Fotbalul este un joc practicat nu numai de tinerii raionului Basarabeasca, dar și de veteranii sportului. Prin urmare, în s.Sadaclia a avut loc un joc amical între echipele raionului Basarabeasca și echipele din mun. Chișinău.
Recent, 4 iunie, terenul din s. Sadaclia a găzduit un joc amical de fotbal. La eveniment au participat atât tineri, cât și veterani ai sportului. Aceștia au format patru echipe de fotbal – două din raionul Basarabeasca și două din mun. Chișinău.
În cadrul jocului au fost desfășurate 2 meciuri. Sportivii au demonstrat abilități și tactici de joc, care i-au impresionat pe suporterii prezenți la meci.
Echipa FC „Gloria”, din s. Abaclia, a jucat împotriva Echipei Naționale de Fotbal a Republicii Moldova. În urma jocului, Echipa Națională a învins cu un scor de 7–3. Următorul meci a fost susținut de echipa satului Sadaclia și echipa FC „Zimbru” Chișinău. Victoria a fost obținută de echipa mun. Chișinău, cu un rezultat de 6–2.
Jocul amical s-a încheiat cu înmânarea diplomelor și premiilor pentru echipele câștigătoare din mun. Chișinău.
Autor: Lilia Zabolotnîi
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!