Pe 24 aprilie, în mai multe raioane ale țării, inclusiv Cimișlia, s-a desfășurat etapa semifinală a concursului „EuroQuiz Moldova 2026” – o competiție educațională dedicată promovării valorilor europene și aprofundării cunoștințelor despre Uniunea Europeană în rândul elevilor.
La concurs au participat patru echipe din instituțiile de învățământ ale raionului:
- Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Cimișlia;
- Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Cimișlia;
- Gimnaziul „Tudor Strișcă” din Satul Nou;
- Gimnaziul din Sagaidac.
Elevii au demonstrat un nivel înalt de pregătire, spirit de echipă și interes pentru tematica europeană. În urma evaluării, echipa Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” a obținut locul I și va reprezenta raionul la etapa republicană.
Concursul este organizat la inițiativa Biroului pentru Integrare Europeană, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Asociația Jocurilor Intelectuale din Republica Moldova, cu sprijinul Delegației Uniunii Europene la Chișinău și al altor parteneri internaționali.
Scopul competiției este de a încuraja gândirea critică, lucrul în echipă și cunoașterea valorilor europene, precum și de a promova implicarea civică în rândul tinerilor.
Marea finală a „EuroQuiz Moldova 2026” va avea loc pe 8 mai, la Palatul Republicii din Chișinău, unde se vor întâlni cele mai bune echipe din țară. Participanții vor răspunde la întrebări din domenii precum istorie, geografie, cultură, literatură, limbi europene și parcursul european al Republicii Moldova.
Echipa câștigătoare a finalei va avea oportunitatea de a participa la o vizită de studiu la Bruxelles, unde elevii vor putea descoperi mai îndeaproape instituțiile europene.
Organizatorii subliniază că EuroQuiz rămâne o platformă importantă pentru dezvoltarea unei generații informate, motivate și orientate spre valorile europene.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!






















