele mai mari branduri din lume, a făcut un gest impresionant de solidaritate: a donat 10.000 de euro Centrului „Pasărea Albastră” din Hîncești, unde sunt îngrijiți copii și adulți cu dizabilități. Mai multe detalii.

Cei care susțin redacția BAStv în realizarea conținuturilor de calitate, oferim un link către un articol despre cum se poate face acest lucru.

Asta este tot ce am vrut să vă reamintim. Sperăm să fie interesant. Urmărește publicațiile noastre și fii mereu la curent cu ceea ce se întâmplă!

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Sondaje

(HARTĂ INTERACTIVĂ) Ce crede diaspora din Basarabeasca despre alegerile parlamentare

Mii de moldoveni locuiesc temporar sau permanent peste hotare. Mulți dintre ei continuă să fie implicați în viața politică a țării, chiar dacă sunt departe. Redacția BAStv a realizat un sondaj printre locuitorii raionului Basarabeasca, care locuiesc și muncesc acum în diverse țări ale lumii. Echipa a decis să afle dacă intenționează să voteze la alegerile parlamentare, cât de important consideră să fie auzită vocea diasporei și ce schimbări își doresc în Moldova după scrutin. Răspunsurile lor pot fi explorate pe harta interactivă.

Cu ajutorul marcajelor puteți trece de la un respondent la altul, iar apăsând pe semnul „plus” citiți răspunsul complet al fiecărui participant la sondaj.

Acest material este realizat în cadrul proiectului „Mass-media locală din Basarabeasca pentru valori europene”, implementat de redacția BAStv, cu sprijinul financiar al Ambasadei Cehiei în Republica Moldova.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Moldova

Granturi pentru proiecte realizate de moldoveni din diaspora. Un nou program aprobat de Guvern

Guvernul a aprobat pentru următorii trei ani un nou program de finanțare nerambursabilă destinat implicării cetățenilor Republicii Moldova stabiliți peste hotare. Programul „Diaspora Engagement Hub” (DEH) are ca scop sprijinirea inițiativelor educaționale, culturale și civice ale diasporei.

Prin intermediul DEH, asociațiile și centrele educaționale din diasporă vor putea accesa până la 100 de mii de lei pentru proiectele depuse individual, iar proiectele realizate în parteneriat cu organizațiile din Republica Moldova vor beneficia de finanțări de până la 150 de mii de lei. Domeniile eligibile sunt educația, cultura și implicarea civică.

Programul include sprijin pentru predarea limbii române, finanțarea proiectelor culturale, activități pentru copii și tineri din diasporă, dar și stimularea parteneriatelor dintre comunitățile de peste hotare și organizațiile din Moldova. O noutate este faptul că proiectele vor putea fi implementate nu doar peste hotare, ci și pe teritoriul Republicii Moldova.

Considerăm, întotdeauna, că ai noștri sunt plecați peste hotare temporar. De aceea, organizăm evenimente și programe ca să facem posibilă revenirea lor acasă, cât mai curând”, a declarat premierul Dorin Recean în cadrul ședinței de Guvern.

Programul DEH a fost lansat în 2016, iar până în prezent au fost finanțate peste 170 de proiecte realizate de reprezentanți ai comunităților diasporale.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, în vizită la Basarabeasca

Vicepremierul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a efectuat astăzi o vizită în raionul Basarabeasca, unde a evaluat impactul mai multor proiecte realizate prin programele guvernamentale „Satul European” (edițiile I și II), „Satul European Expres” și „Europa este aproape”.

În cadrul vizitei, oficialul s-a întâlnit cu localnicii și reprezentanții autorităților publice locale din satele Sadaclia, Abaclia și Iordanovca, unde au fost discutate rezultatele obținute și noile posibilități de atragere a investițiilor.

În satele Abaclia și Iordanovca urmează să fie modernizate sectoare de drum prin programul „Europa este aproape”, ceea ce va îmbunătăți accesul pentru aproximativ 4 mii de locuitori. La Iordanovca este în curs instalarea unei centrale electrice fotovoltaice pe terenul agricol al satului, iar la Abaclia se construiește o rețea de apeduct cu o lungime de aproape 20 km. Tot aici este elaborat Planul Urbanistic General, care va contribui la o dezvoltare mai organizată a localității.

În satul Sadaclia, la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” a fost instalat un gard de 340 de metri, oferind mai multă siguranță pentru cei circa 330 de elevi și 40 de angajați. Localitatea va beneficia, de asemenea, de o centrală fotovoltaică pentru stația de pompare a apei, de care vor profita direct peste 350 de locuitori, 8 instituții publice și 3 agenți economici.

Potrivit vicepremierului Bolea, aceste proiecte reprezintă pași importanți pentru dezvoltarea durabilă a satelor din sudul țării, prin investiții în infrastructură, energie verde și servicii publice.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Moldova

Xenia Deli, originară din Basarabeasca, donează 10.000 de euro pentru copiii cu dizabilități din Hâncești

Modelul internațional Xenia Deli, originară din orașul Basarabeasca și cunoscută pentru colaborările sale cu cele mai mari branduri din lume, a făcut un gest impresionant de solidaritate: a donat 10.000 de euro Centrului „Pasărea Albastră” din Hîncești, unde sunt îngrijiți copii și adulți cu dizabilități.

Donația a fost realizată prin intermediul Svetlanei Sainsus, cofondatoarea platformei Caritate.md, cu care Xenia a luat legătura pentru a direcționa ajutorul acolo unde este cea mai mare nevoie.

Binele nu se face mereu în liniște. Xenia este o persoană extrem de modestă, dar eu am insistat ca această donație să fie făcută publică, pentru că fiecare gest contează și poate inspira pe alții să ajute”, a declarat Svetlana Sainsus.

Nu este pentru prima dată când Xenia Deli se implică în cauze umanitare. În trecut, ea a donat 30.000 de euro pentru tratamentul unei fetițe bolnave de cancer, salvându-i viața.

Svetlana Sainsus a transmis un mesaj de mobilizare către persoanele publice și cei care au reușit în viață:

Îi chem pe toți cei cunoscuți, respectați sau urmăriți de sute de mii de oameni să facă din popularitatea lor o punte către fapte bune. Copiii și oamenii din centre ca „Pasărea Albastră” au nevoie de noi. Adevărata valoare a succesului stă în cât bine putem lăsa în urmă.

Cei care doresc pot continua să sprijine beneficiarii Centrului „Pasărea Albastră” prin donații directe pe platforma caritate.md.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Moldova

Vânătoarea în zona de frontieră, permisă doar cu aviz special. Care sunt condițiile impuse de autorități

Sezonul de vânătoare, deschis oficial la 15 august și valabil până la 31 martie 2026, vine cu reguli stricte pentru zonele de frontieră. Aici, vânătoarea este permisă doar pe baza unui aviz special și a unui act de identitate.

Documentul poate fi obținut online prin platforma „e-Permis”, disponibilă pe site-ul instituției, și este obligatoriu nu doar pentru vânători, ci și pentru locuitorii din aceste zone.

Autoritățile avertizează că respectarea regulilor este esențială. Vânătorii trebuie să se limiteze strict la sectorul de frontieră și intervalul de timp prevăzut în aviz. Este interzisă vânătoarea la mai puțin de 1.000 de metri de graniță, traversarea frontierei în timpul urmăririi vânatului sau folosirea armei peste hotar. Activitatea este permisă exclusiv pe timp de zi.

Totodată, persoanele care obțin avizul sunt obligate să anunțe sectorul Poliției de Frontieră despre începerea și finalizarea vânătorii, precum și despre eventualele incidente.

Cei care nu respectă regulile riscă sancțiuni contravenționale sau chiar penale”, a declarat Vadim Sorbalo, șef adjunct al Direcției regim și ordine publică din cadrul Poliției de Frontieră.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼