Copiii care frecventează ludoteca „AVE Copiii” din Cimișlia au participat la activități interactive dedicate prevenirii bullyingului și promovării relațiilor bazate pe respect și prietenie.
În cadrul întâlnirilor, cei mici au discutat despre ce înseamnă bullyingul, cum poate fi recunoscut și prin ce se deosebește de un conflict obișnuit între copii. Prin jocuri și exemple practice, aceștia au analizat diferite situații și au căutat soluții bazate pe bunătate, curaj și siguranță.
Una dintre activități, „Ce aș face eu?”, i-a încurajat pe copii să se pună în situația personajelor și să găsească modalități de a reacționa atunci când asistă sau sunt implicați într-un conflict.
La final, fiecare participant și-a creat propria „Brățară a prieteniei”, decorată cu mesaje precum „Respect”, „Prietenie”, „Curaj” și „Împreună”.
Activitățile fac parte din proiectul UNICEF Moldova „Copiii pe primul loc: protecție și sprijin II”, implementat de Asociația pentru Abilitarea Copilului și Familiei „AVE Copiii”.






















