Elevii din Bașcalia au discutat despre democrație și alegeri de Ziua Internațională a Democrației

elevii in clasa
Foto: cece.cec.md

Cu ocazia Zilei Internaționale a Democrației, marcată anual pe 15 septembrie, elevii claselor a VIII-a și a IX-a de la Gimnaziul „Marcu Tarlev” din Bașcalia au participat la o activitate de informare și sensibilizare dedicată democrației și participării civice.

Întâlnirea a fost organizată de Violeta Topală, președinta Consiliului electoral al circumscripției electorale raionale Basarabeasca nr. 5. Discuțiile s-au concentrat pe modul în care funcționează procesele electorale, importanța votului și rolul cetățenilor în luarea deciziilor care influențează comunitatea și societatea.

Un subiect important al întâlnirii a fost exercitarea dreptului de vot. Elevilor li s-a explicat că participarea civică nu se limitează la ziua alegerilor, ci presupune informare, implicare și interes față de problemele comunității.

Tinerii au participat activ la discuții, au adresat întrebări și și-au exprimat opiniile pe marginea temelor abordate. Astfel de activități urmăresc să familiarizeze generația tânără cu valorile democratice și să încurajeze implicarea civică.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼