Creștinii ortodocși de stil vechi cinstesc astăzi, 4 decembrie, Intrarea Măicii Domnului în Biserică. Sărbătoarea mai este cunoscută în popor ca Ovidenia sau Vovidenia și anticipează nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.
Ovidenia este una dintre cele douăsprezece Praznice Împărătești. În această zi se face dezlegare la pește, chiar dacă e perioada postului ori dacă sărbătoarea cade în zi de miercuri sau vineri. Sărbătoarea de astăzi amintește de momentul în care Fecioara Maria, la vârsta de 3 ani, a fost adusă de părinții săi, Ioachim şi Ana, la Templul din Ierusalim.
Sărbătoarea este cinstită de credincioși prin rugăciune şi bucate de post, pește şi lumânări, duse la biserică şi sfințite, pentru a dobândi sănătate, bucurii, reușite şi o bună vedere. Intrarea Maicii Domnului în Templul de la Ierusalim este asociată cu metafora luminii. De aceea, în căminele credincioșilor este bine ca lumina candelei și focul din sobe sau șemineu să ardă toată noaptea. De Vovidenie se fac pomeniri pentru cei care au murit fără lumânare şi cei înecați. Împotriva farmecelor şi a pagubei, de Ovidenie, ușile şi ferestrele se ung cu usturoi.
Pentru protecția vitelor împotriva animalelor sălbatice se interzicea orice activitate legată de prelucrarea lânii și pieilor de animale. De la Vovidenie până la Sângiorz, femeilor le era interzis să mai spele rufele la râu. Şi azi, fiind sărbătoare cu cruce roşie în calendarul ortodox 2023, este bine să nu speli rufe.
În tradiția populară, dacă în ziua Intrării în Biserică a Maicii Domnului cerul este senin, cu soare – vara va fi secetoasă, iar dacă vor fi nori, pe parcursul anului vor fi epidemii, dacă va ninge însă – va fi iarna grea. De asemenea, se mai zice că atunci când credincioșii respectă această sărbătoare, în anul următor vor avea hambarele pline şi belșug în gospodărie.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!