La Muzeul de Istorie și Etnografie din satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, a fost inaugurată expoziția „Împărțirea Europei. Consecințele pactului Ribbentrop–Molotov”. Evenimentul își propune să readucă în atenția publicului unul dintre cele mai importante momente ale istoriei europene din secolul XX și efectele sale asupra Basarabiei.
Expoziția este organizată în parteneriat cu Fundația Konrad-Adenauer-Stiftung și Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova. Aceasta prezintă contextul semnării pactului din 23 august 1939 dintre Germania nazistă și Uniunea Sovietică, prin care cele două puteri și-au delimitat sferele de influență în Europa.
Acordul a avut consecințe majore pentru mai multe popoare și teritorii, inclusiv pentru Basarabia. Ocupația sovietică, deportările și represiunile au marcat profund destinul populației din regiune și au lăsat răni care au afectat generații întregi.
La eveniment au fost prezenți primarul satului Sadaclia, Ion Galeru, Snejana Serebrean, coordonatoare de program în cadrul Fundației Konrad-Adenauer-Stiftung, și profesorul universitar Sergiu Musteață, doctor habilitat și reprezentant al Asociației Naționale a Tinerilor Istorici din Moldova.
Sergiu Musteață a prezentat conceptul expoziției și a explicat impactul pactului Ribbentrop–Molotov asupra evoluției Europei și asupra regiunii noastre.
Un rol important în cadrul evenimentului l-au avut elevii Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Sadaclia. Tinerii au adresat întrebări și au participat la discuțiile de la finalul prezentării, contribuind la o dezbatere despre trecutul istoric și consecințele deciziilor politice ale marilor puteri.
Organizatorii au subliniat importanța implicării tinerei generații în cunoașterea istoriei și în dezvoltarea spiritului critic, astfel încât evenimentele trecutului să fie înțelese și analizate în contextul lor.
Expoziția rămâne deschisă publicului la Muzeul de Istorie și Etnografie din Sadaclia, iar intrarea este liberă. Persoanele interesate sunt invitate să o viziteze pentru a afla mai multe despre împărțirea Europei în sfere de influență și despre consecințele pactului Ribbentrop–Molotov asupra Basarabiei.
Inițiativa oferă comunității locale, în special tinerilor, oportunitatea de a descoperi pagini importante ale istoriei și de a reflecta asupra modului în care deciziile luate în trecut au influențat evoluția regiunii și a Europei.

























