Susțineți BAStv

Bugetul de stat pentru 2024, votat în prima lectură. Despre ce sume este vorba

Bugetul R. Moldova pentru anul 2024 a fost votat pe 7 decembrie, în prima lectură de Parlament. Veniturile bugetului vor constitui 66,6 miliarde de lei, în creștere cu 1,3% comparativ cu anul curent, iar cheltuielile – 82,222 de miliarde de lei, în scădere cu 2,2% față de anul curent. Prin urmare, deficitul bugetului de stat este estimat la 15,790 de miliarde de lei sau 4,6 % din PIB.

Potrivit ministrului Finanțelor, Petru Rotaru, datoria de stat prognozată pentru finele anului 2024 va constitui peste 125,525 de miliarde de lei, dintre care 64,5% va fi datoria de stat externă și 35,5 %, datoria de stat internă.

Ministrul Finanțelor a specificat, de la tribuna Parlamentului, că bugetul pentru anul 2024 va fi orientat spre susținerea domeniilor social, educație și dezvoltarea infrastructurii. Astfel, de la 1 ianuarie 2024 vor fi majorate salariile cadrelor didactice cu 15%, iar indemnizația acordată la nașterea copilului va fi majorată până la 20 de mii de lei.

De asemenea, vor fi majorate alocările financiare pentru programul „Protecția familiei și copilului” și vor fi alocați bani pentru dezvoltarea satelor și orașelor, astfel încât familiile să beneficieze de condiții bune de trai acasă, iar copiii – de oportunități de dezvoltare.

Rămân prioritare politicile de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, fiind alocate peste 197 de milioane de lei pentru finanțarea unui șir de programe. Acestea au drept scop dezvoltarea durabilă a IMM-urilor, extinderea acestora pe întreg teritoriul țării, în special în zonele rurale, crearea noilor locuri de muncă, implicarea mai activă a tinerilor și femeilor.

Pentru domeniul transporturi și infrastructură, în buget sunt planificate peste 4,036 de miliarde de lei, dintre care 1,394 de miliarde vor fi mijloace financiare din surse externe și 2,505 miliarde de lei vor fi alocate pentru reparația și întreținerea drumurilor naționale și locale.

Pentru subvenționarea sectorului agricol, dezvoltarea rurală și integrarea sectorului agroindustrial național în economia europeană în bugetul pentru anul 2024 sunt prevăzute alocații în mărime de 1,6 miliarde de lei. De asemenea, vor fi alocate 322,1 milioane de lei pentru eficiența energetică, 601,5 milioane de lei destinate Fondului Național de Dezvoltare Regională și Locală, dar și 175 de milioane de lei pentru promovarea politicilor în domeniul protecției mediului.

Proiectul de lege urmează a fi examinat de Parlament și în lectura a doua.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼