Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Gimnaziu din Bașcalia va fi transmis gratuit în gestiunea primăriei

Pentru prima dată în raionul Basarabeasca, edificiul unei instituții de învățământ va fi transferat cu titlu gratuit în proprietatea unei primării locale. Printr-un proiect de decizie al Consiliului Raional, s-a propus susținerea demersului Primăriei Bașcalia și a Consiliului Sătesc din 6 martie, care au solicitat transmiterea în proprietatea primăriei a clădirii gimnaziului „Marcu Tarlev” din sat, împreună cu cele două construcții auxiliare.

În baza Hotărârii de Guvern nr. 901/2015, președintele raionului Basarabeasca va fi responsabil de organizarea procesului de predare-primire. O comisie specială, formată din reprezentanți ai autorităților raionale și locale, va asigura transmiterea bunului imobil, iar Direcția Învățământ se va ocupa de includerea investițiilor realizate până acum în balanța contabilă a Primăriei Bașcalia.

Primarul satului Bașcalia, Ilie Cernăuțan, a subliniat în cadrul ședinței că administrația publică își asumă întreținerea și modernizarea instituției, conform standardelor impuse.

Șefa Direcției Învățământ Ecaterina Pascal a confirmat că această schimbare nu va afecta procesul educațional, deoarece gimnaziul va rămâne sub coordonarea autorităților responsabile de educație.

Consilierii raionali au aprobat în unanimitate transmiterea, cu titlu gratuit, din proprietatea publică a Consiliului Raional Basarabeasca în proprietatea publică a satului Başcalia, a clădirii Instituției Publice Gimnaziul „Marcu Tarlev” din s. Başcalia.

Autoare: Ludmila Podgurschii

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Mărțișorul Sportiv 2025 continuă: Află cine au fost câștigătorii probelor de volei

Competiție acerbă, echipe motivate și un public entuziast – așa au arătat zilele de 15 și 16 martie la Complexul Sportiv Gura Galbenei, unde s-au desfășurat probele de volei feminin și masculin din cadrul Lunarului Sportiv de Tineret. Evenimentul, parte a Turneului Raional „Mărțișor-2025”, a reunit sportivi din mai multe localități ale raionului Cimișlia, care au concurat pentru primele locuri.

Primele probe de volei au avut loc pe data de 15 martie, eveniment în cadrul căruia sportivele au demonstrat că, pentru ele, voleiul este mai mult decât un joc – este despre caracter, spirit de echipă și comunitate.
În prima zi a competiției, sportivele au demonstrat că voleiul este mai mult decât un simplu joc – este un test de caracter, spirit de echipă și determinare.

Echipa Primăriei Cimișlia a dominat turneul, reușind să obțină primul loc datorită coeziunii de echipă și a tehnicii de joc. Pe locul II s-a clasat echipa din Gura Galbenei, care a dat dovadă de ambiție și tenacitate, iar locul III a fost ocupat de echipa Școlii Sportive Cimișlia.

În cadrul turneului, au fost premiate și cele mai bune jucătoare, care au demonstrat abilități remarcabile pe teren. Titlul de cea mai bună apărătoare a fost acordat Loredanei Carajea, de la Școala Sportivă Cimișlia. Luciana Radu, din Cimișlia, a fost desemnată cea mai bună pasatoare, iar Valentina Anghel, tot din Cimișlia, a primit titlul de cea mai bună atacantă.

Ziua de 16 martie a adus o premieră pentru voleiul masculin din Cimișlia – pentru prima dată în ultimii zece ani, turneul a reunit zece echipe din întreg raionul, demonstrând interesul crescând pentru acest sport. Atmosfera a fost una incendiară, fiecare meci fiind disputat cu intensitate și dorință de victorie.

La turneu au participat echipe din Bogdanovca Veche, Lipoveni, Sagaidac, Hârtop, Gura Galbenă, Porumbrei, Mihailovca, echipa Primăriei or. Cimișlia, precum și elevii de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” și Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Cimișlia

După o serie de confruntări spectaculoase, echipa Primăriei Cimișlia a reușit să obțină și la proba masculină același rezultat impresionant, clasându-se pe locul I. Pe locul II s-au poziționat jucătorii din Bogdanovca Veche, iar locul III le-a revenit sportivilor din Lipoveni.

Performanțele individuale au fost, de asemenea, recunoscute în cadrul competiției. Pavel Svet, din Lipoveni, a fost desemnat cel mai bun apărător, în timp ce Tcacenko Artiom, din Bogdanovca Veche, a obținut titlul de cel mai bun pasator. Distincția pentru cel mai bun atacant i-a revenit lui Vasile Pogosa, din Cimișlia.

La finalul probelor, toți câștigătorii au fost recompensați cu diplome, medalii și premii bănești, în semn de apreciere pentru efortul manifestat și pentru performanța de care au dat dovadă.

Turneul „Mărțișor-2025”, afirmă organizatorii, este mai mult decât o competiție – este o oportunitate de a consolida legăturile dintre comunități, de a promova valorile sportului, cum ar fi spiritul de echipă, perseverența, pasiunea pentru sport și respectul, precum și de a evidenția potențialul tineretului din raion.

Secția Cultură, Tineret și Sport Cimișlia a salutat efortul tuturor participanților și a subliniat importanța susținerii unor astfel de inițiative:

„ Evenimente ca acesta demonstrează că investiția în tineri și în activități comunitare este esențială pentru dezvoltarea armonioasă a întregii regiuni.”

Lunarul Sportiv de Tineret continuă cu probele de tenis de masă (22 martie) și minifotbal (24 martie). Organizatorii îi îndeamnă pe toți doritorii să participe activ și să susțină sportivii locali, contribuind astfel la promovarea unui spirit competitiv sănătos.

Autor: Virineia Carapirea

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Focar de rujeolă la Cimișlia: 8 cazuri de îmbolnăvire confirmate și alte 13 suspecte

Un focar de rujeolă a fost confirmat în raionul Cimișlia, unde au fost înregistrate opt cazuri de îmbolnăvire și alte treisprezece cazuri suspecte. În acest context, autoritățile locale s-au întrunit pentru a adopta măsuri stricte de prevenire a răspândirii virusului și pentru intensificarea procesului de vaccinare.

La data de 17 martie 2025, Consiliul de Sănătate Publică al raionului Cimișlia s-a întrunit într-o ședință de urgență, după ce au fost confirmate opt cazuri de rujeolă și alte treisprezece cazuri suspecte în rândul copiilor din localitățile Cimișlia, Porumbrei, Zloți, Codreni și Sagaidacul Nou. Toți pacienții, cu vârste cuprinse între 2 și 17 ani, au fost internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, unde primesc îngrijiri medicale.

Pentru a limita răspândirea virusului, autoritățile au decis să intensifice vaccinarea copiilor nevaccinați, să comunice activ cu părinții reticenți față de vaccinare – individual, în grup sau prin intermediul mass-media – și să monitorizeze atent contacții celor infectați. De asemenea, se vor efectua vizite regulate, minimum o dată la 3-4 zile, la domicilii și zilnic în colectivitățile afectate. Persoanele care au intrat în contact cu bolnavii vor fi supravegheate medical timp de 21 de zile.

Rujeola – o boală contagioasă, dar care poate fi prevenită

Rujeola este o boală infecțioasă extrem de contagioasă, care poate fi prevenită prin vaccinare. Simptomele apar, de regulă, la 10-12 zile după expunere și includ febră ridicată, tuse, rinoree, conjunctivită și o erupție cutanată roșie caracteristică, care se extinde treptat pe întregul corp. În cazurile severe, boala poate duce la complicații grave, precum pneumonie, infecții ale urechii, surditate, encefalită sau chiar deces.

Medicii atrag atenția că nu există un tratament specific pentru rujeolă, iar singura metodă eficientă de prevenire este vaccinarea. Schema națională de imunizare prevede administrarea a trei doze ale vaccinului rivalent, care protejează împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei (ROR): prima la vârsta de un an, a doua la șapte ani și ultima la 15-16 ani.

În ultimele luni, numărul cazurilor de rujeolă a crescut constant. În ianuarie, au fost raportate trei cazuri, dintre care două într-o familie revenită din România, iar în februarie, alte patru, inclusiv în rândul unor copii care nu își finalizaseră schema de imunizare.

În anul 2024, rata de vaccinare a copiilor de un an a fost de 84,1%, ușor mai scăzută comparativ cu 2023, când era de 85%. În schimb, rata de imunizare în rândul copiilor de șapte ani a crescut la 93,9% (față de 92,7% în 2023), iar în cazul adolescenților de 15 ani, a ajuns la 93,6%, marcând o ușoară creștere față de anul precedent, când rata de vaccinare la această ctegorie de vârstă era 92,3%.

În 2024, la nivel național, au fost înregistrate peste 200 de cazuri de rujeolă, majoritatea în Chișinău, Sîngerei și Strășeni. Epidemiologii avertizează că lipsa vaccinării poate duce la noi focare. Prin urmare, părinții sunt îndemnați să respecte calendarul național de imunizare.

Autoritățile recomandă părinților să se informeze din surse sigure despre importanța vaccinării și să își protejeze copiii împotriva rujeolei. În cazul apariției simptomelor specifice, este esențial ca pacienții să se adreseze de urgență medicului, pentru a preveni complicațiile și răspândirea bolii.

Sursa foto: Pagina de Facebook Consiliul Raional Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Consiliul Raional Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Consiliul Raional Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Consiliul Raional Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Consiliul Raional Cimișlia

Autor: Virineia Carapirea

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
În esență Social

(VIDEO) Experta în educație Natalia Grîu, despre alfabetizarea informațională și cum să educăm oameni cu gândire critică

În cadrul acestei ediții de Podcast CuMinte am discutat cu experta în educație Natalia Grâu despre alfabetizarea informațională în Republica Moldova, instrumentele și tehnicile care pot fi utilizate în instituțiile de învățământ pentru a evalua critic conținuturile media, dar și cum să devenim consumatori mai responsabili de informație.

Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR). Opiniile exprimate în acest material nu reprezintă neapărat cele ale IWPR sau ale partenerilor săi.

Studioul Podcastului cuMINTE a fost creat datorită proiectului regional „Reziliența societății civile și răspunsul mass-media la războiul din Ucraina”, finanțat de Uniunea Europeană/ European Union in the Republic of Moldova și implementat în parteneriat cu Prague Civil Society Centre și Netherlands Helsinki Committee.

Categorii
În esență Social

(VIDEO) Podcast cuMINTE – Ștefan Popov: de ce oamenii cred în conspirații și neagă adevărul științific

În cadrul acestei ediții de Podcast CuMinte am discutat cu psihoterapeutul Ștefan Popov despre un fenomen social vechi, dar care a luat amploare, în ultimii ani, din cauza online-ului, și anume: de ce mulți oameni cred ușor în conspirații, misticism și neagă dovezile științifice, adevărul istoric. Am explorat de ce aceste teorii au un impact atât de puternic asupra minții umane, cum reușesc să controleze emoțiile noastre și ce este de făcut.

Nu uitați să dați like acestui video și să vă abonați la canalul nostru. Și, desigur, apăsați pe clopoțelul magic 🔔, ca să nu ratați următorul episod. Urmăriți-ne pe canalul nostru de Youtube și ascultați-ne pe cele mai populare platforme de podcasturi: BuzzsproutYoutube MusicSpotifySoundcloud.

Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR). Opiniile exprimate în acest material nu reprezintă neapărat cele ale IWPR sau ale partenerilor săi.

Studioul Podcastului cuMINTE a fost creat datorită proiectului regional „Reziliența societății civile și răspunsul mass-media la războiul din Ucraina”, finanțat de Uniunea Europeană/ European Union in the Republic of Moldova și implementat în parteneriat cu Prague Civil Society Centre și Netherlands Helsinki Committee.

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Cimișlia a găzduit prima ediție a Festivalului „Doru-mi-i de Dumneavoastră: Ca unui zid de o fereastră”, în memoria lui Nicolae Dabija

Festivalul „Doru-mi-i de Dumneavoastră: Ca unui zid de o fereastră” a reunit la Cimișlia iubitori ai literaturii și tineri talentați, pentru a celebra moștenirea literară a scriitorului Nicolae Dabija. Evenimentul a oferit participanților ocazia de a-și manifesta creativitatea prin recitaluri, muzică, dans și alte activități artistice inspirate din opera marelui poet.

Desfășurat la Casa de Cultură din Cimișlia, festivalul a reunit 11 instituții de învățământ din raion, ale căror elevi au adus un omagiu scriitorului originar din satul Codreni, raionul Cimișlia. Participanții și-au demonstrat talentul prin recitaluri de poezie, creații proprii, dramatizări, cântece, dansuri și postere digitale inspirate din creația lui Dabija.

Evenimentul a marcat patru ani de la trecerea în neființă a scriitorului și a avut drept scop promovarea și valorificarea operei sale în rândul noilor generații. Alături de profesorii lor, elevii au explorat prin numere artistice teme esențiale precum iubirea de patrie, atașamentul față de neam și importanța moștenirii culturale.

Printre invitații de onoare s-au numărat personalități marcante ale culturii: Mihai Cimpoi, academician și critic literar, Ninela Caranfil, actriță și Artistă Emerită a Republicii Moldova, poetul, dramaturgul și folcloristul Iulian Filip, actorul și scriitorul Valentin Delinschi, precum și scriitoarea și doctor în științe Alina Trofim. Un moment special a fost prezența Doinei Dabija, fiica scriitorului, care a împărtășit amintiri despre tatăl său, într-un moment plin de emoție și nostalgie.

Festivalul a fost organizat de Liceul Teoretic „Ion Creangă” din orașul  Cimișlia, instituția în care Nicolae Dabija și-a făcut studiile, în colaborare cu Consiliul Raional Cimișlia, Primăria Cimișlia, Direcția Învățământ General Cimișlia, Școala de Arte Cimișlia și Centrul Raional de Creație a Copiilor și Adolescenților.

La finalul evenimentului, participanții au primit diplome și premii, simboluri ale recunoașterii talentului, pasiunii și muncii depuse. Atmosfera a fost una încărcată de emoție și satisfacție, atât pentru elevii implicați, cât și pentru profesorii care i-au îndrumat. Prin creațiile lor, tinerii au demonstrat că literatura poate fi nu doar o materie de studiu, ci un mod de a-și exprima identitatea, trăirile și viziunea asupra lumii.

Organizatorii au evidențiat importanța unor astfel de evenimente culturale în educarea noilor generații și în păstrarea valorilor naționale, exprimându-și speranța ca festivalul să devină o tradiție la Cimișlia.

Nicolae Dabija (15 iulie 1948 – 12 martie 2021) s-a remarcat ca scriitor, istoric literar și om politic din Republica Moldova, fiind apreciat atât pe plan național, cât și internațional. Scriitorul originar din raionul Cimișlia a fost ales în calitate de membru de onoare al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei. În postura de redactor-șef al săptămânalului Literatura și Arta, publicație a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, a avut un aport semnificativ la promovarea identității naționale și a valorilor culturale.

De-a lungul vieții, a scris peste 80 de volume de poezie, eseistică și publicistică, multe dintre ele fiind traduse și apreciate în țări precum SUA, Brazilia, Franța, Italia și Federația Rusă. Prestigioasa revistă americană Cold Mountain Review l-a inclus printre cei mai importanți poeți ai lumii, evidențiind impactul și relevanța operei sale în literatura universală.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Fotbalul – un teren al prieteniei și al dezvoltării pentru tinerii din Abaclia

În satul Abaclia, raionul Basarabeasca, fotbalul nu este doar un joc, ci o tradiție, un stil de viață și o lecție de prietenie, respect și încredere. Această pasiune este promovată de antrenorul Victor Gurin, un om pentru care fotbalul înseamnă viață, mișcare și cea mai autentică și sănătoasă formă de dezvoltare a tinerilor din satul natal.

Deși are studii juridice și activează în serviciul vamal, Victor Gurin, preşedinte al Asociației Obşteşti Gloria, nu și-a abandonat niciodată prima sa dragoste – fotbalul. Inspirat de frații săi mai mari, el a pășit pe teren încă din copilărie și nu s-a mai desprins de acest sport. Astăzi, prin cumul, activează ca antrenor la Școala Sportivă din Basarabeasca, unde pregătește 18 copii din satul Abaclia.

„Îmi place mult să joc fotbal împreună cu elevii pe care îi antrenez. Vreau să îi motivez prin încurajare, încredere, desigur, diplome și cupe. Sportul le oferă nu doar dezvoltare fizică și psiho-emoțională, ci și prietenii pe viață, respect și încredere în sine”, mărturisește antrenorul.

Pentru Victor Gurin, antrenarea copiilor nu este doar o activitate, ci o misiune. De aceea, din propria inițiativă, organizează numeroase campionate și turnee amicale, precum Cupa Gloriei, Campionatul satului între Mahale sau alte competiții menite să mențină vie dorința de performanță în rândul tinerilor.

Dezvoltarea sportului la nivel local necesită resurse, iar Victor Gurin nu se bazează  pe sprijinul autorităților. A menționat cu mândrie despre implicarea veteranilor fotbalului, a comunității, precum și a Școlii Sportive. Au strâns 160.000 de lei, astfel s-a procurat un covor de iarbă artificială pentru terenul din sat.

În plus, în fiecare an îndeamnă comunitatea de a direcționa cele 2% din suma impozitului pe venit către Asociația Obștească Gloria, astfel, Victor Gurin reușește să procure cupe și diplome pentru ai recompensa pe cei mai buni jucători și echipele câștigătoare în turneele și campionate pe care le inițiază.

Potrivit lui Victor Gurin, unul dintre cele mai frumoase evenimente organizate în Abaclia este campionatul dintre echipele de veterani și juniori, desfășurat anual în treia duminică a lunii august. Inițiat în 2003, acest turneu simbolizează legătura dintre generații și contribuie la continuitatea fotbalului în sat.

Foto: Arhiva personala lui Victor Gurin

„Prin acest campionat, promovăm fotbalul și încercăm să diminuăm distanța dintre generații în echipele jucătoare. E important ca tinerii să învețe de la veterani, să prindă din experiența și spiritul lor competitiv”, explică Victor Gurin.

Dincolo de competiții și trofee, fotbalul îi învață pe tineri lecții valoroase despre viață. Prin acest sport, copiii din Abaclia dezvoltă disciplină, răbdarea și respectul pentru adversari. Într-o societate în care tentațiile sunt mari, fotbalul îi ține departe de pericole și le oferă un scop.

Victor Gurin este un mentor dedicat, ce are o inimă de antrenor și o pasiune care nu s-a stins niciodată. El reușește să creeze un mediu în care copiii nu doar joacă fotbal, ci învață să devină oameni mai buni.

Pentru tinerii din Abaclia, fiecare meci este mai mult decât un joc – este o lecție de viață, o șansă de viză și de a construi un viitor mai frumos, pe un teren unde prietenia și respectul sunt la fel de importante ca victoria.

Autoare: Ludmila Podgurschii

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, anunță plecare din Guvern

Dumitru Alaiba, ministrul Economiei, a anunțat astăzi, 13 martie, că părăsește Guvernul condus de Dorin Recean, după doi ani și jumătate de activitate. Într-un mesaj publicat pe Facebook, oficial a subliniat că a fost onorat  să contribuie la dezvoltarea economică a țării și că va rămâne alături de echipa guvernamentală în continuare.

„Azi merg la ultima mea ședință de Guvern. Au fost 2 ani jumătate de muncă enormă, în care am dat toate cunoștințele și energia mea ca să mișcăm lucrurile înainte. Acum este nevoie de următorul pas. Voi continua să servesc interesele țării oricât va fi nevoie și oriunde voi fi”, a declarat Alaiba.

Ministrul de subliniat că, în această activitate, a contribuit la stabilizarea economiei și a informat  că este momentul pentru un „impuls nou” care să accelereze procesele începute.

Deocamdată, nu a fost anunțat oficial cine îi va lua locul conducerii Ministerului Economiei.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Președintele Parlamentului, Igor Grosu, în vizită de lucru la Cimișlia: discuții despre dezvoltarea infrastructurii și sprijinirea comunităților locale

La data de 11 martie 2025, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a efectuat o vizită de lucru în raionul Cimișlia. În cadrul întâlnirilor cu primarii, antreprenorii, reprezentanții instituțiilor și localnicii, acesta a subliniat realizările guvernamentale din ultimii doi ani și planurile pentru viitor, care includ investiții semnificative în infrastructura locală și sprijin pentru dezvoltarea comunităților.

Evenimentul a avut loc marți, 11 martie 2025, în sala de ședințe a Consiliului Raional Cimișlia. În cadrul vizitei sale, Igor Grosu a discutat cu primarii localităților din raion atât despre progresele realizate datorită programelor guvernamentale, inclusiv prin intermediul proiectului „Satul European”, cât și despre provocările și problemele cu care aceștia se confruntă.

O atenție deosebită a fost acordată raportării realizărilor obținute în cadrul programelor guvernamentale „Satul European”, „Satul European Expres” și „Satul European 2”, care au adus investiții importante, în valoare totală de peste 40 de milioane de lei, pentru modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea condițiilor de viață în 15 localități din raion. În anul curent, sunt planificate investiții suplimentare de aproximativ 50 de milioane de lei, care vor fi utilizate pentru reparația școlilor și a caselor de cultură, construcția rețelelor de apeduct și iluminat, precum și pentru dotarea spitalelor și a punctelor medicale cu echipamentul necesar.

În discursul său, Grosu a subliniat importanța continuării acestor investiții și a accentuat necesitatea unei colaborări eficiente între autoritățile locale și cele centrale:

„Cu toții ne dorim să avem sate conectate la gaz, apă, canalizare, să mergem pe drumuri moderne și iluminate, iar pentru aceasta trebuie să avem o conlucrare bună”, a declarat Președintele Parlamentului.

„Aceste investiții urmăresc ca oamenii din fiecare localitate să trăiască bine”, a adăugat Grosu.

În cadrul întâlnirii, primarii localităților au ridicat mai multe probleme, printre care situația drumurilor, a rețelelor de canalizare, apeduct și gazificare, chestiuni ce țin de organizarea administrativ-teritorială, precum și diverse obstacole legislative și birocratice întâmpinate la implementarea proiectelor, inclusiv finanțarea insuficientă a proiectelor de dezvoltare locală.

Totodată, Președintele Parlamentului i-a invitat pe primari să se alăture campaniei naționale de împădurire, care va demara pe 15 martie. În raionul Cimișlia, a precizat Grosu, urmează a fi plantați puieți pe o suprafață de 30 de hectare.

La întâlnirea cu reprezentanții instituțiilor, șeful legislativului a anunțat schimbările legislative care urmează a fi adoptate în materie civilă, penală și contravențională. De asemenea, a subliniat faptul că anul 2025 este un an electoral și a îndemnat cetățenii și organele competente să contribuie activ la combaterea corupției electorale. El a reiterat că sarcina autorităților este de a pedepsi persoanele vinovate de săvârșirea acțiunilor ilicite în domeniul electoral.

Președintele Parlamentului a vizitat și unele dintre proiectele de infrastructură aflate în derulare, precum drumul G127, care leagă satele Valea Perjei, Maximeni și Javgur. Traseul urmează a fi complet renovat în următoarele două luni, a specificat Grosu:

„După mai bine de 30 de ani de așteptare, în cel mult două luni se va circula pe un drum complet renovat. O altă realizare importantă în raion a fost reparația drumului M3 Porumbreni-Cimișlia și pentru viitorul apropiat se planifică construcția centurii de ocolire a orașului Cimișlia.”

De asemenea, Igor Grosu a mers în vizită și pe șantierul de construcție a liniei electrice Vulcănești-Chișinău, unde lucrările sunt în desfășurare. În prezent, muncitorii instalează pilonii în sol și sapă gropile de fundație. Potrivit responsabililor, lucrările sunt efectuate conform termenilor de execuție stabiliți, astfel că linia va fi funcțională până la sfârșitul anului.

„Continuăm să facem pași importanți în infrastructura energetică, astfel încât Republica Moldova să nu mai poată fi șantajată energetic, iar cetățenii să fie asigurați cu energie la cele mai bune prețuri posibile”, a declarat Președintele Parlamentului.

Pe agenda vizitei s-a aflat și o discuție cu un tânăr antreprenor din Cimișlia, care deține o afacere modernă de creștere a ovinelor.

Spre sfârșitul vizitei, Grosu s-a întâlnit cu locuitorii din satul Topala, care beneficiază deja de rețele de apă și gaz, precum și de iluminat stradal complet, fiind implicați în noi proiecte de infrastructură. În satul Topala se planifică renovarea unui segment de drum important, cu o lungime totală de 3 km, care va reduce distanța până în orașul Cimișlia, precum și reabilitarea unei clădiri ce găzduiește mai multe instituții sociale:

„Aici (la Topala), am găsit o comunitate unită, implicată și dornică de a accesa noi proiecte care să le îmbunătățească în continuare condițiile de viață”, a declarat Igor Grosu.

„Mă bucur să văd că satele noastre prind viață și devin atractive pentru investitori, pentru familiile din diasporă care revin acasă, iar satul Topala este un exemplu că Moldova poate”, a adăugat șeful legislativului.

În încheiere, Igor Grosu a reafirmat angajamentul autorităților publice centrale de a acorda sprijin pentru implementarea proiectelor de dezvoltare social-economică, subliniind importanța vizitelor în teritoriu pentru a înțelege mai bine nevoile și așteptările cetățenilor. Totodată, acesta a remarcat că raionul Cimișlia reprezintă un exemplu elocvent de potențial de dezvoltare regională.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Dublă victorie la Turneul de Volei din Rîșcani: echipele din raionul Basarabeasca au ocupat primele două poziții

Echipa de volei din orașul Basarabeasca a cucerit locul I la Turneul Internațional de Volei din Rîșcani, impunându-se cu scorul de 2:1 în fața echipei din satul Sadaclia, într-o finală tensionată și plină de emoție. Competiția, ajunsă la cea de-a IX-a ediție, a reunit opt echipe din Republica Moldova și România, consolidând voleiul ca un sport de tradiție în regiune.

Turneul s-a desfășurat pe data de 9 martie, în incinta Școlii Sportive din Rîșcani, fiind organizat de primarul satului Văratica, Motelică Dumitru, cu sprijinul președintelui raionului Rîșcani, Vladimir Mizdrenco. Evenimentul a devenit deja o tradiție anuală, fiind dedicat memoriei generațiilor de sportivi care au contribuit la dezvoltarea voleiului în raion. Prin această competiție, organizatorii își propun să încurajeze performanța și să mențină viu spiritul de echipă și pasiunea pentru acest sport.

La ediția din acest an au participat opt echipe din Iași (România), Basarabeasca, Sadaclia, Drochia, Rîșcani, Soroca și Nisporeni, care și-au măsurat forțele pentru a obține titlul de campioană. Echipele au fost împărțite în două grupe:

  • prima grupă – Iași, Basarabeasca, Rîșcani 2, Drochia;
  • a doua grupă – Sadaclia, Rîșcani 1, Soroca, Nisporeni.

După meciuri intense, echipele din Basarabeasca și Sadaclia au ajuns în finală, unde competiția a fost extrem de strânsă. Într-un duel tensionat, Basarabeasca a reușit să se impună cu scorul de 2:1, obținând titlul de campioană, în timp ce Sadaclia s-a clasat pe locul al doilea. Pe poziția a treia s-a situat echipa din Iași, România. Câștigătorii s-au ales cu trofee și cu diplome.

În cadrul interviului acordat redacției BasTV, căpitanul echipei din orașul Basarabeasca, Vasile Luca, a subliniat faptul că competiția a fost extrem de strânsă, fiecare meci fiind o provocare dificilă. Acesta a menționat că toate echipele au manifestat un puternic spirit competitiv, dorind cu toții să obțină victoria:

„Consider că echipa noastră nu a parcurs un drum atât de lung în zadar și că am câștigat pe merit. Pentru atingerea acestui obiectiv am muncit mult timp, iar acum, în sfârșit, am reușit să îl atingem”, explică Victoria, una dintre membrii echipei din orașul Basarabeasca.

Pe lângă performanțele echipei, turneul a reprezentat o oportunitate de afirmare și pentru jucătorii care s-au remarcat prin calitățile lor individuale. Ghimișli Victor a fost desemnat drept cel mai bun pasator, având un rol semnificativ în echipa sa. O prezență remarcabilă a fost și Caipac Victoria, singura fată care a participat la turneu. Aceasta a primit un premiu special pentru determinarea și perseverența sa:

„Acest premiu înseamnă foarte mult pentru mine, fiind o confirmare a tuturor eforturilor și a muncii depuse în antrenamente, dar și a performanțelor obținute în competiții”, povestește Victoria.

Întrebată cum se simte pe teren, fiind singura femeie printre atâția bărbați, Victoria ne-a mărturisit că se simte în largul său și că este încrezătoare în abilitățile sale:

„Mă simt liniștită știind că sunt singura fată printre mulți bărbați. Cred că sunt un jucător destul de puternic și pot juca la fel de bine ca bărbații, iar acest lucru îmi dă mai multă motivație să continui să joc și să obțin succes în acest sport”, adaugă tânăra din Basarabeasca.

Echipa din orașul Basarabeasca și-a obținut cele mai multe victorii sub numele de BS-Atlant. Din aceasta fac parte Micleușanu Stanislav, Ghimișli Victor, Nemțev Igor, Caipac Victoria, Cernolutkii Dumitru, Țaran Constantin, Luca Vasile și Mînăscurtă Gabriel.

Turneul Internațional de Volei de la Rîșcani a reconfirmat interesul crescut pentru volei în rândul tinerilor și importanța organizării unor astfel de competiții, care contribuie la dezvoltarea sportului și la consolidarea spiritului de echipă. Edițiile viitoare promit meciuri la fel de intense, în care tinerele talente vor avea ocazia să își dovedească abilitățile pe teren.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼